Evoluția Procesului de Integrare Monetară Europeană

Bazele integrării monetare Europene începe pe data de 7 februarie 1992, la Maastricht, unde s-a stabilit ca obiectiv major al procesului de integrare crearea uniunii economice şi monetare Europene (UEM), inclusiv crearea şi punerea în circulaţie a unei monede unice – EURO - €

În general, se consideră că integrarea monetară presupune trei condiţii: armonizarea explicită a politicilor monetare, un pool comun de rezerve valutare, bancă centrală unică.

Faptul ca tratatul de la Roma nu acordase atenţie uniunii monetare şi că nevoia unei monede EUROpene era mai puţin resimţită este explicat de mai multe motive: economia mondială se afla în expansiune, sistemul monetar existent în acele timpuri funcţiona satisfăcător şi „mobilitatea limitată a capitalului permitea guvernelor Europene o marjă rezonabil de largă de manevră în ceea ce priveşte politica monetară”

În 1989, Consiliul Europei, la iniţiativa preşedintelui francez Valerie Giscard d’Estaing, a hotărât crearea Sistemului Monetar European (SME), cu scopul de a limita fluctuaţiile cursurilor de schimb ale monedelor EUROpene, etapă pregătitoare important pentru crearea unei zone de stabilitate monetară în Europa. În 1991, ţările Comunităţii Europene semnează Tratatul de la Maastricht Urmărind prevederile “Planului Werner” şi a “Planului Delors”, Tratatul de la Maastricht stabileşte următoarele aspecte importante pentru instituirea Uniunii Economice şi Monetare (UEM): criteria de convergenţă (cerinţe de disciplină economică) care trebuie îndeplinite de ţările care urmează să fie incluse în uniunea monetară, un calendar précis de realizare a UEM, cuprinzând trei etape, finalizat cu introducerea monedei unice, un ansamblu de instituţii, politici şi mecanisme menite să asigure şi să susţină o funcţionare sănătoasă, stabilă şi ascendentă a economiilor ţărilor participante la UEM.

Cele trei etape principale ale realizării Uniunii economice şi moetare Europene au fost stabilite astfel:

Etapa coordonării politicilor monetare - 1 iulie 1990 – 31 decembrie 1993- În cadrul acestei etape s-a realizat libera circulaţie a capitalurilor în toate ţările member ale Uniunii Europene (cu o amânare până la sfârşitul anului 1992 pentru Spania, Portugalia, Grecia şi Irlanda) şi s-au urmărit următoarele obiective: realzarea celui mai mare grad posibil de convergenţă economic prin planurile de convergenţă, finalizarea tranziţiei la piaţa unică, eliminarea barierelor tehnice, fizice şi fiscal care împiedicau dezvoltarea deplină a acesteia, eliminarea tuturor obstacolelor din calea liberei mişcări a capitalurilor.

Etapa consolidării convergenţei şi a preparativelor tehnice - 1 ianuarie 1994 – 31 decembrie 1998. Această etapă a început pentru toate statele member, fără nici o condiţionare, fiind considerată o perioadă de tranziţie şi ajustare a politicilor monetare şi dezechilibrelor fincnciare.

Etapa introducerii monedei unice – 1 ianurie 1999 – 1 iulie 2002 la această a treia etapă participarea statelor member este condiţionată de îndeplinirea criteriilor de convergenţă, respective a condiţiilor necesare pentru adoptarea unei monede unice, constatată de Consiliul pentru fiecare ţară separate, prin vot cu majoritate calificată. Statele care nu îndeplinesc criteriile de participare la etapa a treia a UEM vor face obiectul unei derogări pentru o perioadă de tranziţie în care vor fi monitorizate şi susţinute să îndeplinească aceste criteria.

Consiliul European, reunite la Bruxelles, la 3 mai 1998, a decis, pe baza recomandării Consiliului de Miniştri (ECOFIN) şi a avizului Parlamentului European, îm urma evaluării îndeplinirii “criteriilor de convergenţă” următoarele : 11 state member respective Belgia, Germania, Spania, Franţa, Irlanda, italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia şi Finlanda, îndeplinesc condiţiile necesare pentru adoptarea monedei unice la 1 ianuarie 1999 şi, ca atare, vor participa la cea de-a treia etapă a uniunii economice şi monetare, 2 state member respective Grecia şi Suedia nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru adoptarea monedei unice la 1 ianuarie 1999 şi vor intra în categoria statelor cu derogare.

De menţionat că Marea Britanie şi Danemarca nu au făcut obiectul evaluării Consiliului, deoarece acestea au notificat Consiliul că nu intenţionează să participle la etapa a treia a UEM de la 1 ianuarie 1999 şi situaţia lor a fost reglementată prin protocoale anterioare separate (anexe la Tratatul asupra Uniunii EUROpene), care le permit să nu participe, în acest caz specific, la zona EURO.

În scopul de a facilita trecerea tuturor statelor member la a treia etapă, se prevede coordonarea politicii monetare unice cu cea a statelor cu derogare, care îşi păstrează competenţele în materie conform drepturilor naţionale respective.

Fără îndoială, evenimentul cela mai important al acestei a treia etape îl reprezintă însăşi introducerea monedei unice la 1 ianuarie 1999.

Denumirea monedei unice EURO, a fost stabilită la reuniunea de vârf de la Madrid din decembrie 1995. În urma summit-ului de la Bruxelles, din mai 1998, EURO a fost introdus în 11 dintre cele 15 ţări ale UE (Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania) începând cu 1 ianuarie 1999. Marea Britanie, Suedia şi Danemarca au refuzat aderarea la EURO din motive interne, iar Grecia nu a îndeplinit criteriile de convergenţă stipulate în Tratatul de la Maastricht.

Desingnul simbolului EURO (€) a fost creat de Comisia Europeana , iar conceperea acestuia trebuia să satisfacă trei criteri: să fie un simbol uşor de recunoscut al Europei , să poată fi scris uşor de mână, să aibă un design plăcut.

Mai mult de treizeci de monede au fost desenate. Din acestea, zece au fost supuse aprobării publicului, iar două dintre modele s-au distanţat clar în preferinţele acestuia. Dintre ele, Jacques Santer , preşedintele de atunci al Comisiei Europene, şi comisarul însărcinat cu EURO, Yves-Thibault de Silhuy, au ales varianta finala. Desenul a fost inspirat de litera greceasca epsilon, evocând astfel perioada clasică şi leagănul civilizaţiei Europene. Simbolul se referă de asemenea, şi la prima literă a cuvântului Europa, iar cele două linii paralele semnifică stabilitatea EURO. Abrevierea oficială a monedei este EUR, termen înregistrat la Organizaţia Internatională pentru Standardizare (ISO).