Forme de manifestare, cauze și perspective ale globalizării

I. Trasaturi generale ale globalizarii

Intensificarea globalizării constituie trăsătura fundamentală a economiei mondiale la începutul secolului XXI. Ea se caracterizează prin accentuarea tendinţei de reducere şi eliminare a barierelor dintre economiile naţionale, precum şi amplificarea legăturilor dintre aceste economii. Deşi este unul dintre cei mai utilizaţi termeni în literatura de specialitate, nu se poate spune că există o definiţie general acceptată.

Pe masura ce devine tot mai mult o realitate contemporana , globalizarea ajunge sa fie si cel mai controversat concept in literatura economica si politica internationala.Traim intr-o lume globalizata , si totusi nu exista inca un consens cu privire la ceea ce inseamna globalizare. Pentru unii, inseamna accesul la Internet; pentru altii, posibilitatea de a munci in strainatate. Pentru multi , globalizarea inseamna sa poti cumpara din Romania un tricou facut in China de o multinationala franceza cu actionari americani. Pentru investitori , inseamna sa-ti muti capitalul dintr-o tara in alta , de la o zi la alta. Pentru muncitori , poate insemna fie un salariu peste media nationala, fie somaj. Astfel, intr-o acceptiune a termenului , globalizarea presupune existenta unei singure economii globale, cu politici macroeconomice globale.

II. Formele globalizării sunt:

a. Comerţul internaţional - o parte din ce în ce mai mare a bunurilor şi serviciilor consumate provin din importuri. În domeniul relaţiilor financiare externe, procesul de globalizare se oglindeşte aşadar în creşterea mai rapidă a comerţului internaţional faţă de producţia mondială. În perioada 1950 – 1994, comerţul internaţional a crescut de 14 ori, în timp ce producţia mondială a sporit de 5,5 ori. Dinamica rapidă a comerţului internaţional constituie o consecinţă a adâncirii diviziunii internaţionale a muncii, a liberalizării accesului pe pieţele externe de bunuri şi servicii şi a progresului tehnici în domeniul transporturilor şi telecomunicaţiilor.

b. Investiţiile străine directe - factorii determinanţi ai creşterii rapide a investiţiilor străine directe sunt: liberalizarea politicilor în domeniu; implementarea programelor de privatizare, cu participarea investitorilor străini; achiziţiile şi fuzionările de întreprinderi, ca urmare a sporirii concurenţei; noile tehnologii, care facilitează transporturile şi telecomunicaţiile, precum şi organizarea managementului firmelor implantate la mari distanţe.

c. Pieţele financiare – globalizarea activităţilor financiare a fost facilitată de progresele în domeniul comunicaţiilor şi informaticii. Odată cu pieţele financiare globale au apărut şi crizele financiare globale care au relansat discuţiile cu privire la avantajele şi dezavantajele procesului de globalizare.

John H. Dunning, care s-a preocupat îndeaproape de fenomenul globalizării şi corporaţiile multinaţionale, subliniază că avem de-a face cu două forme ale globalizării: una superficială şi alta profundă. Prima, dacă nu este vorba de o interpretare greşită a termenului are în vedere angajarea unei ţări, ca entitate economică de sine stătătoare, în schimburi comerciale, cu un singur produs, cu o altă ţară, privită şi ea ca entitate distinctă. Cea de-a doua formă a globalizării, care o distinge uşor de alte forme ale internaţionalizării, vizează tranzacţiile pe care un stat le efectuează cu un mare număr de state, din toată lumea. Astfel, o firmă globală posedă sau controlează un număr mare de filiale amplasate în diferite puncte ale Terrei şi este angajată în alianţe sau reţele de afaceri pe aproape toate continentele. Ea îşi procură factorii de producţie de care are nevoie de oriunde este mai avantajos, vânzându-şi, în acelaşi timp, produsele şi serviciile pe fiecare piaţă mai importantă a lumii. În mod similar, o ţară care este deschisă forţelor globalizării are relaţii comerciale, financiare şi investiţionale foarte diversificate din punct de vedere geografic, iar valoarea asociată acestor relaţii reprezintă o parte semnificativă a produsului ei brut. S-a format un adevărat trend universal în cadrul căruia firmele şi ţările sunt mai integrate economic, drept urmare structura economiei mondiale actuale fiind foarte diferită de cea pe care au cunoscut-o generaţiile anterioare.

Pornind de la aceste constatări, John H. Dunning menţionează alte trei trăsături ale procesului de globalizare economică.

În primul rând, el atrage atenţia asupra semnificaţiei acestui gen de tranzacţii aflate în plină ascensiune.

În al doilea rând, se distinge creşterea valorii firmelor obţinută peste hotare, producţie finanţată prin intermediul investiţiilor directe de capital şi avantajată de diverse alianţe strategice, considerate ca fiind o formă de internaţionalizare superioară comerţului propriu-zis cu mărfuri.

În sfârşit, în al treilea rând, în economia mondială au apărut semne clare că agenţii economici majori şi-au schimbat modul lor de a gândi şi opera, adoptând un comportament adecvat noilor exigenţe ale pieţei. Aceste trăsături nu sunt uniforme pentru toate firmele, sectoarele şi ţările. Unele pieţe, cum este cea financiară, beneficiază de un grad de globalizare mai înalt, altele, cum ar fi cea tehnologică, rămân la nivel naţional sau regional. De aceea John H. Dunning consideră că trăsăturile amintite sunt pe deplin aplicabile membrilor ce alcătuiesc Triada economică şi mai puţin altor zone geografice caracterizate prin subdezvoltare.

III. Caracteristici ale globalizarii economice

In sens economic, globalizarea reprezinta cresterea schimburilor peste tot in lume, in special prin activitatea marilor companii care produc si schimba bunuri in diverse tari.

Globalizarea este un process complex , care isi pune amprenta asupra tuturor sectoarelor de activitate umana. Astfel, sub aspect economic , globalizarea presupune:

- Mondializarea cererii si a ofertei;

- Aparitia si intensificarea concurentei globale;

- Extinderea capitalismului si a economiei de piata la scara globala;

- Dominatia sistemului financiar global, a pietelor de capital, in fata productiei si comertului;

- Mobilitatea capitalului si extinderea fluxurilor internationale de capital in afara triadei SUA-Uniunea Europeana-Japonia,incepand cu anii ’90;

- Dereglementarea prin care s-a facilitate libera circulatie a factorilor de productie;

- Specializarea productiei de bunuri si servicii la scara globala, dupa criteriul avantajului comparativ , mai ales in ceea ce priveste forta de munca si resursele.