Evoluția Concurenței Pe Piața Țigaretelor

PIAŢA ŢIGARETELOR

I. PREZENTAREA PIEŢEI

1.1 Scurt istoric al tutunului la nivel mondial şi naţional şi formarea pieţei

Tutunul este o plantă ierbacee cu ciclu de viaţa anual, originar din Mexic unde, în secolul al VI-lea a fost folosit în ritualuri magico-religioase. Acesta creşte spontan în America de Sud, unde este cunoscut sub denumirea de bacon, tiutium, tabac sau duhan.

Istoria tutunului şi a tabagismului debutează odată cu descoperirea Americii de către Cristofor Columb, în 1492. Primele însemnari despre obiceiul de a fuma apar de la Cristofor Columb, care arată că la debarcarea sa în insula Guanahani (San Salvador) a constatat că populatia indigenă fumează nişte pipe de bambus, preparat din frunzele plantei de tutun. În anul 1519, navigatorii spanioli ai lui Columb s-au întors cu frunze de tutun în Peninsula Iberică.

În Europa, Nicotina Tabacum a început să fie cultivată în Anglia, mai ăntâi ca plantă decorativă, urmând rapid cultivarea ei pentru prepararea tutunului. După Europa, tutunul a fost introdus în Orientul Apropiat şi apoi în Africa, Asia şi Oceania. În China şi India, marinarii spanioli l-au introdus în anii 1600 – 1605.

În ţările romane, cele mai vechi însemnari cu privire la fumat datează din anul 1722. În perioada interbelică tutunul era monopol de stat, iar Casa Autonomă a Monopolurilor Regatului României deţinea 6 manufacturi de tutun, un institut de cercetare şi 12 inspectorate care supravegheau cultura şi fermentarea tutunului. Centrala Industriei Tutunului din timpul comunismului, a devenit în anul 1990, printr-o hotărâre de guvern, Regia Autonoma a Tutunului din România. În vederea privatizării, regia a fost transformată în anul 1997 în Societatea Naţională Tutunul Românesc (SNTR). SNTR a ajuns să acumuleze datorii faţă de bugetele statului, o dată cu intrarea pe piaţă, ca producători a multinationalelor British American Tobacco, Philip Morris si JTI, iar în anul 2000 Ministerul Agriculturii a iniţiat procesul de privatizare a SNTR.

Dezvoltată rapid în ţările industriale începând cu secolul XX, industria tutunului cunoaşte în prezent o evoluţie contradictorie.

1.2 Ţigaretele româneşti

Mărci de ţigări româneşti precum, Bucegi, Amiral, Top, Snagov, Mărăşeşti, Pescăruş, Cişmigiu, Golf, Bega, Bucegi, Dacia, Doina sau Coloana sunt date acum uitării, rămânând doar în memoriile fumătorilor din perioada comunistă. Singura care a dainuit o perioadă mai lungă a fost Carpaţi.

În trecut, România avea şase fabrici de ţigări, însă cu toate au dispărut în nisipurile mişcătoare ale tranziţiei. După Iaşi, Târgu-Jiu, Timişoara, Râmnicu-Sărat şi Bucureşti, în martie 2011 s-a închis şi ultima supravieţuitoare, fabrica de ţigarete de la Sfântu Gheorghe.

1.3 Prezentul şi ipotezele viitorului pieţei ţigaretelor

În prezent, piaţa ţigaretelor este o piaţă de tip oligopol în care există o multitudine de cumpărători şi puţini vânzători. Intrarea pe piaţă a noilor producători sau vânzători se loveşe de o serie de obstacole de ordin financiar, organizatoric şi tehnic. Oligopolul în România, pentru sectorul vizat, este format din cele trei mari puteri British American Tobacco, Philip Morris şi JTI, în oridinea enumerată, celelalte companii de pe piaţă, deţinând un procent aproape nesemnificativ.

O particularitate a acestei pieţe este reprezentată de piaţa neagră a ţigaretelor, mai exact contrabanda. În anul 2010 cota deţinută de piaţa neagră a ţigaretelor atinge un prag istoric de peste 30%, ceea ce se traduce prin faptul că una din trei ţigarete fumate în România provine din comerţul ilicit. Potrivit reprezentanţilor celor trei mari producători, creşterea cotei de piaţă a produselor de contrabandă vine pe fondul majorării în anul 2009 cu circa 50% a preţului ţigaretelor din România, ca urmare a creştereii accizelor. Majorarea acestei taxe vine ca măsură adoptată de stat (piaţa tigaretelor este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat) pentru combaterea crizei economice însă se pare ca acesta nu a luat în cosiderare faptul că astfel este încurajată contrabanda într-o asemenea proporţie.