Efectele Crizei Economice în România

I. Crize economice de-a lungul istoriei

Criza economica actuala ofera o impresie de deja-vu mai multor analisti, care o aseamana cu alte crize economice de acum patru secole.

Incercand sa gasim raspunsuri pentru toata nebunia financiara putem analiza si alte crize economice intre care gasim anumite puncte comune, diferenta fiind aceea ca de fiecare data se fac speculatii pe un alt suport, speculatii care nu intotdeauna au evoluat conform asteptarilor.

Primele crize economice au fost cele din 1630, a bulbilor de lalea din Olanda si cea din 1721-a falimentului companiei South Sea, urmand apoi Marea criza economica din 1930, si altele.

Ca sa intelegem mai bine cum influenteaza speculatiile oamenilor, cum se dezvolta anumite piete, care poate mai tarziu nu vor avea un efect pozitiv asupra economiei si bunastatii oamenilor ajugandu-se la probleme cu care ne confruntam in prezent, si anume, crizele economice, vom detalia crize econmice din secolul al XVI-lea, criza bulbilor de lalea, si secolul al XVIII-lea, falimentul companiei South Sea si secolul XX, Marea criza economica.

Pana in anul 1630, bulbii de lalea se cultivau si comercializau numai intre cunoscatori si oameni de stiinta, pasionati de horticultura; in scurt timp insa, din ce in ce mai multi comercianti au observat ca pentru unii bulbi se plateau sume foarte mari de bani si s-au gandit sa se imbogateasca rapid. Astfel, popularitatea lalelelor a crescut si mai mult. Nu a durat mult pana majoritatea olandezilor au devenit cu adevarat obsedati de aceste flori.

Daca la inceput totul mergea conform unui model pretul acestora fiind rezonabil, existand un echilibru intre cerere si oferta, preturile bulbilor de lalea au crescut uimitor de mult, fapt cauzat de un eveniment neasteptat. Bulbii de lalea au contactat un virus, numit « mosaic », care facea ca florile de lalea sa aiba niste pete de culoare pe petale, ceea ce a a sporit interesul comerciantilor. Astfel, bulbi care in mod normal ar fi costat 1-2 guldeni ajunsesera in numai cateva luni sa fie chiar si 100 de guldeni, astfel ca bulbii isi schimbau de cateva ori stapanii pana sa infloreasca pentru prima data. Aceste speculatii absurde au constituit un fenomen atat de intens, incat istoricii si economisti de astazi inca nu isi pot explica ce s-a intamplat. Atat de absurda devenise situatia, ca la apogeul ei, un singur bulb sa valoreze cat o casa sau o proprietate situata in cea mai buna zona din Amsterdam (echivalentul salariului unui zidar pe 15 ani).

Au fost muti care au incercat sa opreasca sau macar sa incetineasca speculatiile. Preotii si profesorii de etica din acele timpuri ii avertizau pe oameni de obsesia pentru bunurile pamantesti, in timp ce reprezentantii guvernului incercau in acelasi timp sa faca legi impotriva speculei.

Dar, inevitabila scadere a pretului lalelelor a avut loc in 1637, cand un grup de vanzatori nu a putut sa obtina sumele de bani pe care le doreau pentru vanzarea unor bulbi .Toti au vazut ca pretul lalelelor erau "artificiale" si ca valoarea lor era trecatoare.

Multi si-au pierdut toata averea pe care o aveau, iar acest sfarsit tragic pentru ei i-a facut sa nu mai poata suferi floarea niciodata. Totusi, pentru multi altii, mania lalelelor nu a avut nici un efect cand a venit vorba de aprecierea plantei in sine; ea a ramas in continuare o floare plina de gratie si frumusete, iar varietatile rare inca mai atingeau preturi ridicate. De exemplu, in 1640 (cand se considera ca mania lalelelor deja trecuse) varietatea de lalea Semper Augustus ajungea la 1.200 de guldeni.

Toate acestea au creat panica printre speculatori, dornici sa-si incaseze profitul, astfel incat a fost necesara interventia Guvernului. Din aceasta economia reala a fost cea care a avut cel mai mult de suferit, existand nevoia semnificativa pentru lichiditate, iar investitiile private au scazut dramatic.

Un alt punct de reper in studierea crizelor economice si comportamentul imprevizibil al oamenilor il reprezinta prabusirea companiei South Sea din secolul al XVIII-lea.

South Sea,o societate britanica pe actiuni, infiintata in 1711 de catre Robert Harleu obtinuse dupa razboiul de succesiune din Spania, la numai 2 ani de la infiintare, drepturi exclusive pentru comertul cu America Latina.

Pentru ca obtinuse monopolul, compania s-a angajat sa finanteze datoria publica a Marii Britanii, ceea ce a dus la cresterea valorii pe bursa a companiei. Aceasta a determinat o crestere a cererii de actiuni, speculand ca valoarea acestora ca creste, ceea ce sa si intamplat in primul an, mai tarziu incepand sa scada, ceea ce a determinat numeroase falimente si pierderi pentru investitori, panica transferandu-se in mediul politic. Compania a continuat sa activeze dar nu a mai generat niciodata asemenea profituri si un interes atat de mare ca in anul 1720.

Marea criză economică sau Marea depresiune a fost o perioadă caracterizată printr-o scădere dramatică a activităţii economice mondiale. Primele semne ale crizei s-au manifestat încă din anul 1928. Începutul marii crize economice în Statele Unite este de obicei asociată cu prăbuşirea bursei de acţiuni din ziua de marţi (aşa-numita Marţea neagră) 29 octombrie 1929. Criza economică a avut efecte devastatoare, atât în ţările puternic industrializate cât şi în cel mai puţin dezvoltate, a căror economii depindeau în cea mai mare măsură de exporturile de materii prime. Nivelurile comerţului mondial au scăzut rapid, la fel cum au scăzut de altfel şi veniturile personale, veniturile bugetare şi profitul din afaceri. Oraşele din întreaga lume au suferit puternic de pe urma crizei, în special cele care depindeau de industria grea.

II. Formarea Uniunii Europene

Ideea unitatii europene isi are inceputurile in perioada interbelica. Sub impulsul consecintelor catastrofale ale primului razboi mondial, in 1923, ia nastere „Miscarea paneuropeana”, din initiativa lui Coudenhove-Kalergi, un aristrocrat de origine ceha. Intr-un apel lansat la Viena, in 1924, se spune: „Salvarea rezida in unirea tuturor statelor democratice ale continentului intr-o grupare politica si economica internationala. Nu trebuie sa se lase sa se repete acest adevar simplu: o Europa divizata conduce la razboi, la agresiune, la mizerie...”

Prima initiativa oficiala, in directia uniunii europene, are loc in 1929 si apartine lui Aristide Briand, cunoscut om politic francez, artizan al Societatii Natiunilor, laureat al Premiului Nobel pentru pace (1926), adept al unei legaturi federale, bazate pe apropierea franco-germana.

Din pacate, demersul lui Briand s-a lovit de criza economica din 1929-1933 si evenimentele politice care i-au urmat: victoria nazismului in Germania (1933), razboiul civil din Spania (1936-1939), invadarea Poloniei de catre trupele naziste aliate cu cele ale comunistilor rusi, etc. Europa, sfasiata de ambitii nationaliste, a intrat in cel de-al doilea razboi mondial.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, sperantele de a construi o Europa unita renasc. Wiston Churchill, Konrad Adenauer, Alcide de Gasperi si Robert Schuman initiaza o intrega campanie de convingere a tuturor oamenilor politici din tarile lor si a popoarelor lor deopotriva de a construi o noua Europa. Robert Schuman, ministrul de externe al Frantei, propune in 1950, crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO), plan ce prinde viata la 28 aprilie 1951, la Paris, cand cele 6 tari fondatoare: Belgia, Germania Federala, Franta, Italia, Luxemburg si Olanda au semnat Tratatul CECO.