Euro și România

Nasterea monedei europene este in mod cert evenimentul financiar mondial cel mai important de la caderea sistemului Bretton Woods. Ea este o etapa importanta a constructiei europene, care se inscrie intr-un proces inceput de peste 40 de ani, o data cu crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO), in 1951 si semnarea Tratatului de la Roma din 1957. Primele proiecte de unificare economica si monetara au vazut lumina zilei acum aproape 30 de ani; prin urmare ideea este departe de a fi noua. Euro-ul este o evolutie si nu o revolutie. El incoroneaza o lunga pregatire a economiilor europene, cu crearea unei piete comune (in anii 60), liberalizarea miscarii de capital (1990), realizarea pietei unice in 1993 si, dupa semnarea Tratatului de la Maastricht, convergenta economiilor inspre cele mai bune performante in materie de inflatie, rata dobinzii si a deficitului.

In scopul lansarii acestei dezbateri, as dori sa raspund la 3 intrebari:

- care a fost drumul inspre euro si ce mai ramine de facut pentru a-l finaliza?

- care sint consecintele lui pentru Romania?

- care sint consecintele lui pentru Uniunea Europeana?

I. Care a fost drumul inspre euro si ce mai ramine de facut pentru a-l finaliza?

a) drumul parcurs

In 1969 est adoptat Planul Barre, urmat in 1971 de raportul Werner, care prevedea realizarea unei uniuni economice si monetare (UEM) in 1980. Planul de atunci difera cu mult fata de cel de azi. De exemplu, sumele bugetelor nationale trebuiau sa fie votate la Bruxelles. Insa socul petrolului din anii 70 a aruncat Europa intr-o puternica criza economica, criza care a dus la abandonarea Planului Werner.

In 1989, Consiliul European de la Madrid a aprobat raportul Delors, care propunea crearea unei uniuni economice si monetare in trei etape. In acest scop se convoaca o conferinta interguvernamentala pentru a discuta problema. Tratatul este semnat la Maastricht in februarie 1992 si intra in vigoare la 1 noiembrie 1993. Tratatul prevedea 3 etape:

- etapa 1 dureaza din 1 iulie 1990 pina la 31 decembrie 1993. Ea prevede liberalizarea completa a miscarii de capital (1990) si punerea la punct in mod progresiv a unei coordonari a politicilor monetare.

- etapa 2 dureaza din 1 ianuarie 1994 pina in 31 decembrie 1998. Ea presupune crearea unui Institut Monetar European (IME), devenit apoi (la 1 iulie 1998) Banca Centrala Europeana (BCE). Etapa se bazeaza pe o coordonare a politicii monetare.

- etapa 3 a inceput la 1 ianuarie 1999. Exista totusi o politica monetara unica, dirijata in euro de catre Banca Centrala Europeana, o fixare definitiva si irevocabila a ratelor de schimb intre tarile participante si o introducere rapida a monedei unice.

Tratatul prevede 6 criterii pentru accesul la euro:

- deficitele administratiilor publice trebuie sa fie mai mici de 3% din produsul intern brut (PIB)

- datoria publica trebuie sa fie mai mica decit 60% din PIB sau sa fie in descrestere regulata si constanta

- inflatia trebuie sa fie mai mica decit media primelor 3 tari care au cele mai bune performante plus 1,5 puncte

- ratele dobinzilor trebuie sa fie mai mici decit cele ale primelor 3 tari cu cele mai bune performante in materie de inflatie plus 2 puncte

- participarea la mecanismul de schimb al Sistemului monetar european pe timp de 2 ani fara devalorizarea monedei nationale

- independenta fata de Banca Centrala.

Tratatul de la Maastricht schiteaza un cadru general pentru lansarea si functionarea uniunii economice si monetare, dar el nu precizeaza nimic despre noua moneda. Pentru a da solutii acestor intrebari, Comisia prezinta in 31 mai 1995 o "carte verde a modalitatilor practice de a introduce moneda euro". Se analizeaza aici 3 scenarii:

1. "big bang-ul imediat": toti actorii economici trec imediat inspre euro inca de la inceputul celei de-a treia faze (cea a lansarii UEM). Chiar daca este simpla si menita sa diminueze costurile tranzitiei, o astfel de alegere ar duce la o mare confuzie, datorata imposibilitatii de a regla problemele practice si logistice intr-un interval de timp atit de scurt. De altfel IME estima ca timpul necesar fabricarii noii monede este de 3 ani.

2. "big bang-ul decalat": tarile participante continua pentru o anumita perioada sa foloseasca monedele nationale. Treptat se introduce si euro-ul de catre actorii vizati. Acest scenariu este incompatibil cu dispozitiile tratatului, prevazind o "introducere rapida a euro-ului". El lasa in acelasi timp sa planeze o indoiala asupra ireversibilitatii procesului si introducerea efectiva a monedei.

3. "scenariul de referinta": pentru a asigura credibilitatea si ireversibilitatea trecerii la euro, o masa critica de operatii trec inspre noua moneda la 1 ianuarie 1999. Scenariul presupune 3 etape: punerea in functiune a SEBC (sistemul european de banci centrale) si fixarea listei tarilor participante in faza A (pina la 1 ianuarie 1999); in faza B lansarea UEM cu fixarea definitiva si irevocabila a paritatilor, conducerea politicii monetare unice de catre BCE, trecerea inspre euro a emisiunilor datoriilor publice si a tranzactiilor interbancare, aplicarea unui principiu nici de obligare nici de interdictie in utilizarea monedei (de la 1 ianuarie 1999 pina cel tirziu la 1 ianuarie 2002); in sfirsit, introducerea bancnotelor si a monedelor euro in faza C (cel tirziu la 1 ianuarie 2002), cu retragerea in citeva saptamini a unitatilor monetare nationale.