Eșecurile Pieței și Eșecurile Guvernamentale

Întâi de toate consider că nu putem trata această temă privind eşecurile pieţei şi eşecurile guvernamentale, înainte de a da o definiţie mai mult sau mai puţin cuprinzătoare a noţiunii de eşec în general. În sens larg, eşecul desemnează o serie de decizii greşite care dau naştere unor rezultate nedorite si cel mai adesea neanticipate, rezultate care aduc pierderi materiale şi/sau morale şi care provoacă o stare de insatisfacţie. Cel mai adesea eşecul indica fie o cale greşită de urmat, fie mijloace neadecvate cu care s-a operaţionalizat, fie pur şi simplu un scop, o ţinta neclară sau nepotrivită la un moment dat, ce nu a fost evaluată de la bun început conform tuturor criteriilor procesului de luare a deciziilor, motiv pentru care întreaga acţiune întreprinsă s-a dovedit a fi una inutilă.

Eşecurile pieţei

Din cea mai simplă definiţie pe care o putem da pieţei, ar reieşi că aceasta reprezintă locul de întâlnire al cererii cu oferta şi locul în care ia naştere preţul. Pe piaţă se manifestă nevoile consumatorilor, cerinţele producătorilor şi totodata are loc şi un schimb de resurse sub formă de bunuri tranzacţionate. Piaţa dispune de propriile sale mecanisme de reglare si de aceea se consideră că atunci când intervin anumite schimbări, piaţa va fi capabilă să le gestioneze într-o aşa manieră încât sa nu blocheze un întreg sistem. De aceea spunem că sistemul pieţelor reprezintă cel mai bun cadru de validare a eficienţei alocării si utilizării resurselor. O piaţa funcţionează eficient atunci când în cadrul ei putem vorbi de desfaşurarea unei concurenţe aproape perfecte, pentru că, aşa cum ştim cu toţii, concurenţa pură şi perfectă este un model teoretic, - o piaţa cât mai transparentă şi cu numeroşi agenţi ai cererii şi ai ofertei, astfel încat deciziile unuia să nu poată influenţa intr-un mod semnificativ deciziile altora si bunul mers al pieţei. Eficienţa nu mai este analizată din perspectiva individuală (a consumatorului sau a producătorului) ori de grup (de consumatori sau de firme), ci este abordată la nivelul întregii societăţi umane. Cel care a creat cadrul acestei abordări a fost Vilfredo Pareto, prin introducerea criteriului de eficienţă socială: Îmbunătăţirea utilităţii unui individ nu trebuie să diminueze utilitatea nici unui alt individ.

Eşecul pieţelor reprezintă ansamblul situaţiilor în care pieţele nu pot asigura utilizarea şi alocarea eficientă a resurselor sau nu pot cuprinde şi regla anumite schimburi de bunuri şi servicii.

Posibile cauze ale eşecurilor pieţei

Magdalena Platis ne vorbeşte în lucrarea sa de două categorii de cauze ce pot genera eşecuri ale pieţei: insuccesele prin structura pieţei – failure by market structure - si insuccesele prin mecanismul preţului – failure by incentive.

Failure by market strucure : se manifestă atunci când condiţia concurenţială a multor producători într-un domeniu nu este asigurată. Într-o asemenea ipostază, concurenţa nu se poate manifesta. Este cazul pieţelor telecomunicaţiilor, distribuţiei energiei electrice, apei etc. în care preţul şi profitul firmei cu poziţie de monopol se supun unor reglementări guvernamentale. În plus, politica antitrust urmăreşte să limiteze puterea economică a marilor firme.

Failure by incentive: Aceasta se produce atunci când sistemul preţurilor se prăbuşeşte ca o reflectare a costurilor şi avantajelor din producţie şi consum. Mai exact, fiecare activitate de producţie şi consum de bunuri şi servicii generează pe de o parte nu numai costuri contabile de producţie, dar şi costuri sociale, iar pe de altă parte, nu numai venituri firmelor producătoare, dar şi avantaje sociale.

Dacă producătorii, consumatorii sau mărfurile care fac obiectul schimbului nu îndeplinesc anumite condiţii (aşa cum s-a precizat deja), se înregistreazã nivele eficiente ale producţiei, distribuţiei sau satisfacţiei consumatorului. Piaţa devine imperfectă şi se caracterizeazã prin apariţia monopolurilor sau externalitãţilor negative, a bunurilor publice şi a informaţiei imperfecte.

Principalele eşecuri ale pieţei:

Probleme Caracteristici Exemple Tip de intervenţie

Bunuri colective Non-rivalitate

Non-exclusivitate Străzi, cheltuieli etc Producţia publică

Externalitaţi Preţul nu reflectă costurile şi beneficiile.Consecinţele agenţilor economici si ale indivizilor ce îi afecteaza pe alţii nu sunt luate in calcul. Poluare etc. Taxe şi subventii pentru a egala costul social cu beneficiul social.

Asimetria informaţională Cei ce participa la schimb au informaţii diferite asupra preţului, cantităţii si calităţii. Sănătate, piaţa maşinilor de ocazie, piaţa asigurărilor Reglarea calităţii, neutralizarea riscurilor

Monopolul natural Randament ridicat Apa, transport feroviar, aerian etc. Naţionalizare, monopol public

Bunurile publice: există anumite bunuri a căror gestionare nu variază pentru că una sau mai multe persoane le consumă; de exemplu, emisiile de TV prin unde aeriene: oricare ar fi numărul de receptori care au un emitent, oricare altul ar putea face asta fără să existe vreo pierdere de calitate. Nu există astfel rivalitate în consum şi creşterea audienţei nu va implica niciodata o creştere a costurilor de producţie şi emisiune de programe. În plus, când emisiunile de TV sunt necodificate, nu este posibila împiedicarea nimănui să le primească în casă. Ambele caracteristici, lipsa rivalitatii în consum şi imposibilitatea excluderii sunt cele care definesc bunurile publice. Este convenabilă evitarea confuziilor între bunurile publice şi bunurile cu titlu public. Ultimele cuprind toate proprietăţile statului; bunurile publice pot fi puse la dispoziţie de stat sau nu.