Evoluția Procesului Inflaționist în România și Măsuri de Contracarare

Cap 1. Conceptul de inflaţie

1.1 Definirea fenomenului inflaţionist

Deşi nu a fost perceput încă de la apariţia sa, fenomenul inflaţionist s-a făcut simţit în viaţa oamenilor încă de la începuturi, sub diverse forme şi care au afectat într-o mare măsură, distorsionând bunul mers al vieţii sociale, economice şi politice.

În literatura de specialitate, inflaţia se defineşte ca fiind o creştere generalizată a preţurilor în condiţiile în care puterea de cumpărare a actorilor pe piaţă (inclusiv populaţia) scade. Acest lucru se exprimă în termeni monetari prin faptul că preţurile bunurilor şi serviciilor cresc, cantitatea de bani (fizici şi de cont) creşte, iar puterea de cumpărare a unei unităţi monetare scade.

Vom încerca în cele ce urmează să surprindem inflaţia prin câteva definiţii.

Ion Ignat definește inflaţia drept un dezechilibru macroeconomic monetaro-real reflectat în creşterea masei monetare din circulaţie peste nevoile economiei, fapt ce conduce la deprecierea monetară şi la creşterea anormală, permanentă, cumulativă şi generalizată a preţurilor.

Brezbakh spunea că inflaţia este un proces de creştere cumulativă şi autoîntreţinută a nivelului general al preţului de consum, un mecanism care provoacă mecanisme multiple de lungă durată, generează el însuşi cauzele permanenţei sale şi se exprimă prin majorarea celei mai mari părţi a preţurilor.

În cartea ”Monedă şi credit” a lui V. Ţurliuc şi V. Cocriş inflaţia este procesul de creştere disproporţională a masei monetare în circulaţie, în raport cu masa obiectiv necesară cerută de dimensiunea activităţii economice, care determină o creştere autoîntreţinută a preţurilor, reducerea puterii de cumpărare a banilor şi redistribuirea venitului naţional, ca efect al disparităţilor dintre preţuri, dintre acestea şi venituri.

H. Frisch Afirmă în “Teorii ale inflaţiei” că aceasta reprezintă o scădere a valorii banilor în raport cu alte monede, măsurată prin cursurile de schimb valutar ori prin preţul aurului sau indicată de un exces de cerere pentru aur sau pentru valută la cursurile oficiale.

Ca o primă observaţie am putea spune că fenomenul inflaţionist ar fi legat direct de apariţia banilor în relaţiile de schimb pentru un anumit stadiu de dezvoltare a societăţii omeneşti. Însă, specialiştii spun că şi înainte de apariţia banilor se poate vorbi de o formă primară a inflaţiei susţinut de faptul că forma de schimb care a avut la bază “trocul” nu permitea primirea “restului” rezultat în urma unei tranzacţii de vânzare-cumpărare, deoarece raporturile ce se stabileau erau sub formă cutumiară între bunuri, pe parcursul a zeci şi sute de ani, neţinându-se seama de aspectele calitative. De aici, se naşte întrebarea: cum erau bunurile evaluate în acele timpuri?

Nu mai este o surpriză faptul că primul obiectiv al tuturor politicilor economice a fost stabilitatea preţurilor la care s-a adăugat foarte repede echilibrarea balanţei de plăţi. Dacă nu ar fi existat probleme legate de această stabilitate a preţurilor, şi în esenţă nevoia de ierarhizare a valorilor, încă de la începutul societăţii omeneşti, acest obiectiv nu ar fi stat în centrul atenţiei politicilor economice promovate de toate curentele de doctrină economică. Această prezenţă în rândul obiectivelor de politică economică relevează faptul că problema stabilităţii preţurilor (raporturilor de schimb) s-a pus înaintea structurării primelor idei şi curente de doctrină economică.

În sens restrâns putem vorbi despre inflaţie din momentul apariţiei banilor de hârtie puşi în circulaţie de băncile centrale de emisiune, ca un instrument în mâna statului de a face faţă cheltuielilor publice mai mare în comparaţie cu veniturile aferente. Drept urmare, principala consecinţă a unei asemenea practice a fost mărirea preţurilor la bunurile şi serviciile din economie, urmată de şomaj, conflicte sociale etc

Ideea e e ca inflaţia înseamnă o cantitate excedentară de monedă şi că acest excedent ce dereglează viaţa economică este foarte vechi. Acest lucru este confirmat de întreaga istorie monetară a secolului XIX şi a primelor decenii ale secolului XX. Într-adevăr, de fiecare dată când, în istorie, autoritaţile au decretat cursul forţat al monedei, desfiinţând astfel convertibilitatea în aur a biletelor de hârtie, ele au desfiinţat prin aceasta mecanismul de delimitare a emisiunii monetare. Aceste măsuri au fost adoptate, de obicei în perioade critice - de război sau de după razboi-, când cheltuielile statelor au fost foarte mari şi desfiinţarea legăturii cu aurul (reprezentată de convertibilitate) a permis acoperirea acestor cheltuieli prin emisiuni monetare, ceea ce a provocat de fiecare dată inflatie. Acest tip de inflaţie - cunoscut sub denumirea de " inflaţie monetară".

Indiferent de forma inflaţiei, aceasta este generată în principal de fenomenul de disparitate. Fenomenul inflaţiei este provocat nu de faptul că un anumit element - masa monetară - creşte în mărime absolută, ci de faptul că modificarea respectivă are loc în discordanţă faţă de alte elemente ale schimbului monetar, (adică din creşterea mai rapidă a cantităţii de monedă comparativ cu creşterea altor variabile ale economiei). Ceea ce contează nu e faptul în sine că masa monetară creşte, ci faptul că masa monetară creşte mai repede decât alte elemente cu care este, în mod normal, corelată (astfel viteza evoluţiei monetare este excesivă, depăşind viteza evoluţiei elementelor reale).

Inflaţia cunoaşte forme diferite de manifestare în funcţie de comportamentul consumatorilor şi de deciziile organelor de stat. Ea este rezultatul dezorganizării economice şi financiare, reflectat în creşterea masei monetare într-un ritm mai rapid decât al producţiei de bunuri şi servicii, dar în esenţă şi funcţiile sale inflaţia nu este un fenomen exclusiv monetar ci şi unul economic şi social-politic.