Ergonomia Locului de Muncă

Argument

Abordarea ergonomică a activităţiilor este o sferă destul de nouă de cercetare, cu mari perspective în creşterea calităţii muncii. Toate traseele participării eficiente se întâlnesc în relaţia, incă suficient adâncită, dintre caracteristicile cadrului şi efectele oricărui tip de implicare. Astăzi pare uşor de înţeles că omul modern trebuie ajutat să obţină performanţe printr-o perfectă integrare a elementelor care condiţionează performanţa, la nivel general şi specific. Dar, de la înţelegerea acestor determinări până la găsirea soluţiilor, în cadrul fiecărui tip de activitate, al fiecărei organizaţii, de la construcţia cadrului până la funcţionarea ergonomică a tuturor componentelor lui sunt distanţe greu de străbătut. De altfel, ergonomia este astăzi un concept complex, care a depăşit în conţinut sfera iniţială, caracterizată prin intenţia normării raţionale a activităţiilor. Dimensiunea ergonomică are în vedere o zonă intens calitativă, urmăreşte toate tipurile de corelări, din perspectiva unuia sau mai multor factori motori. Ergonomia s-a dezvoltat ca o disciplină de sinteză care pune în valoare elementele unor simbioze multiple. Calităţiile ergonomice ale unui echipament, produs, cadru, nu trebuie să satisfacă doar exigenţele cantitative şi calitative ale unei activităţi, nici doar confortul simţurilor celor antrenaţi, ci şi confortul lor intelectual, starea gobală de bine a acestora. Gândirea ergonomică nu rămâne doar la nivelul conceptelor şi principiilor, ea coboară, în detalii şi relaţii, în interferenţe şi restructurări.

O zonă relativ nouă a organizării ergonomice o reprezintă biroul. Şi asta numai pentru că societatea modernă l-a transformat în mod indubitabil într-un spaţiu de producţie, ci şi pentru că în acest univers s-au produs, în ultimile două decenii, mai ales, prefaceri uluitoare. Prin tehnologiile informaţiei biroul şi-a schimbat aspectul şi modelul. Au apărut alte fluxuri şi nevoi, biroul s-a adaptat unei alte dinamici informaţionale.

Munca de birou, care în mare parte solicită psihicul şi sistemul vizual, este o muncă în care factorii de stres sunt în număr din ce în ce mai mare, iar bolile afectate de aceştia afectează astăzi tot mai multe persoane. Din acestă cauză studiul muncii face apel la ergonomie, o ştiinţă relativ tânără, al cărei scop final este creşterea productivităţii muncii în condiţiile reducerii oboselii şi stresului.

Lucrarea îşi propune, într-o abordare modernă, să arunce o lumină focalizată asupra acestui loc de muncă, evidenţiind elementele de stres şi modul în care ergonomia poate contribui la atenuarea lor.

Acestă lucrare vine în sprijinul tuturor persoanelor ale căror îndatoriri presupun interacţiunea cu alte persoane în vederea realizării obiectivelor structurii în cadrul căreia lucrează. În acelaşi timp cuprinde informaţii utile care pot determina creşterea performanţei, a confortului şi satisfaţiei în muncă pentru toţi cei care îşi desfăşoară activitatea în birouri.

Cap.1 Ergonomia componentă a managementului resuselor umane

1.1. Ergonomia –ştiinţă interdisciplinară

Esenţa managementului contemporan o constituie relaţiile cu oamenii, cu grupul uman şi cu fiecare individ.

Oamenii reprezintă cheia funcţionării efective a oricărei structuri economice sau culturale. O firmă poate avea echipamente performante şi o clădire minunată, dar dacă nu dispune de personal bine pregătit, competent, clienţii vor fi nemulţumiţi de produsele sau servicile oferite.

Managementul resurselor umane ar putea fi definit astfel: “ Managementul resurselor umane reprezintă un complex de măsuri concepute interdisciplinar, cu privire la recrutarea personalului, selecţia, încadrarea, utilizarea prin organizarea ergonomică a muncii, stimula-rea materială şi morală, până în momentul încetării contractului de muncă ”.

Termenul de ergonomie vine din limba greacă: ergos =muncă şi nomos =lege, normă. Acesta a fost folosit pentru prima dată în anul 1875 de biologul polonez Wojciech Zostrzybowski în studiul său “ Perspectivele ergonomiei ca ştiinţă a muncii ”. Dacă la început a circulat sub diferite denumiri (ştiinţa muncii, psihologia muncii, chiar şi psihologie ingine-rească), astăzi denumirea de ergonomie este acceptată de majoritatea specialiştilor. Ergonomia îşi găseşte, prin ţelurile şi materia cu care lucrează, un orizont foarte larg şi deschis, interdisciplinar, care se preocupă nu numai de relaţiile dintre om şi maşină, ci şi de perfecţionarea acestor relaţii. În acest din urmă înţeles, ergonomia reprezintă studiul muncii în scopul ameliorării sale.

În documentele Organizaţiei Internaţionale a Muncii se arată: ”Ergonomia este aplicarea ştiinţelor biologice, umane, în corelaţie cu ştiinţele tehnice, pentru a ajunge la o adaptare reciprocă optimă între om şi munca sa, rezultatele fiind măsurate în indici de eficienţă şi bună stare de sănătate a omului”.

O definiţie completă a ergonomiei considerăm că este cea formulată în lucrarea Managementul resurselor umane:” Ergonomia este o ştiinţă cu un caracter federativ, care pe baza interdiscipliniarităţii, care este legea fundamentală, integrează aportul tehnicii, fiziologi-ei, psihologiei, sociologiei, economiei şi al altor ştiinţe sociale, având ca obiect orientarea creării tehnicii contemporane la nivelul posibilităţiilor psihofiziologice normale ale omului şi utilizarea raţională a acestor posibilităţi în condiţiile de mediu, societate, în vederea realizării reproducţiei forţei de muncă de la o zi la alta ”.

În concluzie, ergonomia este o ştiinţă complexă care sintetizează anumite principii ale unor ştiinţe precum: ştiinţele medicale, economice, tehnice, antropometrie, psihologia muncii, sociologia muncii în scopul aplicării acestora la proiectarea echipamentelor, a uneltelor, a mobilierului şi la găsirea tuturor măsurilor care să ducă la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, precum şi la formarea executanţilor (fig.1.1). Cu toate acestea, ergonomia nu trebuie confundată cu nici una dintre ştiinţele care o compun. Nici una nu poate revendica ergonomia ca apendice al său, după cum arată M. de Montmollin.

Fig.1.1 Ştiinţe participante la constituirea ergonomiei

1.2. Obiectul de studiu al ergonomiei

Obiectul de studiu al ergonomiei îl constituie „organizarea activităţii umane în procesul muncii prin optimizarea relaţiei din sistemul om-maşină-mediu, având drept scop creşterea eficienţei tehnico-economice, optimizarea condiţiilor satisfacţiei, motivaţiei şi rezultatele muncii, concomitent cu menţinereea bunei stări fiziologice şi favorizarea dezvoltării personalităţii”.

Însă această optimizare, în special cea a relaţiei om-maşină-mediu, necesită înde-plinirea următoarelor condiţii:

- orientarea şi selecţia riguroasă a factorului uman;

- reorientarea profesională;

- proiectarea echipamentelor în concordanţă cu posibilităţiile umane;

- crearea unei ambianţe care să asigure securitate şi confort;

- repartizarea raţională sarcinilor;

- economia energetică a organismului uman.

În opinia specialiştilor, ergonomia urmăreşte obţinerea informaţiilor privitoare la muncă necesare la fundamentarea în mod raţional a adaptării muncii la om şi a omului la muncă în scopul creşterii productivităţii, cu alte cuvinte ergonomia are drept obiect cercetarea şi indicarea modului în care trebuie proiectată şi efectuată orice operaţie, având în ve-dere realizarea unei economii cât mai importante de energie umană.