Evoluții ale inflației în perioada 1990-2008

“ Inflatia este proces de crestere

a nivelului general al preturilor de consum,

mecanism care provoaca variatii multiple de

lunga durata, generalizeaza el insusi cauzele

permanentei sale si exprima prin majoritatea

cea mai mare parte a preturilor”.

INTRODUCERE

Termen larg folosit pretutindeni, inflatia continua sa ramana insuficient conturata. Procesul inflationist a aparut, este unananim acceptat acest punct de vedere, cu mult inainte ca stiinta economica. Fiind, anainte de toate un proces monetar, precizarea naturii inflatiei se poate face in corelatie cu formele istorice pe care le-au imbracat banii.

Initial s-a manifestat sub forma dezvoltarii mascate a monedelor din metale pretioase, acest proces fiind cunoscut in prezent sub denumirea de inflatie monetaro-baneasca .Elementele definitorii ale acestei inflatii sunt :separarea continutului nominal al monedelor metalice (mai mare )de continutul lor real (mai mic); transformarea existentei – aur a monedei in aparerenta –aur; aglomerarea circulatiei cu monede ieftine fara valoare deplina ; scaderea puterei de cumparare a monedelor falsificate.

Inflatia banilor de hartie convertibili in aur a fost cea de de-a 2-a forma de inflatie. In perioada formarii economiei de piata in Europa, tinerele state au fost preucupate de lichidarea haosului monetar specific epocii feudale tarzii, haos ce atins cote inalte in sec. XVI-lea. S-a actionat pentru sisteme banesti stabile si o circulatie monetara sanatoasa ( normala ) acestea bazandu-se pe etalonul aur. Cand banii de hartie inlocuiau realmente aurul monetar, miscarea semnelor valorii oglindea legile circulatiei banilor – aur cu valoare deplina. De altfel, acestea puteau fi convertiti liber in aur. Corespunzator, cantitatea banilor de hartie se limitau la aurul pe care acesti bani il reprezentau in circaulatie. In aceasta situatie, inflatia nu putea sa apara, ea nu avea baza de desfasurare.

Dar, relativ repede, canalele circulatiei banesti au inceput sa se aglomereze. Intr-o anumita perioada, acestea s-a datorat insuficientei cantitatii de marfuri aflate in circulatie. Daca banii de hartie intreceau propria lor masura (daca ei depaseau cantitatea monedelor de aur cu aceeasi denumire ce ar fi trebui sa circule), acesestia se discreditau in fata agentilor economici . Scaderea puterii de cumparare a banilor aflati in circulatie antrena crestera preturilor. Inflatia de acest gen aparea atunci cand cantitatea banilor de hartie aflata in circulatie o depasea sensibil pe care rezulta din raportul dintre masa de aur monetar si etalonul aur (o cantitate de aur ce era asezata la baza unei unitati banesti)

Prabusirea etalonului aur a creat premisele unei noi forme de inflatie –inflatia banilor de hartie neconvenabil in aur. Acum, existenta functionala a banilor de hartie o absoarbe pe cea materiala. Ca urmare, in conditiile cand singurile elemente de stabilitate si normalitate monetara decurg din cursul fortat al banilor si din increderea populatiei in buna lor functionare, inflatia poate sa apara ca un proces ce “iese” din cadrul normalului monetar, ce pune in evidenta un excedent de bani.

O asemenea inflatie face obiectul acestui capitol. Aceasta delimitare istorica nu inseamna nicidecum ca sarcina noastra se simplifica foarte mult. Formele pe care le-a cunoscut inflatia banilor neconvertibili in aur si a celor neconvertibili in general au fost si sunt destul de diferite in timp si spatiu. Ele s-au diversificat si mai mult pe seama realitatilor din tarile foste socialiste. Ca urmare, problema naturii inflatiei ramane actuala si complexa.

INFLATIA LA NIVELUL SISTEMULUI PIETEI

SI A CELUI PLANIFICAT

Inflatia-fenomen de dezechilibrare structurala a mecanismului economic, monetar si financiar reflectand existenta in circulatie a unei mase monetare ce depaseste nevoile economice. Consecinte: cresterea preturilor si scaderea de cumparere a banilor.

Sistemul pietei sufera de pe urma inflatiei-datorita unor majorari de durata a preturilor. Totusi, o astfel de inflatie nu este inerenta sistemului, deci remedierea este posibila.

Producatorul individual din sistemul pietei isi orienteaza activitatea dupa preturile pe care nu le controleaza. Daca cererea este destul de mare, preturile urca. In realitate, aceasta cerere va fi generata fie de imprumuturile acordate de banci peste economiile existente, fie de cheltuielile facute de administratia de stat peste veniturile realizate prin impozite. Remediul ambelor cazuri consta in: reducerea creditului de catre banca centrala, majorarea impozitului sau reducerea cheltuielilor facute de catre administratia de stat, sau aplicarea conjugata a celor doua masuri.

Sindicatele pot ingreuna situatia. Dar ele lipsesc intr-o parte importanta a sistemului pietei. Aici, munca este indeplinita de catre antreprenori, care sunt proprii lor patroni, sau de catre cativa angajati neorganizati. Acolo unde exista sindicate, producatorii nu controleaza preturile. Daca cererea este restrnsa iar preturile, ca o consecinta, scad, se va opune rezistenta revendicarilor sindicale pentru majorarea salariilor.

In cateva industrii din sistemul pietei, in special in acelea din domeniul confectiilor si al constructiilor, numerosi oameni de afaceri de mica anvergura cad la invoiala cu unul sau cateva sindicate puternice. In aceste ramuri, majorarile de salariu exprima preturile; o majorare de salariu la nivel industrial sau colectiv ii obliga pe cei care angajeaza sa accepte, de fapt, o marire de preturi. Astfel, sindicatul detine puterea de a fixa preturile, putere de care cei care angajeaza sunt privati. Totusi situatia depinde mult de modul in care sindicatele respective sunt constranse de scumpirea costului vietii si de exemplul salariilor platite in alte domenii.

Situatia e cu totul alta in sistemul planificat, unde firma are puterea de a-si controla preturile. Unul din importantele obiective ale acestei puteri este de a trece pe seama societatii cheltuielile ce decurg din salarii. In felul acesta sunt ocrotite obiectivele de aparare ale tehnostructurii - in sensul ca are certitudinea ca majorarile de salariu nu vor antrena o reducere prejudiciabila a profiturilor. Mai sunt si alti factori care fac mai putin decat probabila opozitia fata de revedicarile de salariu.

Cand profiturile au atins plafonul maxim si cand sunt incasate chiar de catre antrepenor, majorarile de salariu reduc veniturile, reducerea afectand asadar tocmai veniturile aceluia care trebuie sa decida in privinta acordarii sau neacordarii majorarilor. Fapt care ii sporeste aversiunea fata de o majorare de salariu ceruta, asa ca este de presupus ca se va opune. Cand autoritatea apartine tehnostructurii, decizia e luata de o persoana distincta de cel care suporta plata respectiva. Iar daca profiturile nu au atins inca plafonul maxim - daca mai exista inca, in fapt, o cale neutilizata pentru obtinerea unui castig monopolist - se poate adesea intampla ca majorand preturile, profiturile sa ramana la nivelul lor anterior.

In anii '50-'80 toate tarile industrializate au reusit sa tina sub control instabilitatea descendenta a sistemului planificat. Spectrul spiralei descendente cumulative a salariilor, preturilor si productiei a mai palit. In schimb, tarile industrializate s-au gasit in mod uniform confruntate cu instabilitatea ascendenta - inflatia. Si, aidoma recesiunii cumulative, aceasta inflatie s-a revarsat din sistemul planificat si asupra sistemului pietei, unde a dezechilibrat structurile de salarii si alte costuri, precum si asupra sectorului public al economiei.

Va rezulta clar ca predispozitia economiei la recesiune si la inflatie deriva din aceleasi cauze - dezvoltarea sistemului planificat cu corolarul sau, aparitia sindicatului modern.