Evaluare economică și financiară a afacerii

CAPITOLUL I – EVALUAREA FIRMEI – PREZENTARE

Evaluarea unei întreprinderi reprezintă o preocupare centrală pentru specialiştii români din diverse domenii de activitate, necesară nu doar în privatizarea societăţilor comerciale, ci şi în procesul de tranziţie spre economia de piaţă.

Evaluarea întreprinderilor reprezintă o preocupare pentru analiştii financiari în sensul rezolvării dilemei dintre preţul şi valoarea întreprinderii, căci cu toată multitudinea de metode de evaluare, valoarea întreprinderii rămâne încă o mărime aproximativă şi subiectivă. Subiectivitatea evaluării întreprinderii face necesară existenţa nu a unei valori unice, ci a unei „marje” între acre poate evalua preţul, de la un preţ maxim suportabil pentru cumpărător (Pcump.) la un preţ minim suportabil pentru vânzător (Pvânz.), cu condiţia Pcump.= Pvânz. Nerespectarea acestei condiţii face ca procesul de negociere a vânzării-cumpărării să nu ajungă la un preţ de tranzacţie.

În ţările occidentale o experienţă teoretică şi practică de peste 80 ani a condus la dezvoltarea unor principii şi tehnici de evaluare relativ riguroase spre deosebire de România, în care situaţia este complet diferită. Aplicarea metodelor de evaluare în cazul întreprinderilor româneşti se confruntă cu o serie de dificultăţi întrucât evaluarea de bazează în principal pe inventarierea patrimoniului valorii rămase de amortizat, şi nu toţi indicatorii financiar-contabili din sistemul de gestiune occidental pot fi regăsiţi sau asimilaţi celor din sistemul financiar-contabil al întreprinderilor româneşti.

Opţiunea pentru o metodă sau alta este deosebit de dificilă, dar trebuie avut în vedere principiul general potrivit căruia metoda sau setul de metode alese pentru evaluare trebuie să corespundă domeniului de activitate şi specificului întreprinderii.

Până la începutul secolului al XX-lea valoarea patrimonială a constituit un parametru esenţial de evaluare a întreprinderii. De fapt, evaluarea prin metoda patrimonială, numită si evaluarea prin active, constă în a estima o întreprindere în mod static, bilanţul fiind clişeul la un moment dat, care nu reflectă mişcările viitoare. Valoarea patrimonială se recomandă a fi folosită, în special, pentru evaluarea întreprinderii în lichidare, care nu mai desfăşoară nicio activitate.

Metodele de evaluare patrimonială sunt recunoscute pe scară largă de către specialişti din Europa Continentală, în timp ce specialiştii din America de Nord aproape că le ignoră, ei considerând drept valoare economică realistă cea care rezultă din actualizarea cash-flow-urilor previzionate. Şcoala financiară românească nu prezintă în acest moment o orientare de fond în ceea ce priveşte curentul de opinie continental sau american. În general, se poate constata predispoziţia autorilor români, cu pregătire în domeniul contabilităţii, spre metodele patrimoniale, iar a celor cu profil profesional financiar, spre cele financiare şi bursiere.

Conform Standardelor Internaţionale de Evaluare a afacerii, „abordarea pe bază de active (asset based approach) este calea de estimare a valorii unei afaceri şi/sau participaţii la acestea, utilizând metode bazate pe valoarea de piaţă a activelor individuale ale afacerii, scăzându-se datoriile acesteia”.

Toate metodele de evaluare pot fi înlocuite cu succes de procedeul de evaluare prin internediul cash-flow-ului care poate fi adaptat uşor la sistemul informaţional din întreprinderile româneşti. O întreprindere nu înseamnă doar cifrele înscrise în bilanţul contabil, ci mult mai mult, întrucât o firmă reprezintă şi o marcă, înseamnă experienţa şi profesionalitatea salariaţilor săi, ceea ce nu se poate cuantifica în cifre, deşi sunt părţi ale valorii întreprinderii.

Evaluarea întreprinderii asigură cele mai sigure date şi informaţii ce privesc valoarea unei întreprinderi la un moment dat, ţinând seama atât de elementele patrimoniale şi nepatrimoniale, corporale şi necorporale.

Rezerva manifestată în utilizarea metodelor patrimoniale se datorează limitelor acestora:

- valoarea determinată prin metodele patrimoniale reprezintă suma valorii elementelor din întreprindere, la preţul actual, considerate prin juxtapunere şi nu integrate într-un tot sistemic cu o funcţionalitate specifică (se ştie că suma parţilor nu este egală cu valoarea întregului);

- aceste metode estimează ceea ce întreprinderea posedă si foloseşte în exploatare, dar nu ţine cont de rezultatul sau potenţialul viitor al activităţii acesteia;

- în valoarea globală a întreprinderii astfel determinată nu sunt reflectate nici valoarea, nici potenţialul, nici contribuţia factorului uman;

- metodele patrimoniale nu iau în calcul elementele nemateriale specifice întreprinderii, ce concretizează certe elemente de avantaj comparativ şi deci duc un plus de valoare acesteia, cum ar fi: marca, tehnologia, tradiţia activităţii, motivaţia şi dinamismul echipei de conducere, calitatea clienţilor şi a pieţei de desfacere, reţeaua de distribuţie şi de servicii post-vânzare;

- metodele patrimoniale presupun identificarea variaţiilor de valoare, de obicei plus de valoare (s-a văzut că această metodă are punctul de plecare în datele contabilităţii unde, prin aplicare a principiului prudenţei şi cel al costului istoric elementele sunt deseori subevaluate); situaţia nu este la fel pentru întreprinderile în dificultate sau în pierdere;

- evaluarea prin metodele patrimoniale necesită foarte mult timp şi experţi pentru realizare.