Franciză

Franciza

În sistemul de drept românesc franciza a fost pentru prima dată definită legal prin art. 1 din O. G. nr. 52/1997, modificată şi completată prin Legea nr. 79/1998. Potrivit acestui cadru legal franciza este” un sistem de comercilaizare a produselor, serviciilor şi tehnologiilor, bazat pe o colaborare strânsă şi continuă între persoanele fizice şi juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită francizor, acordă unei altei persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata o afacere, un produs sau un serviciu”.

Franciza este una dintre operaţiunele folosite pe scară largă în comerţul internaţional. În contractul de franciză participă două persoane: pe de o parte, francizorul sau concedentul şi, pe de altă parte, beneficiarul sau concesionarul. Obiectul contractului este format din concesiunea unei mărci de fabrică sau de serviciu, împreună cu asistenţa tehnică şi toate cunoştinţele necesare pentru exploatarea acesteia. Cunoştinţele transmise pot avea atât natură industrială cât şi comercială întrucât în desfăşurarea activităţii sale, beneficiarul francizei poate fi atât producător cât şi distribuitor. Pentru desfăşurea contractului, francizorul trebuie să îi furnizeze partenerului său elemente de engineering şi know-how privind amenajarea şi organizarea întreprinderii, elemente de marketing cuprinzând metodele, mijloacele şi tehnicile de comercializare a produsului sau serviciului, şi mijloacele pentru pregătirea profesională a personalului. Francizorul este ţinut să acorde asistenţă tehnică pe toată durata de desfăşurare a contractului de franciză.

Francizorul este un comerciant care are drepturi asupra unei mărci înregistrate, cu condiţia ca drepturile să fie exercitate pe o durată cel puţin egală cu durata contractului de franciză, conferă dreptul de a exploata ori de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu şi asigură beneficiarului o pregătire iniţială pentru exploatarea mărcii înregistrate.

Beneficiarul este un comerciant, persoană fizică sau juridică, selecţionat de francizor, care aderă la principiul omogenităţii reţelei de franciză, aşa cum este ea definită de către francizor.În limbajul uzual, beneficiarul unei francize se mai numeşte şi francizat sau francizer. Astfel, ţinând cont de definiţie, partenerii contractului de franciză se bucură de independenţă din toate punctele de vedere, nu doar financiar; totodată sunt omise elementele esenţiale ale francizei şi anume: însemnele de atragere a clientele, know-how-ul şi asistenţa tehnică şi comercială.

Avantaje

Beneficiarul unei francize are avantajul de a exploata o marcă de prestigiu, şi de a intra pe o piaţă concurenţială folosind tehnici de producţie, comercializare şi marketing perfecţionate în timp, şi cu un grad înalt de rentabilitate.

Probabil cel mai important avantaj pentru francizat este achiziţionarea sau utilizarea unui produs sau serviciu consacrat.

De obicei, în faza de demarare a afacerii, resursele de capital ale unui întreprinzător sunt destul de limitate. Capacităţile de împrumut de fonduri ale întreprinzătorului sunt, de obicei, foarte reduse. Formarea unei relaţii cu o afacere în franciză îi permite francizatului aspirant să îşi îmbunătăţească abilitatea de a obţine asistenţă financiară.

Dezavantaje

Principalul dezavantaj este dat de costurile francizei. Pe lângă taxa de acordare a francizei şi redevenţele anuale, care diminuează profitul beneficiarului, acesta trebuie să menţină permanent un anumit standard de calitate.

Caracterele juridice ale contractului de franciză :

a) Caracterul sinalagmatic al contractului de franciză

Definiţia contractului sinalagmatic se regăseşte în art. 943 din Codul civil român, caracterul sinalagmatic al unui contract semnificând faptul că, între părţile contractante se creează obligaţii reciproce, fiecare parte fiind obligată către cealaltă să dea, să facă sau să nu facă ceva, având fiecare parte, atât calitatea de debitor, cât şi calitatea de creditor.

b) Caracterul oneros al contractului de franciză

Codul civil, în art. 945 defineşte caracterul oneros al unui contract, precizând că, este oneros, acel contract în care fiecare parte doreşte a-şi procura un avantaj.Un contract se consideră a avea un caracter oneros dacă scopul urmărit prin încheierea acestuia a fost de a obţine un anumit avantaj drept echivalent al obligaţiei asumate, aşadar, fiecare dintre părţi urmărind un anumit avantaj în schimbul obligaţiei pe care şi-o asumă.

În cazul contractului de franciză, francizorul are dreptul la o redevenţă din partea francizatului pentru serviciile pe care acesta i le furnizează, la rândul său, acestuia (francizorului) revenindu-i obligaţia de a pune la dispoziţia francizatului tehnologiile şi produsele care urmează a fi supuse exploatării.

c) Caracterul intuitv al persoanei contractului

Codul deontologic European al francizei prevede că francizorul selecţionează şi nu acceptă intrarea în reţea decât a acelor francizaţi care, în urma unei analize, se constată că au calităţile cerute (pregătire, calităţi personale, capacităţi financiare) de exploatare afacerii francizate. Corelativ acestui drept al francizatului, este prevăzută şi obligaţia francizorului de a-l informa cu loialitatea pe francizor asupra experienţei şi pregătirii sale profesionale, dar şi a capacităţilor sale financiare.

d) Caracterul comercial sau civil al contractului de franciză

Francizorul va fi considerat comerciant dacă alături de exploatarea francizei va exercita el însuşi, în mod direct, o activitate comercială prin obiectul său, putându-se astfel susţine că există toate argumentele pentru a ne afla în prezenţa unui act commercial conex. Însă, dacă exploatarea francizei se grefează pe identitatea, fără nici o îndoială ne vom afla în prezenţa unui contract commercial, dar nu a unui contract de franciză, ci a unui contract de distribuţie. Ţinând cont de prevederile Codului commercial român, franciza nu poate fi considerată nici de comerţ subiectiv. Aceasta trebuie să fie civil prin natura sa. Astfel, licenţierea oricărui drept de proprietate intelectuala este un act de natură civilă.

e) Caracterul comutativ întrucât obligaţiile asumate de părţi sunt certe şi ca atare părţile cunosc chiar din momentul încheierii contractului existenţa şi întinderea acestor obligaţii;

Obiectul contractului de franciză

Obiectul contractului de franciză îl constituie interesele reglementare de părţi, prin mijlocirea actului încheiat. Încheierea contractului de franciză are ca efect transmiterea de către francizor, beneficiarului, a unui concept original, verificarea şi de success pentru comercializarea de produse sau servicii, ori pentru fabricarea de produse, contraprestaţia francizatului fiind, în principal, de ordin financiar, dar nelimitându-se doar la atât.