Evaluarea întreprinderii prin actualizarea fluxurilor de trezorerie disponibile

Capitolul 1. Fluxurile de trezorerie în conpeția specialiștilor

În ultimii ani, tabloul de fluxuri de trezorerie (Statement of Cash Flows) s-a impus drept un instrument de apreciere a performanței firmelor, în același timp cu conțtientizarea limitelor informaționale ale conturilor de rezultate. Cu toate că investitprii își pun baza deciziilor de investire pe informațiile cu privire la rentabilitate, dar au existat și cazuri în care informațiile cu privire la profit nu au fost de ajuns pentru a și evaluate în mod corect performanțele firmei și de a realiza un plasament eficient.

În acest caz, au existat momente în care întreprinderile ce au obținut profituri, nu au dispus de lichidități suficiente pentru a reuși să-șo plătească impozitul pe profit, sallariile personalului ori chiar dividendele datorate acționarilor. Chiar daca a existat o gestiune bună în ceea ce privesc vneiturile generatoare de profit și a cheltuielileor, putem afirma că managementul fiermei a gestionat fluxurile de trezorerie în mod defectuos, iar din aceasta cauză, nu au reușit să își procure liciditățile pe măsura nevoilor de plată. Mulți dintre acționari, actuali sau potențiali, au prezentat un interes mai mare în ceea ce privește capacitatea întreprinderii de a plăti dividendele viitoare, decât de profitul contabil din prezent.

1.1. Fluxurile de trezorerie în concepția specialiștilor români

Doi dintre specialiștii români, Constantin Stănescu și Aurel Băicuși, sunt de părere că „componenta cea mai importantă pentru a se analiza situația dinanciar-patrimonială, este constituită de cercetarea fluxului de disponibilități, astfel că în practica economică , orice activitate desfășurată, trebuie să genereze bani, să rezulte un surprplus de capital, față de cel investit ăn afaceri. Societățile comerciale pot fi rentabile, realizatoare de profit și în același timp să nu fie solvabile, din cauza lipsei lichidităților, urmare a decalajului dintre încasări și plîți efectuate în timpul ciclului financiar.” Din cele mai sus menționate, se poate concluziona faptul că fluxurile de numerar pun în evideță circuitul banilor existenți ăntr-o întreprindere.

Specialistul Aurel Giurgiu pune sub semnul egalității fluxurile de încasări și cash-flowrile unei investiții.

După parerea lui Stere Popescu, „atât în interiorul, cât și în exteriorul întreprinderii se pot naște o multitudine de fluxuri, fluxurile bănești consitutind rolul și locul cel mai important. Aceste fluxuri se află într-o strânsă legătură cu formarea capitalului, remunerarea acestuia și sporirea capitalului, atât prin creșterea numărului acționarilor, cât și prin finanțarea externă ori cotizația la bursă.” De aici putem concluziona faptul că, după părerea autorului, fluxul bănesc constituie modul de formare, remujnerare și sporire a capitalului. Cu toate acteste, specialistul român pierde din vedere trei componente importante ale activității care ar putea genera și consuma fondurile bănești și anume: activitățile de exploatare, investiții și de finanțare.

În concepția profesorului Toma Mihai, cash-flow-ul reprezintă „excedentul de trezorerie care îmbracă fie forma brută, fie forma efectivă”. Se mai poate spune că excedentul de trezorerie constituie forma de manifestare a trezoreriei întreprinderii la un anumit moment, iar celelalte forma sunt reprezentate de deficitele de trezorerie sau echilibrul trezoreriei, adică, rezultaatul final al mișcării fondurilor bănești. De adăugat în acest caz mai este și faptul că fluxurile de trezorerie trebuie să pună în evidență și cauzele ce au geneerat, întreținut și aplifixat/diminuat mișcarea fondurilor bănești ale unei întreprinderi, pe parcursul unei perioade de timp determinate.

Profesorul Ion Stancu este de părere că „creșterea trezoreriei nete în timpul exercițiului financiar constituie cash-flow-ul persioadei, respectiv fluxul monetar net al exercițiului financiar.” Profesotul mai este de părere că prin cash-flow se întelege variația trrezoreriei nete de la începutul exercițiului financiar și până la sfârșitul acestuia. În teproia economică, acesta subliniază două curente de explicare în ceea ce privește cash-flow-ul: curentul france și curentul anglo-saxon. Curentul franceză face referire la variația de cash care se desfășoară în baza interacțiunii dintre echilibrul pe termen lung si cel pe termen scurt și asemenea, pe seama variației fondului de rulment și a nevoii de fond de rulment. Curentul anglo-saxon face referire la variația aceleiași trezorerii nete care se desfășoară în baza variațiilor de cash datorate către operațiunile de gestiune și a variațiilor nevoii de fond de rulment care se datorează operațiunilor investițiilor - active fixe și imobilizări - și a operațiunilor de finanțare, cum ar fi capitalurile proprii și capitalurile împrumutate.

Dacă ar fi să facem o grupare a opiniilor, putem spune că prin cash-flow analiștii română înțeleg:

- Fluxuri de disponibilități - de trezorerie, monetar, de lichidități - ce emite un surplus/excedent de capital/trezorerie fașă de cel investit în afacere;

- Fluxuri de disponibilități monetare nete care sunt calculate ca diferență între intrări și ieșiri de numerar;

- Metodă de actualizare a veniturilor viitoare;

- Metodă folosită în analiza și strategia întreprinderilor.