Efectele cotei unice de impozitare - experiențe internaționale

1.Introducere

Una dintre cele mai importante reforme fiscale din ultimii ani şi care continuă să reţină atenţia, este adoptarea de către mai multe ţări a unei impozitări în „cotă unică“ (flat tax).În acest studiu sunt rezumate principalele caracteristici ale „cotei unice“ din ţările europene.

Cota unică – denumită în literatura anglo-saxonă „flat tax“ – nu este o inovaţie în politica fiscală, ci doar apare astfel, după un secol de impozitare progresivă a veniturilor. Ea mai era practicată doar în câteva mici state sau jurisdicţii fiscale, precum Hong Kong, Guersney sau Jersey. Ideea unei impozitări proporţionale a fost relansată în anii ’60 când Milton Friedman (1962) a propus pentru SUA un impozit federal de 23,5%. Hayek (1960) a adus şi el argumente împotriva ideii că impozitarea progresivă ar fi indispensabilă pentru a asigura redistribuirea veniturilor în favoarea celor săraci. Ulterior, Milton şi Rose Friedman (1979) vor pleda pentru un impozit federal de 20% asupra veniturilor persoanelor fizice.

In epoca contemporana economistii mai tineri au studiat in manualele universitare aceasta teorie.Printre cei care si-au indreptat studiile spre acesta practica a cotei unice a fost Arthur B. Laffer, care a adus in sprijinul teoriei sale „Curba lui Laffer: trecut, prezent şi viitor”.

Arthur Laffer considera ca ideea de baza a teoriei sale este ca modificarea ratei de impozitare are doua efecte asupra veniturilor din impozitare:

efectul aritmetic

efectul economic

Efectul aritmetic este simplu: daca rata de impozitare scade,veniturile din impozitare scad.

Efectul economic rezulta in urma scaderii ratei de impozitare si are drept consecinta stimularea activitatii economice si duce la cresterea bazei ipozabile.

In realitate,efectul aritmetic si cel economic se manifesta combinat.

Fig. 1 Curba lui Laffer

Pe axa OY variabila „Rata de impozitare” ,care are valori de la 0-100%. Pe axa OX

variabila „venituri din impozite”(venituri pentru stat). „Prohibitiv Range” este zona in care, daca va creste rata de impozitare, vor scadea veniturile din impozite. Cresterea ratei de impozitare va conduce la cesterea evaziunii fiscale, la scaderea initiativei, la scaderea bazei impozabile.

Curba Laffer arată că veniturile totale din impozitare cresc odată cu rata de impozitare, iar apoi scad. Argumentul care sprijină această afirmaţie este următorul: să presupunem că luăm în discuţie rata impozitului pe venit. Atunci când ea este egală cu zero, venitul atras la bugetul de stat din impozite este zero,obţinând astfel punctul A. Dacă rata de impozitare ar fi 100%, statul ar colecta tot venitul, însă n-ar mai avea rost să lucrezi dacă statul ţi-ar lua tot venitul, astfel încât veniturile din impozite ar fi egale cu zero şi în acest caz, respectiv punctul B pe curba Laffer. Totuşi, între punctele A şi B statul colectează venituri mai mari decât zero din impozite, astfel curba trebuie să crească din punctul A şi să descrească pentru a ajunge în punctul B. Profesorul Arthur Laffer a demonstrat teoretic şi prin aplicaţii practice că veniturile statului pot creşte până la o rată a impozitării de 60%, determinând astfel punctul D. Aşadar, la rate de impozitare de peste 60% orice creştere duce la scăderea veniturilor din impozite (punctul C)

2.Evolutia nivelului cotelor marginale de impozitare in Romania in perioada 1990-2006

În România, după 1989, veniturile realizate de persoanele fizice erau impuse prin sistemul de impunere a fondului total de salarii realizat la nivelul fiecărui agent economic, asupra căruia se aplicau cote proporţionale diferenţiate, pe ramuri de activitate, cuprinse între 14,5%, cota marginală minimă şi 17,5%, cota marginală maximă.

Până la 31 martie 1991, dată la care s-a aplicat impozitul pe fondul total de salarii, în condiţiile în care impozitul pe salarii se calcula asupra fondului total de retribuire a muncii şi nu asupra veniturilor realizate de fiecare salariat, persoanele fără copii, căsătorite sau necăsătorite, în vârstă de peste 25 de ani, care lucrau în unităţile de stat datorau o contribuţie fixă lunară stabilită în raport cu retribuţia lunară de încadrare.

Odată cu trecerea la economia de piaţă şi cu liberalizarea preţului forţei de muncă, a devenit necesară adoptarea unui nou sistem de impunere a veniturilor realizate de persoanele fizice, mai flexibil şi care să ţină seama de puterea contributivă a fiecărui plătitor de impozit.

În consecinţă, a fost înlocuit sistemul de impunere a fondului total de salarii realizat la nivelul fiecărui agent economic, cu impozitul pe salarii.

Ca urmare a introducerii impozitului pe salarii, s-a trecut la impunerea separată a veniturilor realizate de persoanele fizice prin aplicarea de cote progresive pe tranşe, în număr de 13, cuprinse între 6%, cota marginală minimă şi 45%, cota marginală maximă.

Fig nr. 2. Evoluţia cotelor marginale de impozitare a veniturilor persoanelor fizice în România, după 1989

Se observă că au fost practicate şi cote marginale minime reduse, de 5%, în perioada 1 iulie 1993 – 31 iulie 1999 şi de 6%, în perioada 1 aprilie 1991 – 30 iunie 1993, dar şi cote marginale maxime uriaşe pentru o ţară ca România, aflată în plin proces de tranziţie la economia de piaţă, de 60%, în perioada 1 ianuarie 1996 – 31 iulie 1999 şi chiar de 70%, în perioada 1 iulie 1993 – 31 decembrie 1995.

Practic, dacă luăm ca reper data de 1 ianuarie 1990 şi anul 2005, observăm că nivelul cotelor marginale de impozitare a revenit la nivelul din 1990 (cotele marginale erau la 1 ianuarie 1990, de 14,5%, cea minimă şi 17,5%, cea maximă, iar în prezent cota marginală unică, de 16%, practicată în 2005, este foarte apropiată de acestea), după 17 ani de experimente.