Etica afacerilor

1. Ce este Etica

Accentul pus în ultimii ani pe etica în afaceri se datorează schimbărilor rapide în

domeniul forţei de muncă, ca rezultat al apariţiei noilor tehnologii, internaţionalizării

afacerilor, impactului diferiţilor factori economico-sociali şi politici atât asupra sectorului

privat cât şi a celui public.

O înţelegere a eticii este critică pentru noi ca indivizi, pentru că o etică sănătoasă reprezintă însăşi esenţa unei societăţi civilizate. Etica este fundaţia pe care sunt clădite toate relaţiile noastre. Ea înseamnă ansamblul nostru de a ne relaţiona faţă de patroni, faţă de angajaţi, de colegi, de clienţi, de subordonaţi, de furnizori, faţă de comunitatea în care ne aflăm şi unii faţă de alţii. Etica nu se referă la legăturile pe care le avem cu alte persoane - toţi avem legături unii faţă de alţii - ci la calitatea acestor legături.

Termenul de „etică” provine din greaca veche (ethos care desemna obişnuinţă, moravuri, caracter) şi poate fi utilizat sub două accepţiuni:

 ca disciplină ştiinţifică, ce are ca obiect de studiu normele de comportament ce reglementează relaţiile interumane;

 ca ansamblu de norme ce reglementează comportamentul oamenilor în societate.

În literatura de specialitate, etica este înţeleasă ca „studiu al moralităţii şi al normelor de conduită” sau ca „reguli şi principii care definesc conduita bună sau rea”.

Etica reprezintă „un sistem de norme de conduită a oamenilor care permite aprecierea din punct de vedere al criteriilor morale şi sociale a ceea ce este bine sau rău în comportamentul indivizilor şi al organizaţiilor în scopul stabilirii unor raporturi generatoare de performanţă, de stabilitate şi convieţuire pe bază de reciprocitate”.

Putem, deci, considera etica drept o ştiinţă a comportamentului, a moravurilor, un ansamblu de prescripţii concrete sau o teorie asupra moralei. Acesta este şi sensul pe care îl oferă Wundenburger, care spune că etica este ansamblul regulilor de conduită împărtăşite de către o comunitate anume, reguli care sunt fundamentate pe distincţia între bine şi rău, în timp ce morala cuprinde un ansamblu de principii de dimensiune universal-normativă.

Donaldson descrie etica în afaceri ca fiind un studiu sistematic al aspectelor morale cu care se confruntă domeniul afacerilor, industriei sau activităţile, instituţiile sau practicile şi credinţele relaţionate acestora. Într-o manieră mai concretă, Jhons precizează că etica poate fi definită ca o reflecţie sistematică asupra consecinţelor morale ale deciziilor (potenţiale daune pentru personalul din interiorul organizaţiei cât şi pentru persoanele din exteriorul acesteia).

Etica este, după Kant, un îndreptar al comportamentului, subsumat libertăţii. Dar o civilizaţie modernă, într-adevăr liberă, spre care noi toţi tindem, presupune în cadrul normelor fundamentale libertatea de discernământ şi decizie în formarea opiniilor de morală. Deci a încerca să convingi sau să înveţi pe cineva ce este etic şi ce nu este etic înseamnă a păşi pe terenul sacru al acestei libertăţi. De aici rezultă o oarecare “conspiraţie” a tăcerii şi asupra eticii comunicării manageriale.

Se pot identifica două abordări de bază ale eticii afacerilor: prima este de orientare religioasă şi presupune că trebuie respectate normele etice, potrivit eticii religioase; cea de-a doua abordare are un caracter pragmatic şi consideră că respectarea normelor etice reprezintă o condiţie a conferirii durabilităţii afacerilor.

Din punctul de vedere al Dicţionarului Explicativ al Limbii Romane, etica este definita ca fiind, printre altele, totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei anumite societaţi sau organizaţii. Contextualizată astfel, discuţia despre etică porneşte de la ipoteza că afacerile ar trebui să conţină şi acea dimensiune numită responsabilitate socială. Susţinătorii acestei idei cred că atât marile corporaţii, cât şi firmele mici au obligaţii şi faţă de societate, obligaţii care se situează deasupra celei de maximizare a profitului. Unul dintre argumentele aduse in discuţie este acela că, fiind atât de puternice, corporaţiile au datoria să-şi asume responsabilităţi sociale. Corporaţiile trebuie conduse în beneficiul tuturor celor care au interese în respectivele firme, (clienţii lor, furnizorii, angajaţii şi comunităţile locale) la fel ca şi faţă de proprietari. Conducerea corporaţiei este încărcată cu o responsabilitate bazată pe credibilitate faţă de toţi cei implicaţi. Argumentaţia anterioară prezintă aceeaşi valoare de adevăr şi în cazul în care este aplicată organizaţIilor de dimensiuni mai reduse. De aceea, putem considera provocările legate de etica organizaţională din mai multe perspective:

- cum putem genera o cultură a organizaţiei care să fie caracterizată de schimbare, flexibilitate, îmbunataţire continua, şi sa menţinem în acelaşi timp un sentiment de stabilitate şi siguranţă?

- cum facem ca oamenii şi cultura să se alinieze la strategie, în aşa fel încât fiecare om din organizaţie să fie la fel de devotat strategiei ca si cei care au formulat-o?

- cum pot toţi oamenii (de la toate nivelurile organizaţiei) să adopte principiile calităţii maxime şi ale îmbunătăţirii continue chiar dacă sunt cinici, obosiţi, dezamăgiţi?

- cum eliberăm creativitatea, talentul şi energia vastei majorităţi a angajaţilor, ale căror posturi nu cer şi nici nu recompensează astfel de resurse?

- cum realizăm şi păstrăm un echilibru înţelept şi mereu reînnoit între zona profesională şi cea personală a vieţii, în mijlocul permanentelor presiuni şi crize?

- cum putem crea o echipă ai cărei membri se completează reciproc, bazată pe respect mutual, în condiţiile în care puţini oameni preţuiesc diversitatea şi pluralismul?

în ultimii ani, organizaţiile tind să devină din ce în ce mai conştiente la nivel global de responsabilităţile lor faţă de totalitatea celor pe care activităţile operaţionale – şi nu numai – îi implică; într-o primă fază, aceasta se manifestă prin elaborarea şi aplicarea unui plan de măsuri menit a îmbunătăţi comunicarea dintre organizaţie şi toţi reprezentanţii grupurilor de interese cu care ele vin in contact, permanent sau incidental.