Economie Mondială

I. Introducere în economia mondială

1. Apariția economiei mondiale

În evoluţia economiei mondiale de o importanţă crucială s-au dovedit a fi marile descoperiri geografice, ce au permis includerea în circuitul economic al unor vaste regiuni de pe glob.

Principalii piloni ai economiei perioadei respective (Europa şi America) erau „specializaţi” în producţia diferitelor mărfuri, astfel încât aproape toate mărfurile europene erau noi pentru America şi reciproc, mărfurile americane erau noi pentru europeni.

Secolul XVI este secolul apariţiei pieţei mondiale.

Constituirea pieţei mondiale nu putea rămâne fără efecte majore în ceea ce priveşte producţia şi schimbul de bunuri.

Apariţia pieţei mondiale a stimulat apariţia şi dezvoltarea manufacturilor, care, la rândul lor, au stimulat dezvoltarea comerţului exterior şi trecerea de la o economie închisă, destinată satisfacerii la nivel primar a autoconsumului, la o economie orientată către piaţă, către schimb.

Apar unele obstacole în calea deschiderii totale a economiei, obstacole ce nu vor putea fi înlăturate decât la începutul secolului XIX, o dată cu prima revoluţie industrială.

Aceste obstacole, de origine politică, economică şi chiar extraeconomică (lipsa centralizării puterii politice, natura relaţiilor de schimb între state şi coloniile lor, relaţii bazate pe exploatare de tip colonial în primul rând, şi nu pe un excedent intern al producătorilor) vor fi treptat depăşite o dată cu progresul tehnic, ceea ce va duce la o creştere a productivităţii muncii, cu înlăturarea regimurilor feudale refractare la progres, urmată de o centralizare statală şi, nu în ultimul rând, perfecţionarea normelor juridice, care vor duce la o „disciplinare” a relaţiilor comerciale, creându-se, în acest fel, premisele pentru apariţia economiilor naţionale ca entităţi de sine stătătoare.

O tendinţă de specializare internaţională în producţie, apare o nouă diviziune socială a muncii, cea mondială, se dezvoltă un schimb reciproc de activităţi care depăşeşte limitele microeconomicului, făcând trecerea către internaţionalizarea economiei.

2. Conceptul de economie mondială

Definire

Un sistem complex, eterogen, ale cărui componente fundamentale sunt economiile naţionale, societăţile transnaţionale, organizaţiile economice internaţionale.

Alături de aceste elemente fundamentale, sistemul economiei mondiale cuprinde şi elemente derivate, de legătură: piaţa mondială, relaţiile economice internaţionale, diviziunea internaţională a muncii, ordinea mondială.

Ansamblul format din totalitatea agenţilor economici şi a interacţiunilor (raporturilor economice) dintre aceştia la scară globală.

Acest sistem este caracterizat de o anumita configuraţie = ordine economică globală.

Ordinea economică internaţională (globală)

Modalitatea de organizare în timp şi spaţiu a elementelor economiei mondiale, altfel spus, raporturile de putere care există între componentele sistemului economic mondial.

Exprimă starea calitativă a economiei mondiale într-o perioadă istorică, în raport cu rezultatele interaciţunii dintre elementele ce o compun.

Puterea în relaţiile internaţionale exprimă capacitatea unei naţiuni de a utiliza activele sale tangibile şi intangibile, astfel încât aceasta să influenţeze comportamentul altor naţiuni.

Exercitarea puterii se poate realiza pe cale militară, pe cale economică, politică sau prin influenţă.

Presupune ierarhii şi reguli.

Ierarhiile sunt date de raporturile de putere.

Regulile (norme tehnice, economice, juridice etc) sunt necesare pentru a evita arbitrariul şi a păstra o coerenţă şi predictibilite a relaţiilor economice internationale.

Rolul asigurării regulilor de conduită în relaţiile economice internaţionale revine organismelor financiare şi comerciale internaţionale: Banca Mondială, FMI, Organizaţia Mondială a Comerţului etc.

Sfârşitul Sec XX şi începutul sec XXI au fost marcate de numeroase redefiniri ale ordinii economice mondiale. Ele au privit nu numai componenta economică, ci şi aspectele politice, ideologice, culturale şi militare.

Principalele trăsături ale acestor mutaţii au fost:

- dispariţia, între 1989-1991 a unui sistem social-politic şi a unei ideologii cu veleităţi hegemonice mondiale care, cu numai câţiva ani în urmă, stăpâneau un sfert din suprafaţa globului, reuneau o treime din populaţia acestuia şi realizau aproape 40% din producţia mondială;

- apariţia unui număr important de noi state pe harta Europei (din ex Uniunea Sovietică, din ex Iugoslavia, din ex Cehoslovacia);

- afirmarea tot mai pregnantă a Uniunii Europene, mai ales după realizarea efectivă a uniunii monetare în anul 2002, ca pol de putere economică mondială;

- afirmarea Chinei ca o putere economică în plină ascensiune.

Puterea militară

- este un mijloc tradiţional de impunere a voinţei unui stat şi de a determina o anumită ordine internaţională;

- exemplele sunt numeroase, de altfel, actuala ordine internaţională este determinată într-o proporţie semnificativă de rezultatul confruntării militare din cel de-al doilea război mondial.

Puterea economică

- modalitatea economică de a determina ordinea mondială este una dintre cele mai întâlnite căi de a influenţa raporturile de putere;

- Germania sau Japonia s-au impus în economia mondială prin forţa economiilor lor şi nu pe cale militară.

Puterea politică

- puterea politică poate determina şi ea un anumit sistem de relaţii internaţionale;

- de exemplu, SUA îşi foloseşte forţa politică pentru a convinge Israelul să negocieze cu ţările arabe din Orientul Mijlociu.

Influenţa

- exprimă capacitatea de a exercita presiuni asupra unui stat, altele decât cele legate de utilizarea în mod implicit sau explicit a forţei sau a sancţiunilor economice;

- poate că exemplul cel mai ilustrativ în ceea ce priveşte influenţa la nivel mondial este cel al Bisericii Catolice.