Eficiența Uniunii Monetare

1.DOMENIUL ȘI PROBLEMA DE CERCETAT

De ce se pune problema integrării monetare, de ce ar dori mai multe state să renunţe la moneda proprie? Din ce parte poate veni o iniţiativă de realizare a uniunilor monetare? Care sunt avantajele uniunii monetare şi în ce condiţii pot fi maximizate? Acestea sunt întrebări fundamentale de la care pornim în realizarea prezentei lucrări. Este clar că o schimbare majoră de regim, cum este unificarea monetară se realizează atunci când există motivaţii puternice, date de beneficii. De aceea este importantă rezultanta finală: BENEFICII contra COSTURI. Dacă în ceea ce priveşte beneficiile unei uniuni monetare lucrurile sunt ceva mai clare, nu acelaşi lucru se poate spune despre costuri. Este foarte important să înţelegem că de fapt o uniune monetară este benefică atunci când costurile sunt minimalizate. Ajungem astfel la condiţiile necesare pentru minimalizarea costurilor unei uniuni monetare şi la criteriile ZMO, ca să răspundem la o altă întrebare, şi anume: când este benefic pentru două sau mai multe state să realizeze uniunea monetară?

Problema:

Un exportator elvețian are costuri de fabricaţie pentru un produs de 2 franci elvețiani. La momentul semnării contractului cu importatorul englez cursul este de 1 franc elvețian = 3 lire sterline, ceea ce înseamnă un cost de 6 lire sterline. În cazul plăţii la termen elvețianul stabilea preţul la 2 franci elvețieni. Aceasta înseamnă că englezul trebuia să se acopere prin diverse tehnici la termen cum ar fi cumpărarea celor 2 franci elvețieni la cursul forward, pentru data de decontare corespunzătoare datei plăţii. Cursul forward este apropiat de cel spot însă trebuie să luăm în calcul anumite costuri ale acoperirii. În cazul unui curs spot la scadenţă 1 franc elvețian = 4 lire sterline, presupunem că englezul ce a făcut acoperirea şi-a asigurat cei 2 franci elvețieni pentru un preţ de 6 lire sterline, şi nu 8 cum ar fi plătit fără să se acopere. A eliminat astfel efectul evoluţiei cursului valutar între momentul contractării şi momentul plăţii, asigurând eficienţa operaţiunii de import. Problema este că acum, la acest curs de 4 lire la un franc elvețian, este posibil ca produsul elvețian să nu mai fie competitiv, să nu mai genereze o altă tranzacţie şi în final să nu se mai realizeze comerţ între parteneri la nivelul anterior devalorizării/deprecierii lirei sterline. Deci la un preţ al produsului elvețian de 8 franci elvețieni, chiar dacă riscul valutar se poate acoperi, cel mai probabil comenzile partenerului englez se vor diminua dacă elvețianul nu reduce preţul în franci elvețieni.

2. IDENTIFICAREA ȘI LISTAREA PRINCIPALELOR IDEI LEGATE DE PROBLEMA DE CERCETARE PROPUS

Nașterea monedei europene este în mod cert evenimentul financiar mondial cel mai important de la crearea sistemului financiar internațional (Bretton Woods). Ea este o etapă importantă a construcției europene, care se înscrie într-un proces început în urmă cu 50 de ani, o dată cu crearea Comunitatii Europene a Cărbunelui si Oțelului (CECO), în 1952, si semnarea în 1957 a Tratatului de la Roma instituind Comunitatea Economică Europeana.

A patra etapă a procesului integrării începe o dată cu semnarea la 7 februarie 1992 la Maastricht, a Tratatului Uniunii Europene şi respectiv intrarea în vigoare la 1 noiembrie 1993 a acestui tratat, care va intra în istoria construcţiei europene cu denumirea de Tratatul de la Maastricht.

Acest tratat a stabilit ca obiectiv major al procesului de integrare crearea uniunii economice şi monetare(UEM), inclusiv crearea şi punerea în circulaţie a unei monede unice-euro. Prin urmare, semnarea Tratatului UE a produs schimbări esenţiale în ansamblul construcţiei europene.

Ţările care aderă la ideea de Uniune Economică şi Monetară trebuie să îndeplinească anumite condiţii cunoscute sub denumirea de criterii de convergenţă. Acestea se referă la:

- stabilitatea preţurilor: inflaţia din aceste ţări nu trebuie să fie mai mare de 1,5%;

- finanţe publice: deficitul bugetar să nu depăşească 3% din PIB, iar datoria publică 60% din PIB;ratele de schimb să nu depăşească marjele normale prevăzute în cadrul Sistemului Monetar European(+/-2,25%);

- rata dobânzii să nu fie mai mare de 2% faţă de media pe termen lung a celor mai ieftine 3 state în privinţa banilor împrumutaţi.

S-a stabilit faptul că dacă până în anul 1996 aceste criterii nu vor fi îndeplinite de cel puţin 7 state membre, trecerea la adoptarea monedei unice va fi amânată până la 1 ianuarie 1999, lucru care s-a şi întâmplat. La 1 ianuarie 2002, moneda euro înlocuieşte moneda naţională a ţărilor membre.

Deoarece unele state îşi manifestă dorinţa de unificare monetară pentru că aşteaptă anumite avantaje, cred că este potrivit să începem cu prezentarea beneficiilor unificării monetare.

Prima precizare pe care o facem este că beneficiile sunt identificate şi se fac simţite în primul rând la nivel microeconomic. Cu toate acestea sunt identificate o serie de beneficii ca urmare a stabilităţii macroeconomice precum şi datorită unei poziţii internaţionale mai bune. În acelaşi timp, legat de beneficiile participanţilor la uniunea monetară apreciem că se propagă anumite avantaje şi asupra economiei mondiale.

Beneficiile la nivel microeconomic.

În primul rând utilizarea aceleaşi monede de către mai multe ţări reduce costurile de tranzacţie. De Grauwe (2003) separă aceste câştiguri în câştiguri directe din dispariţia costurilor şi câştiguri indirecte ca urmare a transparenţei preţurilor. Eliminarea costurilor de tranzacţie este importantă mai ales pentru cei care efectuează des plăţi transfrontaliere în numerar.

În cazul acesta, pe lângă costul direct al schimbului valutar mai apar alte costuri, care în cazul unificării monetare sunt evitate (tranzacţiile interbancare, tranzacţiile între bănci şi terţi –cu excepţia costurilor datorate numerarului şi a costurilor interne ale firmelor). Cât priveşte influenţa benefică a monedei unice prin mecanismul preţurilor, explicaţia constă în faptul că existenţa mai multor monede reduce transparenţa preţurilor, ceea ce ar putea determina sau susţine pe piaţa unică discriminarea prin preţ între zonele monetare naţionale.