Economie versus politică în globalizare

Introducere

Alegerea temei a fost influentata de actualitatea fenomenului precum si de problemele implicate de inglobarea voluntara sau nevoluntara a tuturor statelor lumii in procesul de globalizare.

ECONOMÍE, (2, 3) economii, s. f. 1. Ansamblul activităților umane desfășurate în sfera producției, distribuției și consumului bunurilor materiale și serviciilor. Economie națională = totalitatea activităților și interdependențelor economice la nivel macro- și microeconomic, coordonat pe plan național prin mecanisme proprii de funcționare. Economie politică = știință a administrării unor resurse și mijloace limitate, care studiază, analizează și explică comportamentele umane legate de organizarea și utilizarea acestor resurse. Economie de schimb = economie în cadrul căreia produsele muncii iau cu precădere forma de mărfuri. Economie naturală = economie în care bunurile materiale se produc direct pentru consum, fără intermediul schimbului. Ramură, sector de activitate (productivă). 2. Folosire chibzuită a mijloacelor materiale sau bănești, limitată la strictul necesar în cheltuieli; cumpătare, chibzuială, măsură. 3. (Concr.; la pl.) Bani agonisiți și păstrați pentru satisfacerea anumitor trebuințe. 4. Mod de întocmire, de orânduire a planului sau a părților unei lucrări, ale unei scrieri, ale unei legi etc.; alcătuire, compoziție. [Var.: (înv.) iconomíe, -ii s. f.] – Din fr. économie.

ECONOMÍE s. f. 1. totalitatea ramurilor muncii sociale existente într-o anumită orânduire socială, determinate de stadiul de dezvoltare a forțelor de producție și a relațiilor de producție.-totalitatea relațiilor de producție care constituie cadrul desfășurării muncii sociale. ~ de piață = formă de organizare și funcționare a economiei în care oamenii își desfășoară activitatea în mod liber, autonom și eficient. -ramură, sector de activitate productivă. -gospodărire. 2. știința care se ocupă cu studiul economiei (1). ~ politică = știință socială care studiază legile producției sociale, ale repartiției și schimbului bunurilor materiale, specifice diferitelor orânduiri sociale în succesiunea lor istorică. 3. chibzuință, cumpătare (în cheltuieli). 4. (pl.) rezervă de bani: bani agonisiți. 5. alcătuire, compoziție a planului unei lucrări, a tratării unei chestiuni etc. (< fr. économie, lat. oeconomia, gr. oikonomia)

POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și practica de guvernare a unui stat; sferă de activitate social-istorică ce cuprinde relațiile, orientările și manifestările care apar între partide, între categorii și grupuri sociale, între popoare etc. în legătură cu promovarea intereselor lor, în lupta pentru putere etc.; orientare, activitate, acțiune a unui partid, a unor grupuri sociale, a puterii de stat etc. în domeniul conducerii treburilor interne și externe; ideologie care reflectă această orientare, activitate, acțiune. Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. 2. Tactică, comportare (abilă) folosită de cineva pentru atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparține politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc. Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (și, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii.Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique.

POLÍTIC, -Ă I. adj. referitor la politică. ♦ nivel ~ = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme; om ~ = cel care își desfășoară activitatea în domeniul politicii (II, 1); II. s. f. 1. activitate a claselor, a grupurilor sociale în raport cu statul, determinată de interesele și de scopurile lor; activitate a organelor puterii și conducerii de stat în domeniul treburilor publice interne și externe. 2. tactică, comportare, abilitate folosită de cineva pentru a-și atinge scopul. (< fr. politique, lat. politicus, gr. politikos, /II/ politike)

POLÍTICĂ ~ci f. 1) Totalitate de scopuri și obiective urmărite de clasele sau grupurile sociale în lupta pentru interesele lor, precum și metodele și mijloacele cu ajutorul cărora se ating aceste scopuri și obiective. ~ de democratizare. ~ de pace. ~ vamală sistem de reglementare de către stat a importului și a exportului de mărfuri. ~ economică sistem de măsuri economice înfăptuite de un stat. 2) fam. Manieră de a acționa pentru atingerea unui scop. /<lat. politicus, n.gr. politikós, fr. Politique. (1.)

GLOBALIZARE- este termenul întrebuințat pentru a descrie un proces multicauzal care are drept rezultat faptul că evenimente care au loc într-o parte a globului au repercusiuni din ce în ce mai ample asupra societăților și problemelor din alte părți ale globului.

Globalizarea este procesul de mişcare liberă a capitalului însoţită de liberalizarea pieţelor financiare şi de dominaţia firmelor multinaţionale asupra vechilor economii naţionale.

(1.) Coord. acad. Ion Coteanu şi dr. Lucreţia Mareş, DEX-Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Ed. Univers Enciclopedic, 2008.

Economia este ansamblul activităților umane desfășurate în sfera producției, distribuției și consumului bunurilor materiale și serviciilor, aceasta a avut de suferit schimbari şi fluxuri de-a lungul anilor atat la nivelul Europei cât şi a întregii lumi.