Economii deschise - economii închise

1.Republica Populară Chineză ( RPC)

1.1.Aspecte istorice şi culturale

China este cel mare stat din lume privind numărul de locuitori (1,330,044,544 - după estimările din 2008 ), al treilea stat în lume ca marime privind suprafaţa (9,596,960 km² - după Rusia şi Canada). China susţine aproximativ 22% din populaţia globului pe aproximativ 10% din suprafaţa arabilă a lumii .China reprezintă o civilizaţie veche şi continuă datând din mileniul IV ÎC.

Baza eticii sociale chineze o reprezintă Confucianismul care influenţează cultura chineză şi activităţile sociale. Din acest punct de vedere trei valori pozitive, centrale sistemului lui Confucius sunt de analizat : loialitatea, obligaţiile reciproce şi onestitatea în relaţiile cu ceilalţi. De exemplu, loialitatea faţă de şef leagă angajatul de conducerea organizaţiei şi, în acelaşi timp, şefii sunt obligaţi să răsplătească loialitatea subordonaţilor prin împărţirea succesului cu aceştia. Din acest motiv, angajarea pe viaţă este adesea întâlnită în China. Onestitatea are implicaţii economice majore: atunci când companiile au încredere una în alta că îşi vor respecta obligaţiile contractuale, costurile afacerilor se reduce pentru că înţelegerile nu sunt puse în pericol şi necesitatea unor avocaţi costisitori care să rezolve disputele dispare.

Aceleaşi influenţe sunt foarte importante dacă incercăm să explicăm multe fenomene negative din China:

a)Aceeaşi loialitate faţă de superiorul ierarhic a condus la « Marele Salt Înainte » din perioada 1958 – 1959 precum şi la cei 10 ani de Revoluţie Culturală ( 1966 - 1976). Când cel mai mare om din stat a iniţiat Marele Salt Înainte şi Revoluţia Culturală, populaţia nu avea nici un dubiu asupra reuşitei măsurii iniţiate pentru că adorau persoana acestuia şi credeau că, în tot ce spune, acesta are dreptate. Astfel, pe parcursul Marelui Salt Înainte, încercând să accelereze dezvoltarea economică după modelul colectivizării sovietice din 1930, în tranziţia spre comunism, s-au pus bazele colectivizării. Mutările realizate înspre egalitarism au zdruncinat motivaţia muncii, iar strămutarea ţăranilor de pe pământurile lor în industrie (« furnalele de oţel din grădină ») au constituit factorii scăderii drastice în recoltele agricole şi pierderea unui număr impresionant de vieţi. Pe parcursul celor 10 ani de Revoluţie Culturală, aproape toţi profesorii universitari şi cei din învăţământul superior au fost trimişi la muncă în ferme, universităţile fiind închise pentru o perioadă de 5 – 6 ani. Economia chineză era în pragul falimentului provocând un dezastru atât pentru China, cât şi pentru economia mondială.

b)A doua influenţă negativă o reprezintă conservatorismul, chinezii fiind foarte mândri de vechea lor civilizaţie, fapt care perpetuează acea atitudine destul de nefavorabilă schimbărilor de orice tip şi mai ales celor culturale.

1.2.China – o economie în tranziţie

În 1978, după încetarea din viaţă a fondatorilor RPC şi a conducătorilor longevivi ai Chinei comuniste – Mao Zedong şi Zhou Enlai, gruparea moderată a Partidului Comunist Chinez (PCC), în frunte cu Deng Xiaoping, a renunţat la dogmele vechi şi a declanşat o amplă reformă economică, orientată spre liberalizarea multilaterală internă şi externă. Concepţia majoră a noii orientări a fost formulată în cunoscuta teză – „o ţară, două sisteme” (economice şi politice). Orientarea nouă a fost inclusă în Constituţia ţării adoptată ulterior (4 decembrie 1982), care cuprinde atât concepţiile lui Mao Zedong, cât şi principiile „economiei socialiste de piaţă” ale noului lider real . Cu alte cuvinte, acestă reformă poate fi descrisă ca economia unei comodităţi socialiste planificate care a permis pătrunderea economiei socialiste de piaţă.

Legea fundamentală nu numai că consfinţea dreptul la proprietatea privată, dar îi rezerva acesteia un statut principal, prioritar şi nu secundar (complementar) în economia naţională. Prin aceasta China a ieşit din izolarea ei internaţională, asigurându-şi succese palpabile. Pluralismul politic extrem de important, a schimbat atitudinea faţă de China din partea marilor puteri, acestea oferind ei şanse fără de precedent în diverse domenii, inclusiv în cel teritorial. La 1.01.1979 China stabileşte relaţii diplomatice cu SUA, ulterior, în urma acordurilor cu Marea Britanie şi Portugalia, obţine la 1.07.97 Hong Kong-ul (unul dintre principalele centre economice şi urbanistice ale lumii), iar la 20 decembrie 1999, respectiv, regiunea Macao, ambele populate de chinezi.

Timp de 3 decenii – decembrie 1978 – decembrie 2008 marele popor chinez prin aplicarea politicii de reformă şi deschidere a înregistrat progrese remarcabile în toate domeniile de activitate, construind pas cu pas socialismul cu specific chinez, o societate a bunăstării decente.

În anul 1978, economia RPC era comparabilă din punct de vedere al valorii nominale cu cea, de exemplu, a Slovaciei din a. 2006. Produsul intern brut (PIB) absolut constituia 362,4 mlrd. yuani sau 43,8 mlrd. dol. Balanţa comercială era negativă: exportul – 9,75 mlrd. dol., iar importul – 10,89 mlrd., PIB-ul per capita era unul dintre cele mai mici în lume.

Indicatorul care măsoară în mod sintetic, dar complet evoluţia acestei perioade, produsul intern brut a crescut de la 362,4 miliarde de yuani cât era în anul 1978, la 24953 miliarde yuani în anul 2007, adică o creştere de 6,9 ori. Echivalent în dolari produsul intern brut pe locuitor a crescut de la 190 dolari cât era în anul 1978, la 2360 dolari în anul 2007.În 1978 sectoarelor primare le reveneau 29,8%, celor secundare – 48,2%, iar sectorului terţiar – 23,7%. În 2001 structura respectivă a constituit 49,2; 18 şi 32,8% corespunzător.

În 2006 PIB pe sectoare era:

- agricultura: 11,3%;

- industrie: 48,6%;

- servicii: 40,1%;

În cei 30 de ani de reformă R. P. Chineză a realizat cel mai mare ritm de creştere din istoria modernă, 9,8% media anuală, faţă de 6% media anilor 1953-1978 şi de 3% rata de creştere mondială, faţă de 9,2% rata de creştere a PIB în perioada de decolare a miracolului japonez şi de 8,5% a Coreei de Sud în perioada de relansare economică.

Mărimea produsului intern brut din anul 2007 plasează R. P. Chineză pe locul 4 în lume, după SUA, Japonia şi Germania.

Dacă se face calculul produsului intern brut după sistemul parităţii puterii de cumpărare (PPC) rezultă că, economia Chinei reprezenta încă din anul 2001, 12,5% din economia mondială, ceea ce situează China deja pe locul doi în lume, doar cu puţin în urma Statelor Unite ale Americii.

Cu toate că în ultimii 2O de ani, economia chineză a înregistrat o dezvoltare dinamică, ea a parcurs un drum extrem de sinuos. În anii 90 ai secolului trecut,economia chineză a trecut ptrintr-o perioadă de supraîncălzire care a generat inflaţie. Guvernului chinez i-au trebuit 3 ani pentru rezolvarea acestei probleme. Dar, la puţin timp după aceea, economia chineză a fost afectată de criza financiară ce s-a produs în Asia.În acest context, China a adoptat măsuri active şi eficiente, contracarînd cu succes repercusiunile crizei asiatice asupra economiei naţionale.