Faliment Bancar

FALIMENTUL BANCAR

1. Introducere

Managerii bancilor, investitorii si cei ce creeaza politicile impart un interes patrunzator pentru a cunoaste ce cauzeaza falimentele bancare si pentru a fi capabili sa precizeze ce banci vor intra in dificultate. Managerii adesea isi pierd slujba daca banca este declarata falimentara. Rezultatul este de asemenea important pentru politica bancii deoarece falimentele bancilor ar putea sa se dovedeasca costisitoare pentru contribuabili. Depunatorii si investitorii vor sa fie capabili sa identifice potentialele banci slabe.

2.Definitie

In mod normal, falimentul este definit ca un punct de insolvabilitate , in care datoriile companiei depasesc activele si profitul net este negativ. Statele Unite au o procedura legala bine structurata pentru inchiderea si lichidarea bancilor falimentare. In alte tari, in special in Japonia (desi incearca sa se indrepte catre stilul de abordare al Statelor Unite) si cateva tari europene , relativ putine banci insolvabile au fost inchise in perioada postbelica, datorita ideilor preconcepute , fondate sau nefondate legate de aspectele tehnice ale falimentului bancar. Acest lucru a condus la adoptarea unei definitii generale: O banca este considerata falimentara daca este lichidata, incorporata de o banca mai puternica sub presiunea sau supravegherea guvernamentala ,sau salvate cu suport financiar de la stat. Exista o gama larga de opinii in legatura cu aceasta definitie . Unii cred ca o banca falimentara ar trebui tratata in acelasi mod ca si o firma falimentara din orice alt domeniu . Altii sustin ca esecul justifica protectia guvernamentala a sistemului bancar datorita posibilelor efecte devastatoare asupra economiei. Practica i-a determinat pe specialisti sa adopte trei metode de a trata esecurile bancare:

1. Banca nu mai acorda credite , creditele deja acordate sunt recuperate iar depozitele sunt restituite, activele vandute si banca lichidata.Acest mod de abordare este frecvent folosit in SUA, dar chiar si acolo unele banci au fost salvate.

2. Fuziunea unei banci falimentare cu o banca “sanatoasa”. Acestor banci li se ofera deseori facilitate, cea mai utilizata fiind permiterea achizitionarii numai a activelor profitabile. Deseori aceasta implica crearea unei agentii care preia activele neprofitabile apoi incearca sa le vanda.

3. Guvernul intervine ori pentru a acorda asistenta in cazul iesirilor de credite, ori garanteaza pentru bunurile neprofitabile ramase in urma fuziunii cu o alta banca ori pentru nationalizarea bancii.

Majoritatea academicienilor, politicienilor ( reprezentand platitorul de taxe), deponentii si investitorii accepta ideea ca sectorul bancar este diferit . Bancile joaca un rol atat de critic in economie incat necesita stabilirea unui regulament mai strict decat in alte sectoare. Prezenta informatiilor asimetrice este chiar in centrul problemei. Managerii unei banci, proprietarii acesteia , clientii si investitorii acceseaza un set diferit de informatii legate de situatia financiara a institutiei. Managerul unei banci detine mai multe informatii despre starea financiara decat deponentii, regulatorii, detinatorii de actiuni si auditorii. Principala cauza a problemei este diferenta dintre tipurile de informatii si date utilizate de catre manageri pe o parte si de actionari pe de alta parte. Din moment ce actionarii dicteaza functionarea unei firme managerilor, acestia vor fi inclinati sa actioneze mai degraba in interesul lor decat cel al proprietarilor. Profitul bancii depinde atat de ceea ce fac managerii dar si de alti factori imprevizibili. In aceste conditii oricat de bun ar fi pachetul managerial contractat de proprietari acesta tot va duce la diferite tipuri de ineficienta si ar putea tenta pe manageri sa implice firma in afaceri riscante, fie inregistrate in registrul contabil ,fie nu. Totusi aceste tipuri de agentii problema pot aparea in orice sector industrial. Diferenta in sectorul bancar este ca informatiile asimetrice , agentiile problema si hazardul moral cumulate pot fi responsabile pentru colapsul sistemului financiar,o majora externalitate negative. Externalitatea negativa reprezinta un tip de esec de piata ca si prezenta infomatiilor asimetrice. La randul sau esecul de piata este un criteriu clasic pentru ca un sector sa fie unic ales pentru a beneficia de interventia guvernului. Intr-o cuprinzatoare lucrare, Kaufman (1994) analizeaza cele mai importante teorii privind contagierea si dovezile corespunzatoare. Cele mai importante descoperiri sunt urmatoarele :

1. Problemele bancare se raspandesc mult mai repede in sectorul bancar fata de alte sectoare.

2. Contagierea bancara este atat industriala cat si/sau focalizata pe firma deoarece in comparatie cu alte tipuri de industrie, exista o tendinta in ceea ce priveste deponentii de a nu fi atat de bine informati privind performantele bancii si a sistemului bancar.

3. “Bolile bancare” au ca rezultat un numar mare de falimente: in comparatie cu alte sectoare contagierea cauzeaza un procent mult mai mare de esecuri.

4. Molipsirea consta in pierderi mai mari pentru deponenti, dar tinand cont de dovezi aceste pierderi sunt mai mici decat pierderile creditorilor din alte sectoare.

In concluzie , sistemul bancar trebuie sa fie mult mai strict reglementat decat alte sectoare din economie datorita esecurilor de piata, care pot fi cauzate de informatiile asimetrice si externalitatile negative.