Efectele inflației și deflației asupra deficitului bugetar

Abstract

Lucrarea își propune să explice legăturile existente între inflație și deflație asupra deficitului bugetar. Vor fi prezentate studii cu privire la relația inversă dintre rata inflației și taxele reale colectate. Modelele care ilustrează influențele infației și deflației asupra deficitului bugetar abordate sunt Tanzi-Olivera și Patinkin.Lucrarea conține un model teoretic și altul cu ajutorul căruia s-a realizat un studiu empiric cu datele economiei din România. Scopul studiului este de a se analiza în ce măsură în perioada analizată se manifesta efectele Tanzi-Olivera și Don Patinkin.

Cuvinte cheie: inflație, deflație,deficit,Tanzi,Patinkin, venituri, cheltuieli,buget

1. Introducere

Se consideră că inflația este un fenomen ce crește riscul de a se produce instabilitate, iar un efect semnificativ se poate regăsi în veniturile guvernului provenite din colectarea taxelor. Efectul Tanzi presupune faptul ca odată ce inflația crește inflația vor scădea veniturile reale ale guvernului, în special pentru țările în curs dedezvoltare. Întârzierile în colectarea taxelor pe timpul unei inflații mari are ca urmare diminuarea veniturilor reale. Creșterea inflației duce la scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor astfel că veniturile firmelor vor scădea, ele micșorând sumele de bani date ca taxe guvernului. Există însă și opusul efectului Tanzi, scos în evidență de Don Patinkin.

El s-a remarcat prin numeroase lucrări, aducând contribuții semnificative Neo-Walrasianismului (teoria generala a echilibrului) încercercând să fundamenteze un suport teoretic al macroeconomiei pentru un sistem de echilibru general dezvoltat, după John Hicks în 1939 cu lucrarea Value and Capital. Efectul Patinkin ce afectează deficitul bugetar arată că atunci când inflația crește, cheltuielile reale scad, astfel că deficitul bugetar scade, însă cheltuielile reale tind sa crească atunci când inflația dispare. De aici rezultă nevoia unei ajustări fiscale care de regulă este sub estimată. Următorii factori explică acest fenomen:

a) Rata dobânzii scade odată cu creșterea ratei inflației și de regulă crește treptat odată cu stabilizarea. Acest lucru duce la creșterea cheltuielilor guvernamentale odată ce inflația dispare.

b) În perioade de mare inflație guvernul amână plați și salarii, acest lucru conducând la scaderea cheltulelilor reale guvernamentale

c) Cu toate că guvernul ia măsuri de prevenire a întârzierilor în colectarea taxelor și indexează taxele și impozitele, încă planifică cheltuieli la o rată a inflației previzionată de regulă mai mică decâ cea reală astfel că cheltuielile reale vor fi mai mici decât cele programate inițiat. Odată ce inflația dispare situația se echilibrează, cheltuielile ajungând la un nivel apropiat de cel planificat inițial.

Odată cu scăderea prețului la combustibil și diferite materii prime, țările cu economii dezvoltate se confruntă cu o scădere succesivă a ratei inflației, mai mică decât ținta propusă. Acest fenomen duce la o creștere a riscului de deflație, care este asociată cu recesiunea (Stern,2003). Evoluția anilor 1930 vine în susținere, atunci o combinație între deflație și recesiune economică a dus la un concept numit datorie deflatată (denumire inventată de Fisher, presupune un cerc vicios în care prețurile au scăzut în așa manieră încât au crescut semnificativ datoriile ceea ce afectează cererea internă și amplifică costul deflației). Din această situație s-a înteles mult mai bine cât de periculoasă este deflația și cât de important este să fie evitată. O scadere a prețurilor ar afecta economia prin rigiditatea ratei dobânzii și mecanismul de reglare al prețului.