Evaluarea Financiară a Întreprinderii

Capitolul I. Necesitatea, esenţa şi principiile evaluării.

Evaluarea financiară reprezintă activitatea prin care se estimează valoarea de piaţă a unui bun, a unui grup de active sau a totalităţii activelor corporale şi necorporale, indiferent dacă acestea aparţin unei organizaţii, unei ramuri economice sau distincte.

Prin evaluare se reflectă rezultatul unei judecăţi care se bazează pe apreciere, pe analize, calcule sau expertize, stabilind valoarea afacerii (organizaţiei, entităţii) la un moment dat, măsurarea avuţiei reale şi a potenţialului acesteia de a-şi mări bogăţia în viitor.

Evaluarea financiară a întreprinderii presupune şi determinarea capacităţii sale de a genera fluxuri de numerar, de care va beneficia proprietarul organizaţiei întrucât aceasta este un bun care la rândul ei generează bunuri.

Evaluarea întreprinderii, în ansamblul ei, este necesară pentru o multitudine de solicitări şi scopuri din care enumerăm:

• vânzarea-cumpărarea întreprinderii (afacerii);

• vânzarea-cumpărarea unei participaţii la întreprindere;

• lichidarea unei companii;

• fuziunea cu alte firme;

• divizarea activităţii în mai multe unităţi operaţionale distincte;

• stabilirea bazei de impozitare pe proprietate;

• scopuri legale precum: exproprieri, moşteniri, litigii, pretenţii legate de despăgubiri, dispute între acţionari;

• estimarea aportului în natură adus la constituirea unei alte întreprinderi sau în cazul unei asocieri temporare;

• aprecierea cursului acţiunii unei întreprinderi cotate la bursă;

• majorări de capital;

• estimarea eficienţei economice reale a capitalului investit;

• aprecierea managementului valorii firmei.

În esenţă, din cele prezentate, se deduce faptul că evaluarea este un complex de tehnici, procedee şi metode prin care un bun, o grupă de bunuri, un activ economic, un activ sau element tangibil, o întreprindere în ansamblul său sunt aduse, din punct de vedere valoric, la nivelul pieţei şi prin care i se asigură comparabilitatea cu acestea, sau într-o accepţiune mai restrânsă a evalua integral sau în parte o întreprindere constă în a determina zona cea mai profitabilă în care s-ar putea situa, preţul la care o tranzacţie s-ar putea încheia în condiţii normale de piaţă.

Răspunzând diferitelor cerinţe din viaţa întreprinderii, evaluarea constituie un instrument de orientare a operatorilor economici în spaţiul economic al ţării şi nu numai.

Evaluarea economică şi financiară este singurul tip de evaluare bazat pe expertiză şi diagnostic şi care are drept obiectiv determinarea valorii de piaţă (valorii de circulaţie) a bunurilor şi întreprinderii sau a unor valori derivate din valoarea de piaţă.

Evaluarea întreprinderii are la bază următoarele principii:

(1) Principiul anticipării – presupune faptul că valoarea unei firme provine din beneficiile viitoare anticipate care urmează să fie obţinute din deţinerea sau utilizarea unei proprietăţi având în vedere starea pieţelor internaţionale, naţionale, regionale sau locale la un moment dat şi evoluţia acestora în continuare.

(2) Principiul schimbării – potrivit căruia schimbarea constituie rezultatul relaţiei cauză-efect în cadrul forţelor care influenţează valoarea proprietăţilor reale. Factorii (interni şi externi) care acţionează asupra întreprinderii conduc la schimbări inevitabile cu implicaţii în modificarea valorii firmei.

(3) Principiul celei mai bune utilizări – demonstrează faptul că valoarea unei întreprinderi este dată de valoarea rezultată în urma evaluării.

(4) Principiul substituţiei (al preţului) – presupune că valoarea atractivă a unei întreprinderi este determinată de preţul cel mai mic în condiţiile existenţei mai multor proprietăţi.

(5) Principiul costului de oportunitate – exprimă că aprecierea valorii întreprinderii este dată de decizia cumpărătorului. Prin costul de oportunitate se măsoară tocmai câştigul obţinut prin renunţarea la cea mai bună variantă urmărindu-se maximizarea utilităţii sau minimizarea efortului.

(6) Principiul contribuţiei – constă în aceea că valoarea unui factor de producţie sau a unei părţi componente a proprietăţii depinde fie de mărimea contribuţiei pe care o are la valoarea întregului, fie de mărimea cu care se reduce valoarea întregului în absenţa acestuia.

În literatura de specialitate, sunt şi alte definiri şi clasificări privind principiile evaluării, însă la elaborarea raportului de evaluare trebuie avute în vedere transparenţa, consistenţa şi coerenţa acţiunii de evaluare a firmei.

Capitolul II. Estimarea valorii de piaţă a cafenelei prin abordarea prin costuri.

Abordarea prin costuri: presupune ca evaluatorul să estimeze diferenţa pe care un cumpărător o percepe între proprietatea evaluată şi o clădire nou construită cu utilitate optimă şi cu aceeaşi depreciere fizică. Evaluatorul trebuie să calculeze valoarea de reconstituire a unei clădiri la data evaluării apoi să estimeze şi să scadă toate tipurile de depreciere. Valoarea de reconstituire reprezintă costul de realizare al unei construcţii noi identice cu cea supusă evaluării la data evaluării.