Factori de Producție

1. Sistemul factorilor de producţie

Factorii de producţie pot fi definiţi drept ansamblul condiţiilor necesare şi suficiente pentru ca orice proces de producţie să se poată desfăşura conform scopului sau predeterminat.

Locul şi rolul lor este acela de a se schimba în permanenţă în funcţie de evoluţia în timp şi spaţiu datorita modificarilor pe care le cunoaşte activitatea umană,ei aflându-se în proprietatea agenţilor economici.

Orice factor de producţie este unitatea unor determinări cantitative şi calitative oamenii acţionând:

• asupra cantităţii(utilizând un volum tot mai mare de factori de producţie dezvoltare extensivă)

• asupra calităţii acestora(ameliorând eficienţa utilizării lor)

Cauzele obiective care le impun agenţilor economici economisirea si ameliorarea calităţii factorilor de producţie sunt:

a) creşterea şi diversificarea nevoilor;

b) tendinţa de creştere a dificultăţilor de acces la anumiţi factori;

c) sporirea exigenţei pentru calitatea bunurilor;

d) tendinţa de scumpire a unor factori;

e) necesitatea protecţiei mediului natural.

1.1 Caracterizarea generală a factorilor de producţie

Factorii de producţie pot fi definiţi ca ansamblul condiţiilor necesare şi suficiente ei constituind resurse atrase, alocate şi consumate în procesul de producere a bunurilor economice.

Factorii de producţie poat fi clasificati în trei mari categorii, fiecare având un conţinut omogen dar diferit de al celorlalte:

• munca,

• natura (pământul),

• capitalul.

MUNCA

În sistemul factorilor de producţie, munca ocupă primul şi cel mai important loc, prin intermediul ei realizându-se combinarea şi utilizarea eficientă a celorlalţi factori de producţie. Munca a fost apreciaă de Adam Smith ca: „sursă unica a avuţiei naţiunilor” iar de J. M. Keynes ca „cea care produce totul”.

Munca – factor de producţie primar originar, comun tuturor genurilor de activităţi sociale – reprezintă activitatea conştientă, specific umană prin care oamenii utilizând uneltele şi instrimentele adecvate îşi valorifică aptitudinile, cunoştinţele şi experienţa pe care le posedă, în vederea produceri bunurilor în vederea satisfacerii trebuinţelor lor imediate şi de perspectivă.

Munca a fost şi este:

• factorul activ – prin muncă are loc combinarea, utilizarea şi perfecţionarea celorlalţi factori;

• factorul determinant – fără muncă nu se poate produce nimic, deci progresul este condiţionat de muncă.

Munca este o îmbinare de:

• efort fizic – când acesta predomină, munca se numeşte fizică;

• efort intelectual – când este predominant, munca va fi intelectuală.

Pornind de la compoziţia fizică-intelectuală, munca poate fi privită sub două aspecte:

• cantitativ – munca este măsurată prin timp şi număr de locuri de muncă;

• calitativ – se măsoară prin productivitate (randament) şi însuşirile tehnico-funcţionale şi estetice ale produselor în care se materializează.

Ceea ce face cu putinţă munca este forţă de muncă, între cele două neputându-se pune semnul egalităţii. Forţa de muncă reprezintă totalitatea capacităţilor fizice şi intelectuale ale unui om.

Condiţia hotărâtoare ca forţa de muncă să intre în acţiune, ca munca să devină o realitate palpabilă – este existenţa mijloacelor de producţie. Numai unirea forţei de muncă cu mijloacele de producţie creează posibilitatea desfăşurării muncii .Munca este singura producătoare de avuţie, de valoare nouă iar preţu forţei de muncă îl reprezintă salariul.