Exporturile în România

INTRODUCERE

Pentru orice ţară, participarea la circuitul economic mondial nu este un obiectiv cu o importanţă în sine, ci este o necesitate obiectivă generată de numeroşi factori. Complexitatea economiei moderne, gradul înalt de diversificare a activităţilor şi ritmurile rapide de promovare a progresului tehnic fac ca nici o ţară, fie ea mică sau mare, să nu-şi mai poată asigura dezvoltarea economică şi socială fără schimburi economice tot mai intense cu exteriorul. În general, intensitatea nevoii de participare la circuitul economic mondial este direct proporţională cu nivelul de dezvoltare a unei ţări şi invers proporţională cu dimensiunile potenţialului ei. Abordarea retrospectivă pe termen lung a exporturilor României sub aspectele evoluţiei şi al structurii fizice presupune delimitarea a cel puţin trei perioade de analizat, fiecare dintre ele cu numeroase subperioade. Este vorba de o primă perioadă de evoluţie până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, bazată pe mecanismele economiei de piaţă, urmată de anii 1944-1989 ai planificării centralizate, după care, începând din 1990 se revine la economia de piaţă.

În mai 2004 Comisia pentru Strategie, Competitivitate, Marketing și Branding împreună cu Consiliul de Export al României și cu Ministerul Economiei și Comerțului a început investigarea căilor și metodelor pentru a coordona mai bine eforturile naționale de export și a organizat un seminar în București cu tema Modalități de Elaborare a unei Strategii Naționale de Export”, cu sprijinul Camerei de Comerț și Industrie. Consiliul de Export s-a întrunit din nou în sesiune plenară pe 21 mai 2004. Pe durata acestei sesiuni a fost prezentat raportul Comisiei, iar Consiliul de Export a aprobat Inițiativa de realizare a unei Strategii Naționale de Export în baza metodologiei ITC. S-a prezentat de asemenea și o "Foaie de Parcurs" pentru concretizarea acestei

Inițiative. În conformitate cu "Foaia de Parcurs" prima realizare a inițiativei SNE a fost elaborarea documentului "Pledoarie pentru o Strategie Națională de Export: Probleme Cheie și Răspunsuri Posibile”, pregătit de către membrii Comisiei (Echipa Nucleu). Documentul a concluzionat: dezvoltarea și competitivitatea internațională a sectorului de export al României va beneficia de pe urma unei abordări strategice și dată fiind deschiderea mare a economiei, exportul este o cale esențială pentru asigurarea unei creșteri economice susținute.

Documentul a propus și o schimbare culturală de abordare a felului în care acțiunile sunt planificate și implementate, precum și o schimbare în atitudinile și percepțiile părților interesate din sectorul public și sectorul privat. Pentru a fi relevantă și de succes Strategia Națională de Export trebuie să implice în mod activ sectorul public și sectorul privat. Este esențial ca toți cei interesați în export sau care au activități de impact asupra competitivității exporturilor și dezvoltarea lor să fie implicați de la început în procesul de proiectare a strategiei.

“Pledoaria pentru o Strategie Națională de Export" a recomandat în mod clar ca strategia să se axeze pe stimularea și chiar crearea de avantaje competitive în sectoarele exportatoare existente sau în sectoare cu un potențial ridicat. În conformitate cu concluziile documentului s-a decis că strategia va trebui să includă atât strategii sectoriale cât și inter-sectoriale elaborate de către echipe specializate vor fi create în acest scop. Per total au fost create 23 de echipe specializate. Echipa Nucleu a fost reprezentată de cel puțin un membru în fiecare din aceste echipe specializate. În total, peste 300 de reprezentanți ai sectorului public, sectorului privat, mediului academic și ONG-urilor au participat la concepția acestei Strategii Naționale de Export.

Fiecare echipă a primit misiunea de a elabora o strategie specifică unui sector sau pentru

un domeniu inter-sectorial, care formează nucleul acestei Strategii Naționale de Export. Fiecare membru de echipă a fost familiarizat cu procesul de design al strategiei sși cu metodologia de elaborare a acesteia.

CAPITOLUL I

EVOLUȚIA EXPORTURILOR ROMÂNIEI

1.1. Evoluţia exporturilor României până în 1945

Anii 1874-1875 marchează începutul unei noi etape în evoluţia comerţului exterior care va purta amprenta unor noi întocmiri legislative şi a unor reorientări în desfăşurarea acestuia. Schimburile comerciale române au cunoscut în ultimele decenii ale secolului al ХΙΧ-lea o creştere continuă şi foarte rapidă sincronă cu dinamica comerţului exterior European. Acest fapt e dat şi de creşterea cererii de pe piaţa europeană. Astfel s-a ajuns la mărirea de până la 3 ori a producţiei interne de cereale, principalul articol în exportul României şi totodată la modernizarea reţelelor de transport. Până la începerea Primului Război Mondial, principalele produse exportate le reprezintă cerealele si derivatele lor, urmate de fructe, legume şi alte produse vegetale sau animale vii. Exportul lemnului şi materialelor minerale (păcură, sare, petrol) cunoaşte o creştere impresionantă in această perioadă, petrolul fiind un articol semnificativ în exportul românesc.

Încă din faza neutralităţii, consecinţele Războiului Mondial care începuse s-au reflectat şi în comerţul exterior al României. Ca urmare a închiderii strâmtorilor Dardanele şi Bosfor schimburile României cu Ţările Europei Occidentale, care au deţinut o pondere mare în comerţul nostru erau aproape imposibil de efectuat. Au fost impuse anumite restricţii la exportul unor produse agro-alimentare şi a unor materii prime pentru a avea în ţară stocurile necesare în eventualitatea intrării în război. În perioada fazei neutre volumul schimburilor comerciale a scăzut cu 25 – 30 % faţă de nivelul atins în 1913. Ponderea cea mai mare la export a revenit tot cerealelor, petrolul şi produsele de subsol deţinând şi ele o pondere însemnată. După intrarea în război schimburile comerciale externe au încetat aproape complet. Singurele schimburi comerciale s-au făcut cu Rusia şi cuprindeau produse necesare desfăşurării războiului. Ocuparea vremelnică a unei mari părţi din teritoriul României de către trupele germane şi austro-ungare s-a soldat şi cu un jaf economic intens pe teritoriile ocupate : cereale, alimente, furaje, produse petroliere, materii prime, animale, păsări.

Între 1919 – 1926 volumul valoric al comerţului exterior românesc a cunoscut o creştere continuă atingând nivelul maxim în 1926. Începând cu 1927 se înregistrează o scădere continuă care în 1933 atinge nivelul cel mai scăzut. Astfel diferenţa dintre valoarea înregistrată în 1926 şi cea din 1933 a fost de 34 %. Începând cu 1934 o nouă înviorare a comerţului exterior se face cunoscută până în anul 1938, când se înregistrează o nouă scădere. Această evoluţie reflectă urmările primului Război Mondial şi incidentele marii crize economice de supraproducţie din 1929 – 1933 precum şi ale crizei economice din 1937 – 1938.

România a exportat în perioada interbelică mari cantităţi de ţiţei şi derivate din ţiţei, cereale şi leguminoase, material lemnos, animale vii şi produse animaliere alimentare şi nealimentare, seminţe, fructe şi alte produse. Grupa cerealelor şi legumelor a deţinut primul loc în exportul României până la izbucnirea crizei economice de supraproducţie din 1929.

Dezvoltarea economiei române în 1919-1939 se remarcă printr-o politică comercială externă mai dinamică şi diversificată. De exemplu, în 1931 statul român a inaugurat o politică “de valorificare a produselor agricole “ care a durat până în 1939. Au fost adoptate variate modalităţi de subvenţionare a exportului pentru ca produsele agricole române să poată penetra barierele tarifare în continuă creştere de care se loveau pe pieţele Europei Occidentale. În plus s-au folosit măsuri şi instrumente care să poată străpunge impedimentul limitărilor cantitative sub forma contingentelor, la care erau supuse pe aceleaşi pieţe. Legea vamală din 1933 introduce, ca măsuri de stimulare a exportului român de produse manufacturate, admisia temporară şi drawback-ul la materii prime importate şi, ulterior, industrializate în ţară şi livrate în străinătate sub formă de produse superior prelucrate. În anul 1934 s-a creat un fond pentru subvenţionarea exportului , din care se plătea o primă de 6% la exportul de cereale, lemn şi petrol.

1.2. Evoluţia exporturile României în perioada 1945-1989

După cel de-al doilea război, una dintre cele mai urgente probleme era redresarea economiei, pentru că agricultura, industria şi întreaga infrastructură economică suferise mari distrugeri şi pierderi. Analizând în această perioadă evoluţia volumului valoric al comerţului exterior al României, rezultă că în anul 1989, faţă de anul 1950, exportul FOB a crescut de 49,47 ori, ceea ce demonstrează, la o primă constatare, faptul că, în perioada 1950- 1989, s-a valorificat mai bine potenţialul de export al României .

Schimbările în structura exportului României s-au înregistrat, în primul rând, ca urmare a accentului pus pe dezvoltarea industrială a ţării. Cotele de export din producţia industriei prelucrătoare, potrivit datelor statistice, au sporit până la circa 25% în perioada 1950-1989 .