Efectele crizei actuale asupra stabilității prețurilor

I Inflatia- notiuni teoretice

1.1. Cauzele inflatiei si deprecierile monetare

Inflaţia este un dezechilibru major prezent în economia oricărei ţări, reprezentat de o creştere generalizată a preţurilor şi de scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naţionale.

Inflaţia este un indicator final, care arată la sfârsit de an fiscal dacă politicile guvernamentale monetare, fiscale, legislative, etc., alături de politicile Băncii Centrale, se coordonează şi conduc la o stabilitate a preţurilor de consum.

Cauzele inflaţiei

Principalele cauze ale inflaţiei sunt:

inflaţie prin monedă - emisiunea excesivă de monedă peste oferta reală de bunuri şi servicii;

inflaţie prin cerere - excedentul de cerere agregată peste oferta agregată;

inflaţie prin costuri - creşterea costurilor de producţie, independent de cererea agregată;

inflaţia importată;

inflaţia prin structuri.

Formele inflaţiei

Formele inflaţiei sunt:

inflaţia târâtoare (sau liniştită) presupune creşterea preţurilor până la max. 3%;

inflaţia moderată -- reprezintă creşterea anuală a preţurilor cu 15-30%. Definiţia inflaţiei moderate a fost propusă de către Rudiger Dornbusch, profesor la MIT şi Stanley Fischer, primul vice-director executiv al FMI, în 1993;

criza inflaţionistă -- reprezintă acea perioadă de timp, de cel puţin doi ani, pe parcursul căreia rata anuală a inflaţiei depăşeşte 40%. Definiţia crizei inflaţioniste a fost propusă de către Michael Bruno şi William Easterly, economişti la Banca Mondială, în 1998

inflaţia rapidă, când ritmul anual de creştere a preţurilor se apropie de 10%;

inflaţia galopantă, când creşterea preţurilor depăşeşte 10% anual;

hiperinflaţia -- reprezintă creşterea preţurilor de peste 50% pe lună. Definiţia hiperinflaţiei a fost formulată pentru prima dată de către Phillip Cagan, professor la Columbia University, în 1956. Hiperinflaţia începe în luna în care creşterea preţurilor depăşeşte 50% şi se termină, dacă rata creşterii preţurilor scade sub 50% şi timp de un an se menţine sub acest nivel. După alţi autori, hiperinflaţia presupune o rată medie anuală de 1.000% şi peste acest nivel.

Măsuri antiinflaţioniste

A) Măsuri de reducere a excesului de cerere agregată:

- politică monetară riguroasă, de natură să evite excedentul de monedă în economie;

- politica bugetară a statului, orientată spre reducerea deficitului bugetar, spre menţinerea la un nivel a cheltuielilor publice, în perioada respectivă, şi spre ridicarea, în anumite limite, a nivelului impozitelor şi taxelor, care să frâneze creşterea cererii şi a preţurilor;

- politica dobânzilor la creditele acordate, prin care să nu se ajungă la o micşorare artificială a ratei dobânzii şi la ieftinirea creditului;

B) Măsuri de stimulare a creşterii ofertei:

- o politică de salarizare corelată cu rezultatele economice obţinute prin muncă, prin care să se evite creşterea costurilor medii;

- creşterea capacităţii de adaptare a aparatului de producţie la cerinţele pieţii;

- stimularea extinderii potenţialului de producţie, prin investiţii de capital în mijloacele de producţie performante, prin forţa de muncă într-o structură de calificare nouă, inovaţii, prin creşterea productivităţii factorilor de producţie.