Emigrația

Consideraţii introductive

Marile transformări ale lumii contemporane şi deschiderile spre noi sfere de in¬terese şi influenţe au condus la crearea a multiple zone şi chiar regiuni de instabilitate pe întreg mapamondul, cu implicaţii deosebite în ceea ce priveşte realizarea securităţii în plan local, regional şi chiar mondial.

Principalele surse de instabilitate decurg din difi¬cultăţile economico-sociale şi politice ale statelor în curs de dezvoltare şi în mod special a celor subdezvoltate. Acest aspect conduce inevitabil la amplificarea fenomenului mi¬graţiei din zonele cu probleme către ţările dezvoltate şi nu de puţine ori îmbracă forma migraţiei ilegale. Pe lângă aspectul menţionat mai există şi altele – perpetuarea unor tensiuni şi conflicte de ordin etnic, rasial sau religios – care, la fel ca şi primul, sunt ge¬neratoare de migraţie.

Astfel, în contextul fenomenului de globalizare, reconstruirea unităţilor de civilizaţie şi a valorilor democratice din spaţiul european căpătată noi valenţe, fapt care a determinat orientarea României spre Uniunea Europeană şi spre NATO.

Integrarea ţării noastre în cele două organisme internaţionale a fost condiţionată de îndeplinirea unor cerinţe. Spre exemplu, Actul Unic European preconiza suprimarea completă a funcţionării frontiere¬lor din interiorul spaţiului comunitar. Astfel, el „prevedea să dispară formalităţile şi con¬troalele la frontieră, s-ar putea spune chiar că el prevedea ca frontierele să dispară (dacă nu formal, cel puţin practic). Pentru aceasta, alături de dezvoltarea cooperării interguvernamentale în mate¬rie de poliţie, în lupta contra terorismului, stupefiantelor şi traficului de arme, Comisia prevede armonizarea legislaţiilor naţionale, mai ales pentru introducerea unei politici comune a vizelor, a unui sistem comun de extrădare, de luptă împotriva imigrării clan¬destine etc. Din nefericire, aceasta implica şi o întărire a frontierelor externe ale comu¬nităţii” . De aici rezultă faptul că printre cerinţele de bază se enumăra şi realizarea securizării frontierelor de stat ale Româ¬niei.

Poziţia geografică a României la frontiera externă a Uniunii Europene şi pe cele două axe principale ale migraţiei mondiale (est-vest şi sud-nord), permeabilitatea fronti¬erelor faţă de trecerile ilegale, criza economică prelungită, dezvoltarea economiei subte¬rane, lipsa unei protecţii sociale adecvate şi amplificarea corupţiei reprezintă principa¬lele coordonate pe care s-a grefat fenomenul migraţiei ilegale la noi în ţară şi nu de pu¬ţine ori în conexiune cu celelalte componente ale criminalităţii transfrontaliere. Dealtfel, în ultimul deceniu al mileniului II, România a înregistrat o creştere de peste trei ori a traficului de persoane şi mijloace de transport la frontiera de stat şi de peste 60 de ori a numărului de treceri ilegale peste graniţă, fapt ce denotă că migraţia ilegală a îm¬brăcat caracteristicile unui adevărat fenomen.

Treptat migraţia ilegală a devenit o afacere pro¬fitabilă pentru exponenţii lumii interlope internaţionale, care dincolo de câştigurile ma¬teriale imediate urmăresc şi crearea unor reţele de executanţi ai infracţiunilor tradiţio¬nale ce aparţin acestei lumi (traficul de stupefiante, traficul de “carne vie”, contrabanda, furturile internaţionale, spălarea banilor murdari, jafuri, tâlhării, omoruri la comandă etc.) şi ex¬ploatarea în propriul interes a acestui fenomen.

Din cele 92 de state declarate oficial „ţări sursă” în migrarea populaţiei, România s-a confruntat cu migraţi ilegali din Afganistan, Albania, Algeria, Angola, Armenia, China, Bangladesh, Burundi, Congo, Egipt, Etiopia, Iordania, Irak, Iran, India, Liban, Nigeria, Pakistan, Rwanda, Sierra-Leone, Siria, Somalia, Sri-Lanka, Sudan şi Turcia, cărora li s-au alăturat cetăţeni aparţinând R. Moldova, din state membre CSI şi din alte ţări care nu sunt incluse în această listă. Pentru majoritatea migraţilor România re¬prezintă doar o ţară de tranzit în drumul către Occident, dar o parte dintre aceştia îşi manifestă intenţia de a rămâne definitiv pe acest teritoriu. Astfel, la nivelul anului 2005, numărul imigranţilor ilegali aflaţi pe teritoriul statului român se ridica la aproximativ 20000 de persoane, dar semnalele primite din străinătate au obligat experţii în domeniu să reconsi¬dere această cifră ca fiind prea mică.

Cel puţin pâna la derularea primei runde de lărgire a UE, România ramânea singura ţară candidată din Europa Centrala şi de Est (ECE) care nu avea frontieră comună cu una din ţările UE. Influenţele pe care această poziţionare geografică le avea asupra evoluţiei tipurilor de mobilitate înainte şi după aderarea efectivă sunt dificil de prevăzut. După renunţarea la controlul emigrării specific perioadei comuniste, România a devenit un câmp extrem de complex al fenomenului de migrare. Principala caracteristică a constat în trecerea de la emigrarea pe considerente dominant etnice, la o migratie de tip circulator, derulată pe termen scurt şi mediu, în principal de către cei interesati în obţinerea unui venit mai mare. Aceasta este adeseori caracterizată de acţiuni informale sau ilegale în diferitele etape ale ciclului migrator (intrari legale urmate de prestarea de munca ilegală, intrari ilegale urmate de conformarea la mediul legal din respectivele ţări.

Acordurile încheiate de statul nostru cu alte state în materie de emigranţi ilegali a condus la schimbarea raportului de origine a migraţiei ilegale. Astfel numărul resorti¬sanţilor autohtoni care încearcă să părăsească România se diminuează continuu în vreme ce cifra migraţilor de pe continentele Africa şi Asia, precum şi a celor aparţinând R. Moldova sau spaţiului C.S.I. ori ai altor state, să fie în continuă creştere.

Capitolul I

PROBLEME ACTUALE ALE MIGRAŢIEI EXTERNE

Deşi în ultimul deceniu în unele zone ale lumii, precum Europa, migraţia a înregistrat fluxuri sporite, problema migraţiei internaţionale, este pentru multe state ale lumii o preocupare conjuncturală, chiar reziduală, mai degrabă de răspuns la unele evoluţii decât de gestiune sau estimare a circulaţiei persoanelor.

Migraţia se constituie în una din cele mai semnificative dimensiuni ale integrării economice care vor avea de suferit ca urmare a aderării la UE: majoritatea barierelor comerciale, investiţiile străine directe (ISD) şi alte forme ale circulaţiei capitalurilor au fost deja în mare parte înlăturate sau vor fi eliminate pâna la momentul aderării la UE. Deoarece libera circulaţie a lucrătorilor este una din cele patru libertăţi fundamentale (circulaţia bunurilor, serviciilor, capitalului şi forţei de muncă) stipulate în reglementările juridice ale UE, aderarea României la UE a conduces la o transformare fundamentală a regimului migraţiei cetăţenilor români către ţările membre ale UE (libertatea de a se angaja, dreptul de rezidenţă, egalitatea tratamentului).

1.1. Gestionarea migraţiei – un obiectiv prioritar la începutul secolului XXI

La scară mondială migraţia este relativ redusă, cca 3% din populaţia lumii. Deşi fluxuri migratorii importante întâlnim într-un număr relativ moderat de state ale lumii “nici o ţară din lume nu rămâne în afara fluxurilor migratorii internaţionale". Acestea sunt fie ţară de origine, fie ţară de tranzit sau de destinaţie pentru migranţi, ori deţin toate cele trei atribute simultan. Asemeni fluxurilor financiare, comerciale ori de informaţii sau idei, creşterea proporţiei persoanelor ce traversează frontierele naţionale se numără între cei mai semnificativi indicatori de măsurare a intensitaţii procesului de globalizare”.

Globalizarea şi internaţionalizarea pieţelor determină noi comportamente migratorii, o fluiditate sporită a deplasărilor teritoriale, fenomenele migratorii temporare având o semnificaţie aparte. Schimburile de populaţie inter-ţări, joaca un rol tot mai important, definit în principal pe două paliere : al transferurile interculturale dintre state şi al impactului politic al fluxurilor migratorii atât asupra statelor de origine cât mai ales asupra celor primitoare. In fapt, treptat, fenomenul migraţiei, dintr-un obiectiv de studiu secundar sau rezidual a devenit unul principal, intensificându-se eforturile pentru evidenţierea diferitelor sale aspecte în mod sistematic şi sistemic.

În acest context se impun următoarele precizări :

- construcţia Europei de mâine nu se poate realiza fără a obţine un consens în ceea ce priveşte migraţia internaţională, fără a elabora o politică migratorie comună. Cunoaşterea fluxurilor migratorii efective, a atributelor şi dinamicii acestora, permite definirea şi a ajustarea echilibrelor în mediul economic şi social. Migraţia nu (mai) poate fi apreciată ca un fenomen instantaneu, imprevizibil, circulaţia persoanelor având determinări multiple, istorice, comportamentale, economico-sociale etc.

- noua economie, TIC, mijloacele moderne şi tot mai rapide de transport, libera circulaţie a persoanelor pe regiuni/teritorii intinse (teritoriul ţărilor membre UE), fac ca noţiunea de „spaţiu” să nu mai aibă o relevanţă atât de mare în prezent. Emigraţia nu mai este importantă prin libertatea de a trăi şi munci într-un alt loc, ci reprezintă doar o variantă/opţiune de schimbare temporară/permanentă a reşedinţei. Mai mult munca în străinătate poate să presupună sau nu deplasarea persoanei la locul de muncă.