Fondul Monetar International

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Fondul Monetar International.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 75 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domenii: Economie, Banci, Finante

Cuprins

CAP.1. Structura organizatorica a Fondului Monetar International
1.1. Sistemul monetar internaţional şi originea creării Fondului Monetar
Internaţional
1.2. Principiile şi funcţiile Fondului Monetar Internaţional
1.3. Drepturile speciale de tragere
1.4. Sursele de finanţare, atribuţiile şi organele decizionale ale Fondului Monetar Internaţional
CAP. 2. Intrumente de imprumut si asistenta tehnica acordata de Fondului Monetar Internaţional
2.1. Începuturile activităţii Fondului Monetar Internaţional
2.2. Facilităţile acordate de Fondul Monetar Internaţional
2.3 Asistenta acordata de Fondul Monetar International
2.4. Critici aduse Fondului Monetar Internaţional
CAP. 3. Fondul Monetar International si Banca Mondiala
3.1. Globalizarea financiară
3.2. Mandatul celor doua institutii
3.3. Organizatia Globala de Finante
CAP. 4. Relaţiile României cu Fondului Monetar Internaţional
4.1. Istoricul relaţiilor României cu Fondul Monetar Internaţional
4.2. Evoluţii recente în raporturile României cu Fondul Monetar
Internaţional
Concluzii

Extras din document

CAP.1. Structura organizatorica a Fondului Monetar International

1.1. Sistemul monetar internaţional şi originea creării Fondului Monetar Internaţional

Fondul Monetar Internaţional (FMI) reprezintă urmarea acordurilor de la Bretton Woods, consfinţite în 1944, definite ca un „miracol politic”. Aceste acorduri vizau să stabilească o ordine monetară şi financiară care să favorizeze reconstrucţia şi creşterea economiei mondiale după recesiunea anilor ’30 şi al doilea război mondial.

Cu toate acestea, pentru a înţelege în profunzime originile şi natura FMI, este necesar să facem un pas înapoi în timp şi să examinăm sistemul monetar internaţional anterior primului război mondial, precum şi evoluţia sa în perioada interbelică. Evoluţia relaţiilor monetare internaţionale reprezintă în accepţiunea multor autori, istoria unor repetate eşecuri. În decursul timpului, nici unul din sisteme nu a reuşit să se impună cu adevărat, fără a suscita critici, controverse sau proiecte de reformă. Sistemul monetar inernaţional nu poate fi definit doar prin natura monedei internaţionale de referinţă. El reprezintă, de fapt, ansamblul de reguli, instrumente, organisme şi pieţe referitoare la crearea, valorificarea şi circulaţia monedelor internaţionale.

Perioada din preajma ultimului sfert al secolului al XIX-lea (1875) până la declanşarea primului conflict mondial s-a caracterizat printr-o destul de înaltă şi o stabilitate remarcabilă, atât în privinţa preţurilor, cât şi în raporturile de schimb valutar ale principalelor puteri industriale. În acea perioadă, comerţul între naţiuni creşte cu un ritm mult mai înalt. Trebuie să ţinem cont că ponderea exporturilor în produsul mondial a atins în 1913 o cotă care n-a mai fost niciodată atinsă, excepţie făcând doar anul 1970. Integrarea economică a naţiunilor se manifestă inclusiv în sfera fluxurilor financiare. O enormă masă de capitaluri, provenind din Europa, îndeosebi din Marea Britanie, se îndreaptă către lumea nouă şi către Australia, acolo unde construcţia de noi infrastructuri necesită finanţări uriaşe.

Schimburile economice şi finanţările internaţionale erau pe atunci reglate de aşa-zisul sistem monetar al aurului cunoscut sub denumirea de Gold Exchange Standard, instituţionalizat prin Conferinţa de la Genova din 1922, care îşi luase numele din folosirea aurului ca unitate de cont în tranzacţiile internaţionale şi ca principală formă de deţinere a bogăţiei. În acest sistem, toate valutele – dolari, lire sterline, mărci – se aflau în raport bine precizat cu aurul, şi datorită faptului că monedele erau ele însele din aur, din această cauză, valoarea lor era paritară cantităţii de aur conţinută în monede. De exemplu, un dolar american conţinea 23,22 grame aur, în vreme ce lira sterlină conţinea în jurul a 113 grame aur.

Acest raport strâns cu aurul avea valoare, bineînţeles, nu numai pentru moneda metalică, dar şi pentru cea de hârtie: o bancnotă de 10 lire sterline valora 1.130 grame aur, de 10 ori conţinutul unei monede sterline de aur. În sistemul monetar al aurului, raporturile de schimb între valute erau practic fixe, determinate de respectivele conţinuturi de metal preţios. De exemplu, rata de schimb între lira sterlină şi dolar era de 113:23,22=4,87. Ţările se străduiau să transforme ceea ce primeau, prin intermediul băncilor lor centrale, în aur echivalent, aceasta era aşa-zisa convertibilitate în aur.

O altă caracteristică a sistemului monetar era aceea că dezechilibrele balanţelor de plăţi externe erau de scurtă durată. Balanţa de plăţi externe reprezintă un document de plan sau statistic în care se înscriu şi prin care se compară plăţile şi încasările efectuate de o economie naţională şi rezultatele din tranzacţiile economice, financiare şi monetare ale economiei respective cu alte economii, pe o perioadă de timp dată. La rândul său, aceasta se divide în două conturi, acela al ieşirilor curente, în care se raportează exporturile şi importurile de bunuri şi servicii, precum şi unele transferuri monetare (de exemplu: plata dobânzilor, trimiterile de bani de către emigranţi în ţara de origine) iar, pe de altă parte, contul mişcărilor de capital, în care sunt înregistrate împrumuturile bancare şi investiţiile financiare (în acţiuni şi obligaţiuni).

În perioada sistemului monetar al aurului, soldurile balanţei de plăţi erau reglate între ţări în aur. Pentru acest motiv, ele comportau pierderi (refluxuri), în caz de deficit, sau beneficii (afluxuri), în caz de surplus de aur şi, o reducere sau o creştere a cantităţii de monedă în circulaţie. Se năştea în acest moment un mecanism echilibrator „automat” al soldurilor balanţei de plăţi, ilustrat întâia oară de filosoful şi istoricul David Hume. La orice creştere a stocului de aur corespundea o creştere în acelaşi sens a preţurilor interne, creştere care la rândul său se traducea printr-o capacitate redusă de export pe pieţele mondiale. Bunurile exportate deveneau mai puţin ieftine, ceea ce ducea mai devreme sau mai târziu la pericolul dezechilibrului.

Mecanismul funcţiona perfect simetric în cazul unei reduceri a stocului de monedă. Aceasta era reflectarea a ceea ce numim „teoria cantitativă a monedei”, în baza căreia la orice variaţie a stocului de monedă în circulaţie într-o economie îi corespunde o variaţie în acelaşi sens şi proporţională a preţurilor.

La sfârşitul primului război mondial, sistemul monetar al aurului a luat sfârşit în mod inevitabil. A urmat o perioadă de mare instabilitate pentru economia mondială, agravată de problema refacerii postbelice. Două tentative de reconstituire a sistemului monetar al aurului, în 1925, respectiv în 1936, au avut o viaţă scurtă. În cursul anilor ’20, s-au acumulat grave tensiuni care au dus rapid la marea recesiune. În cea mai acută perioadă a crizei, între 1929-1932, comerţul mondial a înregistrat o prăbuşire drastică, de 63% în termeni de valoare în aur. Căderea generalizată a activităţii productive a fost însoţită de o grea deflaţie monetară.

Fisiere in arhiva (1):

  • Fondul Monetar International.doc