Fondul Monetar Internațional

ISTORIC

Un rol important în derularea şi orientarea fluxurilor financiare internaţionale revine instituţiilor internaţionale create de-a lungul timpului în scopul promovării cooperării financiare internaţionale, facilitării accesului ţărilor mai puţin dezvoltate sau a celor care se confruntă cu dezechilibre interne temporare la resursele financiare, promovării investiţiilor străine private sau stimulării dezvoltării economice şi sociale a ţărilor membre. Odată cu extinderea şi adâncirea procesului de globalizare rolul acestor instituţii a crescut semnificativ.

Intensificarea relaţiilor economice şi politice între ţări a dus la dezvoltarea unor serii de instituţii financiare internaţionale care au un rol din ce în ce mai important în supravegherea şi stabilizarea sistemului financiar-monetar internaţional. Una dintre aceste instituţii este FONDUL MONETAR INTERNAŢIONAL.

Fondul Monetar Internaţional a luat naştere în urma unor preocupări internaţionale privind reorganizarea relaţiilor valutare şi financiare în vederea reconstrucţiei economice postbelice şi a dezvoltării comerţului mondial. A fost fondat in iulie 1944 in urma unei conferinte monetare organizate la Bretton Woods.

Planul Keynes (propus de Marea Britanie) preconiza înfiinţarea unei „Uniuni Internaţionale de Clearing”, care să administreze un fel de monedă internaţională cu valoare fixă în raport cu aurul, denumită „BANCOR”, din care fiecare ţară trebuia să deţină automat o cotă necesară dezvoltării schimburilor sale comerciale externe.

Planul White (propus de SUA) preconiza înfiinţarea unui „Fond Monetar Internaţional”, constituit din aur şi monede naţionale, care să furnizeze ţărilor membre, în schimbul monedei lor naţionale, valuta străină necesară pentru realizarea tranzacţiilor comerciale externe şi pentru stabilirea echilibrului balanţelor de plăţi.

Astfel, prin acordurile încheiate Conferinţa monetară din iulie 1944 a prevăzut înfiinţarea a două instituţii: Fondul Monetar Internaţional şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

În conformitate cu acordurile de la Bretton Woods, FMI urma să deţină rolul principal în cadrul noului sistem monetar internaţional. În acelaşi timp, s-a făcut precizarea că „o ţară nu poate deveni membră a BIRD, atâta timp cât nu este membră a FMI”.

La 15 noiembrie 1947 FMI a obţinut statutul de instituţie specializată a ONU. Prin urmare, ONU coordonează acţiunile FMI prin consultări şi recomandări, însă nu poate interveni direct în activitatea acestuia.

Activitatea oficială a Fondului începe la 1 martie 1947, iar sediul organizaţiei este la Washington DC. Numărul ţărilor membre ale FMI a crescut rapid, de la 29 de ţări în 1945, la 125 de ţări în 1973, 151 de ţări în 1989 şi 186 de ţări membre în 1999.

Evenimente majore în evoluţia împrumuturilor FMI

1952

Acordurile stand-by au fost introduse în 1952 şi Belgia a fost prima ţară care a împrumutat 50 milioane de dolari pentru a-şi consolida rezervele internaţionale. Termenul "stand-by" înseamnă că subiectul poate lua bani doar în urma unor condiţii.

1963

În 1963 fondul a înfiinţat "facilitatea financiară de compensare" pentru a ajuta ţările membre producătoare de bunuri de bază în urma unor deprecieri temporare a exporturilor ca urmare a scăderilor de preţuri. O componentă adiţională pentru a ajuta ţările să se descurce cu crizele temporare în importurile de cereale a fost adăugată în 1981.

Anii 1970

În timpul crizei energetice când preţurile la petrol au crescut de 4 ori, fondul a ajutat ţările importatoare de petrol printr-o "facilitate petrolieră". Această facilitate a avut efect între anii 1974 şi 1976 când FMI a împrumutat de la ţările exportatoare şi de la cele puternice şi a acordat împrumuturi ţărilor importatoare pentru a-şi regla deficitele ca urmare a exploziei de preţuri.

1974

În 1974 a fost introdusă "facilitatea extinsă a fondului" pentru a asigura asistenţa pe termen mediu membrilor cu probleme la balanţa plăţilor datorate slăbiciunilor economice şi care necesită reforme structurale pe termen lung. Perioada acordurilor extinse este de 3 ani, cu posibilitatea extinderii la 4 ani. Kenya a fost prima ţară care a beneficiat de acest tip de acord.

Anii 1980

În anii '80 FMI a jucat un rol central în rezolvarea crizei datoriilor ţărilor latino-americane împreună cu comunitatea bancară internaţională. FMI a ajutat ţările cu datorii să-şi realizeze programe de stabilitate pe termen mediu cu banii proprii dar şi cu fonduri atrase de la bănci comerciale şi alte organizaţii internaţionale.

1989

Încă din 1989 FMI a ajutat ţările din centrul şi din estul Europei, zona baltică, Rusia şi alte ţări ale fostei Uniuni Sovietice pentru a-şi transforma economiile din sistemul planificat în cel al economiei de piaţă. A lucra în parteneriat cu aceste ţări pentru a le stabiliza şi restructura economiile lucrând chiar şi la cadrul instituţional şi legal necesar pentru o economie de piaţă funcţională.

1994-1995

Între 1994-1995 Mexicul a suferit o puternică criză financiară datorită unei modificări în încrederea pe piaţă. Mexic a adoptat rapid un sistem de reforme iar FMI i-a acordat un îmorumut de 17,8 mld de dolari. FMI a introdus "noile aranjamente pentru a împrumuta" (New Arrangements to Borrow (NAB)) pentru a avea suficiente fonsuri în cazul unei crize majore.

1996

În 1996 FMI împreună cu Banca Mondială au lansat "iniţiativa pentru ţările puternic îndatorate" cu scopul de a reduce datoriile ţărilor celor mai sărace din lume la nivel acceptabil într-un timp cât mai scurt.

1997-1998

În timpul crizei financiare asiatice (1997-1998) Fmi a acordat fonduri uriaşe totalizând mai mult de 36 mld dolari: Indoneziei, Coreei, Thailandei pentru a-şi realiza reformele şi a-şi stabiliza economiile.

În 1997 fondul a introdus "facilitatea rezervei suplimentare" pentru a ajuta ţările care au nevoie mare de finanţare pe termen scurt datorate unor pierderi neaşteptate de încredere pe piaţa reflectată de scurgeri de capital.