Etica în afaceri - studiu de caz Victoria's Secret

I. ETICA – DEFINIȚII ȘI CONCEPTE

Etică în afaceri este o disciplină pe care mulţi oameni o iau în răspăr: pe unii îi amuză copios, altora li se pare o glumă proastă. Mai toate lucrările consacrate acestui subiect menţionează faptul că, în opinia majorităţii oamenilor, sintagma „etică în afaceri” este (cum spun anglo-americanii) un oximoron, adică o contradicţie în termeni, de genul „cerc pătrat”, „zgârcit cheltuitor” sau „mamă virgină”. Faptul este înregistrat ca atare, fără să i se acorde prea multă atenţie. Eu cred însă că merită să ne întrebăm care sunt premisele acestei opinii atât de răspândite.

Cei care privesc raportul dintre etică şi lumea afacerilor din afară, ca simpli spectatori ai vieţii economice, zâmbesc ironic atunci când aud de „etică afacerilor”, deoarece, prin definiţie, stabilesc un raport de incompatibilitate între cele două noţiuni. Foarte adesea, oamenii sunt tentaţi să idealizeze sfera eticului, considerând că a fi „etic” înseamnă a te comporta întotdeauna altruist, urmărind, mai presus de orice, binele aproapelui. În vreme ce moralitatea este echivalată cu sfinţenia, lumea afacerilor este demonizată, fiind zugrăvită în clişeele arhicunoscute: lăcomie, cinism, egoism feroce, rapacitate, corupţie, dispreţ faţă de legi şi faţă de oamenii „simpli şi oneşti” care muncesc din greu pentru a-i îmbogăţi pe nişte exploatatori fără scrupule etc. Fireşte că, definite în aceşti termeni, etică şi afacerile sunt antitetice deoarece „a face afaceri” presupune cu necesitate un comportament pe de-a-ntregul imoral.

În lumea noastră grăbită şi agitată, din ce în ce mai mulţi oameni sunt ahtiaţi după noutate, din care unii fac un etalon de prim rang al valorii tuturor lucrurilor. Din acest punct de vedere, „stăm bine”. Etică în afaceri este un domeniu academic şi un subiect de dezbatere publică teribil de recent.

Atât de recent, încât nu au început încă polemicile şi disputele privind probleme de genul: „Cine este autorul care a propus şi a impus termenul etică în afaceri?” sau „Cui aparţine cu adevărat primul articol, eseu sau tratat de etică în afaceri?”. Privirile retrospective încă nu sunt de actualitate, ceea ce mă scuteşte de obligaţia (întotdeauna plicticoasă) de a introduce în acest prim capitol inevitabilele „scurte consideraţii asupra istoriei disciplinei”.

Etică în afaceri are o vârstă prea fragedă ca să putem vorbi deja despre fondatori, clasici, moderni, contemporani, postmoderni şi hiper moderni. Ca mai toate noutăţile din ultimul secol, şi business ethics este o invenţie americană. Pentru unii, originea transatlantică a noii discipline este o garanţie de calitate, seriozitate şi performanţă; pentru alţii, dimpotrivă, orice vine de peste ocean trebuie să fie ceva teribil de rudimentar, superficial şi – neapărat – „imperialist”.

Entuziasmantă sau detestabilă, etica în afaceri a luat rapid amploare în spaţiul nord-american, de unde s-a răspândit apoi în toată lumea „civilizată”, mai exact în ţările în care se poate vorbi cu temei despre economie de piaţă şi stat de drept. Cu britanicii în frunte, europenii s-au „contaminat” şi ei de interesul crescând faţă de etică în afaceri abia în anii de după 1980.

În România, acest (eventual) interes abia este pe cale să se nască. Să fie vorba numai de mimetismul „formelor fără fond” sau de o firească racordare la „trend”-urile lumii evoluate? Iată o întrebare la care e prea devreme să încercăm a găsi un răspuns. Întrebările pe care le vom pune în acestă lucrare sunt altele: ce se înţelege (ori nu se prea înţelege) prin etică în afaceri? Care sunt problemele cele mai caracteristice şi cele mai importante pe care încearcă să le elucideze etica în afaceri? În sfârşit, de ce este importantă şi tot mai intens cultivată această disciplină în ţările cele mai avansate?

P. V. Lewis e de altă părere. El defineşte etica în afaceri drept „acel set de principii sau argumente care ar trebui să guverneze conduita în afaceri, la nivel individual sau colectiv”. Dacă suntem de acord că există numeroase lucruri pe care oamenii de afaceri nu ar trebui să le facă, etica în afaceri în acest al doilea sens se referă la ceea ce oamenii ar trebui să facă în afaceri (Lewis, 1985). Cu sentimentul că totul devine din ce în ce mai derutant, notăm că, după Lewis, etica în afaceri îşi delimitează problematica la nivelul normelor de comportament moral care indică agenţilor economici ce trebuie şi ce nu trebuie să facă în activitatea lor specifică.

În opinia „sintetică” a lui Roger Crisp, un apreciat filosof de la Oxford, chief editor la secţiunea de etică a prestigioasei Oxford University Press, în sensul cel mai frecvent utilizat, etica în afaceri este un domeniu de investigaţii filosofice, având propriile sale probleme şi teme de discuţie, specialişti, publicaţii, centre de cercetare şi, desigur, o varietate de curente sau şcoli de gândire. În acest sens, Crisp sugerează că „etica în afaceri se referă la străduinţele filosofice ale fiinţelor umane de a sesiza principiile care constituie etica în afaceri în acest al doilea sens (cel conturat în definiţia lui Lewis), de obicei în ideea că acestea ar trebui să devină „«etica» afacerilor şi a oamenilor de afaceri reali” (Cowton & Crisp, 1998, p.9). Nici mai mult, nici mai puţin.

Cu senzaţia inconfortabilă că am intrat în zona crepusculară, ne gândim că simpla lectură a definiţiilor de mai sus ar putea să explice de ce atât de mulţi oameni de afaceri sunt sceptici în ceea ce priveşte relevanţa eticii în afaceri faţă de problemele lor curente şi faţă de dilemele practice cu care se confruntă în activitatea lor. Departe de a face ca faptele nude să apară într-o lumină mai clară şi să fie mai uşor de înţeles, filosofii par să vorbească despre o altă lume, rătăcindu-se în speculaţii umbroase, ce n-au nimic comun cu preocupările presante ale celor care se ocupă de afaceri. Din fericire, nu toate definiţiile eticii în afaceri sunt chiar atât de „profunde” şi de încifrate.

Iată ce spune Laura Nash, o autoare: „Etica în afaceri este studiul modului în care normele morale personale se aplică în activităţile şi scopurile întreprinderii comerciale. Nu este un standard moral separat, ci studiul modului în care contextul afacerilor pune persoanei morale, ce acţionează ca agent al acestui sistem, propriile sale probleme specifice”. (Nash, 1995, p. 5)

O definiţie şi mai scurtă propun Andrew Crane şi Dirk Matten, într-un foarte recent tratat semnificativ intitulat Business Ethics. A European Perspective: „Etica în afaceri este studiul situaţiilor, activităţilor şi deciziilor de afaceri în care se ridică probleme în legătură cu (ceea ce este moralmente) bine şi rău” – (în original right and wrong]) (Crane & Matten, 2004, p. 8).