Elaborarea strategiei de redresare a SC Unisem SRL Râmnicu Vâlcea

CAPITOLUL I

1 – Aspecte teoretice ale strategiei

1.1. Originea şi evolutia conceptului de strategie

Din punct de vedere istoric, se poate afirma că, la nivelul întreprinderilor, îndeosebi al celor profitable, a existat dintotdeauna o gândire strategică, chiar dacă este vorba de o strategie implicită sau, cu alte cuvinte, de o emanaţie a conducătorilor acestora lipsită de formalism, care nu se baza pe modele de analiză şi nu avea o largă comunicare.

Cu toate acestea, prezenţa conceptelor cu care se operează în managementul strategic (o mare parte, preluate din arta militară), în teoria şi practica economică şi recunoaşterea lor ca atare sunt recente.

Mult timp rezervat artei militare, în ultimii treizeci de ani, pe plan mondial, conceptul de strategie a intrat în vocabularul cotidian al managerilor firmei, iar planificarea strategică a devenit parte integrantă a funcţionării marilor firme.

Interesul pentru strategie manifestat în cadrul firmelor a fost provocat de faptul că mediul extern a devenit din ce în ce mai dinamic şi imprevizibil, aceasta permiţându-i întreprinderii sa influenţeze, prin anticipare, evoluţia mediului său inconjurator.

Desfăşurându-şi activitatea într-un climat de o anumită stabilitate - rata de schimbare a mediului inconjurator fiind relativ mică iar discontinuităţile majore aproape necunoscute – preocuparea întreprinderilor occidentale, incepand de la sfarsitul secolului al XlX-lea şi pana la jumatatea secolului XX, era, în principal, aceea de a produce pentru satisfacerea nevoilor unor pieţe în plina dezvoltare şi expansiune.

La randul lor cercetarile specialistilor în management (Taylor,Fayol) erau focaizate cu predilectie catre problemele de organize a productiei de definire precisa a functiunilor şi sarcinilor, astfel incat fiecare faza a procesului de productie sa devina cat mai eficienta. În acest climat general, caracterizat prin expensiunea rapida şi continua a pietelor, problemele legate de strategia de dezvoltare şi, mai ales, nevoia de a dispune de instrumente de analiza precise şi de concepte evoluate nu se resimteau în mod pregnant.

Evolutia ascendenta inregistrata de întreprindere, capacitatea de absorbtie ridicata a pietei, costul redus al energiei şi al fortei de munca, ritmul accelerat al progresului tehnic etc. constituiau tot atatea fenomene care faceau ca nevoia unor strategii explicite sa fie mai putin pregnanta şi permiteau, în general, sa se mascheze erorile de strategie care puteau sa compromita cresterea şi dezvoltarea întreprinderilor.

Incepand cu a doua jumatate a secolului al XX-lea, pe masura cresterii volumului şi complexitatii producriei, a graduiui sau de diversificare şi, odata cu acesta, a dimensiunii companiilor industriale dar şi în contextul unor schimbari rapide ale mediului inconjurator, adesea cu caracter de discontinuitate, firmele incep sa constientizeze tot mai mult nevoia unei gandiri strategice coerente care sa le permita sa concureze cat mai avantajos pe diferite pieţe sa se adapteze rapid şi eficient la schimbarile din mediul în care actonau în ultimul timp, tot mai, imprevizibil. Are loc, astfel, o deplasare a preocuparilor conducerilor mariior companii de la problemele curente spre cele strategice şi tactice, iar gadndirea prospectiva şi proiectiva incepe sa constitute o caracteristica a întreprinderilor moderne şi performante.

Daca primul instrument formalizat al reflectiei strategice a fost celebra curba de viata a produsului, introdusa pe scara larga în anii '50, punctul de plecare al demersului strategic modern şi popularizarea notiunii de strategie se datoreaza fără indoiala, în mare parte, lui I.H. Ansoff sj reprezentanţilor scolii Harvard, precum şi marilor cabinete de consultanta americane - Boston Consulting Group (BCG), Mk Kinsey, Arthur D. Little (ADL) - care, în anii '60 au dezvoltat mai multe modele de analiză strategică.

Conceptul de strategie s-a impus în teoria sj practica managementului în cel de-al saselea deceniu al secolului XX, cand, în conditiile redresarii economice dupa cel de-al doilea razboi mondial şi apoi ale dezvoltării economice spectaculoase, schimbarile produse în mediile de afaceri au devenit tot mai profunde, iar raspunsurile firmelor la aceste schimbari tot mai importante. Aceste raspunsuri s-au cristalizat, progresiv, în sistemul managementului strategic, care a impus conceptul de strategie drept elementul central al acestui sistem.

Prima abordare temeinica şi de sine statatoare a strategiei a apartinut, insa, lui Alfred Chandler în lucrarea Strategy and Structure, publicata în 1962. Strategia este definita ca „determinarea pe termen lung a scopurilor şi obiectivelor unei întreprinderi, adoptarea cursurilor de acutiune şi alocarea resurselor necesare pentru realizarea obiectivetor'' Principala deficienta a acestei definitii rezida în absenta diferentierii procesului de elaborare a strategiei de strategia insasi.

Primii specialisti care au realizat aceasta diferentiere au fost Kenneth Andrews şi Igor Ansoff. Andrews defineste strategia ca fiind structura obiectivelor, felurilor sau scopurilor, politicile şi planurile majore pentru realizarea lor, astfel stabilise incat sa defineasca obiectul actual sau viitor de activitate al afacerii şi tipul de întreprindere prezent sau preconizat.

Igor Ansoff trateaza strategia ca axul comun al activitatii economice pe care organizatia o realizeaza sau prevede sa o faca în viitor. El identifica patru componente ale strategiei: domeniul produs/piaţă, vectorul de crestere, avantajul compctitiv şi sinergia.

De asemenea, el precizeaza ca strategia este ansamblul criteriilor de decizie care ghideaza comportamentul unui agent economic, de exemplu:

1. criterii ce permit masurarea performantelor actuale şi viitoare ale firmei. Criteriile calitalive sunt denumite orientari, iar cele cantitative, obiective;

2. regulile care reglementeaza raporturile firmei cu mediul sau: ce tehnici de productie trebuie puse la punct, unde şi cui vinde produsele şi cum isi asigura avantajul asupra concurentilor. Acest ansamblu de reguli formeaza cuplul produs-piaţă sau strategia comerciala;