Efecte ale crizei actuale asupra economiei întreprinderii

Capitolul 1. Scurt istoric

1.1 Definitia economiei

Economia (din limba greacă οίκος [oikos], 'casă' și νομος [nomos], 'conducere') este o știință socială ce studiază producția și desfacerea, comerțul și consumul de bunuri și servicii. Potrivit definiției date de Lionel Robbins în 1932, economia este știința ce studiază modul alocării mijloacelor rare în scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umană, economia este o știință socială.

Se spune că economia este pozitivă atunci când încearcă să prezică în mod obiectiv și să explice consecințele anumitor opțiuni, date fiind un set de supoziții sau de observații. Alegerea unei supoziții ce trebuie făcută atunci când se construiește un model, la fel ca și observațiile ce trebuie stabilite sunt alegeri normative.

Se spune că economia este normativă atunci când recomandă o alegere în detrimentul altei alegeri sau când este făcută o apreciere subiectivă asupra valorii.

Economia centrată pe variabile măsurabile se divide în două domenii principale: microeconomia care se ocupă de agenți individuali, cum ar fi bugetele și afacerile și macroeconomia care ia în considerare economia ca pe un întreg, cererea și oferta agregată, capitalul și materiile prime.

O atenție deosebită se acordă și alocării resurselor, producției, desfacerii, comerțului și concurenței. Logica economică este aplicată tot mai des în cazul problemelor legate de opțiuni în cazul lipsurilor sau atunci când trebuie stabilită valoarea economică. Preocuparea principală în economie se centrează pe modul în care prețurile reflectă cererea și oferta, iar ecuațiile sunt folosite pentru a prezice consecințele anumitor decizii.

(http://ro.wikipedia.org/wiki/Economie)

1.2 Originile si formarea economiei mondiale

La originea economiei mondiale se află proprietatea privată, deoarece aceasta permite realizarea schimburilor economice. La începuturi, proprietatea era colectivă. Alţi doi factori au contribuit la formarea economiei mondiale: diviziunea muncii (specializarea); apariţia plus-produsului (ceea ce se produce peste nevoile proprii).

Apariţia economiei mondiale a fost favorizată de dezvoltarea schimburilor la mare distanţă, precum şi de apariţia pieţei mondiale.

Piaţa este locul în care cererea se întâlneşte cu oferta.

În evoluţia formării economiei mondiale, un moment important a fost reprezentat de sec. XVI, când prima dată toate regiunile cunoscute la acea dată au fost unite prin relaţii economice. Următorul moment important este reprezentat de prima revoluţie industrială care se produce la sfârşitul sec. XVIII – începutul sec. XIX în Anglia.

Pe baza revoluţiilor istorice, formarea economiei mondiale a cunoscut 2 etape:

1) Mondializare prin comerţ exterior (Desfăşurare de relaţii economice internaţionale prioritar preponderent prin intermediul comerţului); a început odată cu revoluţia industrială şi a durat până la începutul sec. XX.

2) Mondializare prin intermediul intervenţiilor străine (Relaţiile dintre factori economici de pe tot globul se realizează prin intermediul intervenţiilor străine); de la sfârşitul primului război mondial.

Economia mondială este un studiu al schimbului de activităţi economice la care participă marea majoritate a agenţilor economici de pe glob. Aceste schimburi economice nu se limitează doar la comerţ, ele includ şi schimburi în domeniul cercetării, produsului, consumului.

Trăsături actuale ale economiei mondiale

– Principalii actori sunt reprezentaţi de economiile naţionale

– Prezenţa unor fenomene de globalizare, integrare şi regionalizare

– Economia mondială este caracterizată de concurenţă

– Economia mondială este un sistem caracterizat de interdependenţe.

– În economia mondială (şi în orice economie de piaţă), perioadele de dezvoltare alternează cu perioade de recesiune

– Caracterul său eterogen – Economia mondială este formată din actori foarte diferiţi

Economia mondială poate fi reprezentată ca un sistem format din component fundamentale şi elemente de conexiune: statele naţionale, societăţile trans-naţionale, organizaţii economice interstatale.

Elemente de conexiune: diviziunea muncii, Relaţii economice internaţionale, piaţa mondială.

Puterea este capacitatea unei entităţi de a impune voinţa sa asupra altei entităţi, fie pe cale pozitivă (prin liberă acceptare), fie pe cale negativă (prin constrângere).

Puterea economică reprezintă capacitatea de a controla procese şi fenomene din economia mondială sau de a impune anumite opţiuni unor parteneri în relaţiile economice internaţionale.

Factori de determinare a puterii la nivelul statelor naţionale

– Puterea fizică (dată de suprafaţă şi resurse naturale)

– Puterea politică (stabilitatea sistemului politic, sprijinul populaţiei pentru guvernanţi, gradul de pregătire al administraţiei

– Puterea militară

– Puterea economică

– Puterea sistemului naţional de valori (inclusiv cele religioase)

– Puterea comunicaţională (capacitatea de a genera şi transmite mesaje)

Aplicând aceste criterii, pe plan mondial există trei tipuri de puteri

– Puterea regională (un stat)

– Puterea mondială (un stat care are posibilitatea de a juca un rol hotărâtor pe mai multe planuri)

– Superputerea (un stat capabil să manifeste o influenţă semnificativă pe toate planurile.