Etichetarea mărfurilor alimentare pe plan național

1. ETICHETA – DEFINIŢIE ŞI GENERALITĂŢI

Eticheta este una dintre componentele unui comerţ civilizat. Ea prezintă produsul, având rolul de a informa cumpărătorul asupra calităţii şi caracteristicilor produsului, dar şi de a-i oferi informaţii care îl pot învăţa pe acesta cum să aleagă un produs corespunzător, în mod real, nevoilor sale. În cazul produselor alimentare, eticheta poate oferi şi informaţii care să vină în sprijinul menţinerii stării de sănătate a consumatorului.

În acest sens a fost publicată, în anul 1996, Hotarârea Guvernului României nr. 784, pentru aprobarea Normelor metodologice privind etichetarea produselor alimentare; aceasta a fost modificată şi completată prin Hotarârea Guvernului României nr. 953 din 1999. Această reglementare este foarte importantă pentru toţi producătorii de alimente.

Conform acestei reglementări legislative, eticheta reprezintă „orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care conţine elemente de identificare a produsului, care însoţeşte produsul sau este aderent la ambalajul acestuia”.

Eticheta reprezintă un element de identificare, informare, atenţionare, clasificare şi promovare comercială a unui produs sau a unei mărci. Ea poate fi tipărită direct pe ambalaj, lipită (autoadeziv) sau ataşată produsului.

Ea trebuie să cuprindă, în funcţie de destinaţie: numele producătorului, data şi locul fabricaţiei, compoziţia şi caracteristicile produsului, indicii privind cantitatea, calitatea, modul de păstrare şi de folosire a produsului, termenul de valabilitate, preţul de comercializare, oferte promoţionale etc.

O etichetă profesională înglobează şi desene, lustraţii, simboluri, etc, aplicate pe ambalaj. Se schimbă frecvent, întrucât se demodează, iar publicul este sensibil la felul în care se prezintă produsul; adesea, sunt falsificate.

Etichetarea reprezintă orice cuvânt, mărci comerciale, de fabrică, ilustrate sau simboluri referitoare la aliment şi poziţionate pe orice ambalaj, document de însoţire, notă, etichetă, banderolă sau coleretă care însoţesc sau se referă la alimentul respectiv.

Scopul etichetării este acela de a da consumatorilor informaţiile necesare, suficiente, verificabile şi uşor de comparat, astfel încât să permită acestora să aleagă acel produs care corespunde exigenţelor lor, din punct de vedere al nevoilor şi posibilităţilor lor financiare, precum şi de a cunoaşte eventualele riscuri la care ar putea fi supuşi. Informaţiile înscrise pe etichetă nu trebuie să inducă în eroare consumatorii la achiziţionarea produselor, în privinţa:

•caracteristicilor alimentului;

•naturii, identităţii, proprietăţilor, compoziţiei, cantităţii, durabilităţii, originii sau

provenienţei, metodelor de fabricaţie sau de producţie;

•atribuirii de efecte sau proprietăţi, pe care produsele nu le posedă;

•sugerării că alimentul are caracteristici speciale, atunci când în realitate toate

produsele similare au astfel de caracteristici. Orice etichetă aplicată unui aliment are

câteva elemente obligatorii, care trebuie scrise în limba română, lizibil şi inteligibil,

aşezate în mod vizibil.

2. ISTORICUL ETICHETELOR

Etichetarea, ca mijloc simplu şi rapid de informare asupra produselor, îsi are originile, probabil, în practica farmaceutică şi, ulterior, în nevoia alchimiştilor de a diferenţia variatele lor produse chimice.

În perioada antică, eticheta şi semnul producătorului constituiau elemente diferite; formele pe care le îmbrăcau erau pictogramele, ideogramele, momogramele, care faceau corp comun cu obiectul (amfore, produse ceramice şi din metal etc).

În perioada renascentistă, caracterizată prin intensificarea schimburilor comerciale, eticheta avea rolul de a deosebi produse similare realizate de producători diferiţi (produsele etichetate erau: produse artizanale, picturi, sculpturi, gravuri, produse de uz casnic etc).

În capitalism, eticheta devine purtătoare a unor informaţii utile desfăşurării operaţiunilor comerciale ca: denumirea produsului, numele şi marca producătorului, originea, cantitatea de produs pe unitatea de ambalaj etc.

În cadrul acestei ultime etape, evoluţia etichetării a fost legată de:

* dezvoltarea unor noi modalităţi de comercializare;

* dezvoltarea acţiunilor de marketing şi amploarea activităţilor publicitare;

* perfecţionarea cadrului legislativ privind protecţia consumatorului;

* elaborarea unor reglementări naţionale şi internaţionale privind etichetarea;

* creşterea nivelului de educare şi de informare al consumatorilor;

* evoluţia modalităţilor de ambalare, apariţia materialelor moderne de ambalaj şi a mijloacelor noi de imprimare grafică;

* diversificarea sortimentului de produse;

* creşterea gradului de prelucrare a mărfurilor.