Factorii determinanți ai deficitului bugetar. Studiu de caz - Uniunea Europeană, România

Rezumat

Articolul prezent a are drept obiectiv invetarierea factorilor determinanti care au impact asupra deficitului bugetar, accentuand diversele teorii vehiculate pe acest subiect si realizeaza o radiografie a situatiei deficitelor bugetare inregistrate la nivelul Uniunii Europene. Se mentioneaza teoriile conform carora un deficit este sustenabil si se propun modalitati de diminuare a deficitului. Finalul articolului pune focus pe cazul Romaniei, punctand particularitatile prezentate de acest indicatori.

NOTIUNI CONCEPTUALE

Deficitul bugetar – depăşirea cheltuielilor bugetare asupra veniturilor bugetare – este un fenomen financiar, cu care pe parcursul istoriei s-au confruntat absolut toate ţările lumii. Cel mai utilizat indicator de măsurare a deficitului îl constituie soldul bugetar convenţional care cuprinde totaliatatea resurselor utilizate de către guvern pentru finanţarea acelei părţi a cheltuielilor ce a rămas neacoperită de veniturile guvernamentale.

Auerbach, Gokhale şi Kotlikoff (1994) considerau că deficitul bugetar constituie un indicator cu o utilitate limitată în privinţa evaluării politicilor fiscale şi bugetare având în vedere, pe de o parte faptul că aceste politici sunt dinamice şi nu pot fi analizate pe baza unor indicatori pe termen scurt (aşa cum rezultă din mărimea deficitelor bugetare), iar, pe de altă parte, orice mărime a deficitului bugetar nu poate surprinde povara indusă de politicile publice asupra generaţiilor viitoare.

Inainte de a analiza factorii care stau la baza generarii deficitului bugetar, se impune necesitatea inventarierii unor teorii , pentru a se seta cadrul de analiza al acestui concept.

-Teoria clasica a deficitului bugetar demonstrează un impact negativ asupra economiei (prin reducerea venitului national) şi conditiile generatiilor urmatoare, care vor suporta o presiune fiscala mai mare pentru plata datoriei publice. Introducea in bugetul public a unor cheltuieli mai mari decât veniturile curente este un impediment politica cu efecte multiple. Creşterea datoriei publice interne ca efect al finantarii deficitului bugetar din împrumuturile publice poate cauza o crestere a retie bobanzii la banci, care are un efect negativ asupra solicitarii unor credite pentru investitii şi a inflaţiei.

-Teoria traditionala sustine că o reducere a deficitului bugetar va ajuta economia în mod semnificativ pe timp lung. Această teorie se bazează pe următoarele ipoteze. În cazul în care se inregistreaza un deficit bugetar, guvernul cheltuieste mai mult decât incaseaza iar economiile naţionale scad, la fel si investitiile. În mod similar,scaderea investiţiilor este însoţită de creste a ratei interne a dobanzii, care determina scadea exportului net. Rezultatul acestei ipoteze ne arata ca deficitul duce la o scadere a economiei pe termen lung.

-Teoria economica actuala sugerează că rezonabili împrumuturi publice într-o ţară în curs de dezvoltare nu afecteaza creşterie economica. Daca resursele împrumutate sunt folosite în scopuri productive, rambursarea datoriilor acumulate ar trebui să fie posibila. În cazul in care datoria publice ridica riscul incapacitatii tarii de nerambursare care descurajeaza investiţiile şi stopeaza creşterea economică.

-Teoria indatorarii excesive a fost definit de Jeffrey Sachs, care a sugerat că plata datorata de creditori deţinute acţionează ca o descurajare fiscala pentru producţie şi există un prag dincolo de care orice creştere a datoriei generează o reducere semnificativă a investiţiilor, ce determina ca in viitor capacitatea de rambursare sa scada.

-Inflatia este generate de existenta unui deficit bugetar, adică in econonie se gaseste o cantitate mai mare de resurse monetare. Daca deficitul bugetar este acoperit prin emisiune monetară, impactul asupra inflaţiei va fi mult mai puternic. Banca centrala are ca obiectiv principal limitarea inflaţiei, autorităţilor monetare or sa ia măsurile de creştere dobânzii de referinţă, care poate atrage operatiuni speculative, ceea ce duce la consolidarea monedei naţionale si la descurajarea exporturilor. Prin urmare, o altă consecinţă a deficitului bugetar este apariţia deficitului de cont curent. Van Wijnbergen (1991) demonstrează, pe baza unor modele teoretice, care este impactul deficitului bugetar asupra inflaţiei, însă prin prisma „teoriei inflaţioniste” a balanţei de plăţi, iar Buffie (1991) relevă existenţa unei posibile legături indirecte între deficitul bugetar şi inflaţie. Hoelscher (1986) aprecia faptul că inflaţia erodează mărimea reală a datoriei publice guvernamentale şi, prin urmare, aceasta poate reprezenta un transfer de avere de la creditori (deţinătorii de titluri de stat) la debitori (autorităţile publice), fapt ce ar imprima reducerea mărimii deficitului bugetar.

-Teoria moderna a deficitul bugetar consideră că acest dezechilibru nu are numai efecte negative. O alta teorie afirma ca un viitor mai puţin prosper este posibil doar daca este o consecinţă a perioadei in care deficitul bugetar este ridicat. Daca rata creşterii economice este mai mare decat rata datoriilor, deficitul bugetar va fi acoperit de o crestere economica viitoare, realizata diin resursele generale. Această abordare a deficitului bugetar poate fi ilustrata prin comparatia rata de dobânda medie a datoria publice cu rata medie de creştere economică. Existenţa unor deficite substanţiale nu semnifică, în mod obligatoriu, o situaţie nefavorabilă. Boskin (1987) exemplifică acest aspect cu cazul Japoniei, care, la jumătatea anilor ’80, se confrunta cu deficite ridicate, însă, în realitate poziţia sa investiţională netă era favorabilă.

Efectele deficitului guvernamental sunt extrem de complexe:

-În modelele intergeneraţionale deficitul guvernamental duce la o reducere a ratei de economisire şi a ratei de creştere (Alogoskoufis, Rodrick, 1991).

-În modele cu orizont nelimitat efectul deficitului depinde de variabilele ce trebuie să fie ajustate în viitor pentru compensare (Chamley, 1986). Dacă un deficit ridicat în prezent va fi compensat în viitor de un nivel mai ridicat al taxelor şi impozitelor, rata de creştere se va diminua.

Dacă un deficit ridicat în prezent va fi compensat în viitor de un nivel mai ridicat al taxelor şi impozitelor, rata de creştere se va diminua. Politica fiscală poate exercita efecte macroeconomice importante, mai ales pe termen scurt, utilizarea diferitelor instrumente conducând la rezultate diferenţiate (Engen Skinner, 1992). Astfel, o schimbare în cheltuielile bugetare determină o creştere a ponderii sectorului public din economie, pe când o scădere a ratei de impozitare va face ca venitul disponibil permanent să crească, ducând la creşterea cheltuielilor de consum, implicit la dezvoltarea sectorului privat al economiei. Alegerea între cele două instrumente se va realiza în funcţie de beneficiile sociale scontate a se obţine dintr-un consum mai mare sau din mai multe produse în servicii ce sunt orientate către sectorul public. Un alt element care mai poate fi luat în considerare este alegerea consumatorilor de a creşte cheltuielile de consum sau de a economisi, în urma creşterii venitului datorat unei reduceri a ratei fiscalităţii. Dacă optează pentru cea de-a doua opţiune, efectul imediat asupra producţiei este puţin sesizabil, urmând a se manifesta pe termen lung prin transformarea economiilor în investiţii. Această diferenţiere nu apare în cazul modificării cheltuielilor bugetare, efectul fiind imediat resimţit în cererea agregată, respectiv în nivelul producţiei. Diferenţierea dintre cele două instrumente ale politicii fiscale este relevată şi de caracterul schimbărilor. Astfel, o schimbare permanentă în rata fiscalităţii conduce la un efect mult mai puternic decât în cazul unei schimbări temporare ce ar putea fi compensată de fluctuaţiile economiei. În ceea ce priveşte modificările cheltuielilor bugetare, caracterul temporar al acestora are un impact mult mai puternic.