Etica în Afaceri

INTRODUCERE

Nici una din instituţiile umane nu pot exista mai mult timp fără un consens asupra a ceea ce este drept şi ceea ce este rău. Oamenii, ca fiinţe sociale, pentru a putea supravieţui trebuie să coopereze, iar pentru asigurarea cooperării sunt necesare anumite norme de comportament. În esenţă, acest principiu constă în convingerea că în orice grup membrii trebuie să poarte unele forme de responsabilităţi faţă de binele celorlalţi.

Problema nu constă în a aprecia dacă standardele morale ale unui individ sunt mai bune decât ale altuia, ci măsura în care efectele aplicării acestor standarde asupra societăţii sunt mai bune.

Activitatea comună a oamenilor nu poate să fie neutrală în ceea ce priveşte moralitatea. Morala istorică şi nu dreptul, a fost prima formă de reglare a relaţiilor dintre oameni. O importanţă deosebită capătă această formă a reglării relaţiilor umane în societatea democratică, în care lipseşte controlul strict al statului faţă de gospodărire sau altă activitate umană.

Ştiinţa filosofică, care are drept obiect de studiu morala este etica.

Etica în afaceri a devenit o temă despre care ţin să se informeze multe companii pentru a obţine încrederea opiniei publice. Drepturile salariaţilor, practicile de corupţie, protecţia mediului sunt doar câteva aspecte care preocupă managerii ce urmăresc să ocupe o bună poziţie pe piaţă şi să obţină profituri pe termen lung, respectând în acelaşi timp, regulile comunităţii în care îşi desfăşoară afacerile.

În activitatea de zi cu zi, ei se confruntă cu numeroase probleme de ordin moral. Situaţiile complexe care obligă manageriisă ia o decizie pentru a asigura comportamentul etic atât în interiorul organizaţiei, cât şi în relaţiile acesteia cu mediul extern îi pun deseori în dilemă. În astfel de situaţii, ei nu îşi pot da seama foarte clar cum trebuie să acţioneze corect.

Mişcarea pentru includerea studiului eticii ca pe o parte esenţială a instruirii de management a început în anii ’70, s-a dezvoltat semnificativ în anii ’80 şi se aşteaptă să-şi continue dezvoltarea şi în noul secol.

CAP. I. ETICA AFACERILOR

1.1. Definirea eticii afacerilor

Deşi iniţial negată şi considerată incompatibilă cu performanţele economice, etica afacerilor s-a impus ca o condiţie a dezvoltării, a succesului.

Etica afacerilor, ca ramură relativ tânără a eticii, studiază principiile şi regulile care trebuie să guverneze procesele manageriale, conduita corectă în afaceri .

A stabili însă ce este şi ce nu este etic în afaceri este adesea foarte dificil. Aceasta deoarece standardele morale diferă de la un individ la altul, de la o comunitate la alta, în funcţie de sistemele etice de viaţă, de valorile sau de priorităţile pe care se fundamentează.

Etica afacerilor se bazează pe corectitudine, sinceritate, respectarea cuvântului dat, capacitatea de a funcţiona eficient pepiaţă în corespundere cu legislaţia în vigoare, regulile şi tradiţiile formate. Ea presupune stima intereselor nu numai a propriei firme, dar şi a partenerilor, consumatorilor şi societăţii în ansamblu. Această regulă se răspândeşte şi faţă de concurenţi – se interzice de a le provoca careva pagube, care nu se încadrează în limitele luptei concurenţiale.

Etica afacerilor include fenomenele de diferit ordin: estimarea etică atât a politicii interne a organizaţiei, cât şi a celei externe; valorile morale ale membrilor organizaţiei; climatul moral dincolectiv; normele etichetei în afaceri (norme externe ritualizate de comportament).

Domeniile la care se referă responsabilităţile etice ale firmei şi aspectele implicate sunt următoarele:

• clienţii (calitatea produselor şi serviciilor; informaţii asupra conţinutului produselor; preţul; responsabilităţi şi servicii după vânzare; rezolvarea reclamaţiilor);

• salariaţi (tratarea echitabilă în probleme de angajare, promovare, concediere, salarii, premii, sancţiuni);

• proprietari (profituri, riscuri, promovarea intereselor acestora; informarea lor corectă privind situaţia existentă);

• furnizori (condiţiile de achitare, schimb de informaţii, calitatea produselor);

• concurenţi (metode de competiţie, stima reciprocă);

• comunitate (protejarea mediului, sprijin bănesc şi material pentru servicii de sănătate, educaţie, învăţământ, cultură).