Evoluția rolului statului în economie

1. Abordarile teoretice privind raportul dintre stat si economie

„Nu sunt tari bogate si tari sarace intuite de Dumnezeu,

bogatia depinde de întelepciunea si maiestria

actorilor vietii economice”

P.Drucker

Presedintele Bancii Mondiale J.Vulfenson afirma: „Istoria a demonstrat ca un Guvern bun nu este un lux, ci o necesitate vitala. Fara un stat eficient – o crestere stabila economica si sociala este imposibila”.

Aparut cu multe mii de ani în urma, statul a îndeplinit alaturi de rolul sau politic, un important rol economic.

Din antichitate pâna în prezent, de la sustinatorii teoriei „prea mult stat”, sau „prea putin stat”, practic, n-au existat economisti care sa nu-si expuna parerea despre rolul si functiile statului, despre mijloacele si limitele interventiei lui în activitatea economica.

Etapa prestiintifica

Platon, Aristotel – promovau ideea amestecului statului în economie. „Statul trebuie sa tina sub control aviditatea (setea) de îmbogatire, încasarea cametei, reglementând preturile sa asigure profit moderat”. Ambii au condamnat bogatia excesiva a unora si saracia altora. În scopul asigurarii echitatii sociale, au justificat interventia statului în economie.

Mercantilistii – în centrul doctrinei plaseaza problemele politicii economice a statului; justifica amestecul puternic al statului în economie pentru asigurarea balantei comerciale active prin promovarea politicii protectioniste.

Etapa constituirii stiintei economice

Fiziocratii – promoveaza neamestecul statului în economie, ideea „ordinii naturale” si conceptia „laisser-faire”.

Liberalismul clasic – sustine ca economia de piata se autoregleaza, asigurând echilibrul economic prin „mâna invizibila” (reglarea preturilor prin intermediul concurentei), statul detinând doar rolul de „paznic de noapte”, care asigura:

- apararea proprietatii private;

- apararea concurentei;

- mentinerea ordinii interne;

- apararea nationala.

Etapa a III-a

Doctrina nationalismului economic (Fr.List) respinge conceptia „ordinii naturale” si propune o „ordine pozitivista”, în care statul reprezinta factorul-cheie al dezvoltarii economice:

- în integrarea Germaniei;

- în dezvoltarea Industriei (Fortelor Productive ale Natiunii);

- în promovarea protectionismului.

Scoala marxista – considera ca economicul determina politicul si nu invers. Realitatea a fost alta. Implicarea planificata a statului nu a restrâns treptat functiile statului, ci, invers, a dus la un monopol absolut al acestuia.

Neoclasicii – considerau statul mai presus de interesele economice si îi atribuiau un rol insignifiant (neînsemnat) în viata economica. Sistemul economiei de piata era considerat autoregulator (producatorul prin oferta sa crea cerere). Deci, nu pot avea loc crize economice. Statul se implica în domeniile unde piata este vulnerabila (apararea nationala, justitia, iluminatul public si în cazul „efectelor exterioare”. Ei au pus bazele sectorului economic public (pentru producerea bunurilor publice).

Scoala institutionalista – justifica amestecul statului în economie în scopul evitarii crizelor, somajului, veniturilor nelegitime.