Franciză

ARGUMENT

Dezvoltarea relatiilor contractuale a facut si in Romania necesara aparitia si utilizarea unor contracte noi, alaturi de cele traditionale, contracte care raspund cel mai bine realitatii economiei de piata: contractual de franciza, lesing, lohn, know-how, transporting, etc.

Pentru ca in practica este astazi destul de des utilizat contractual de franciza, oferind numeroase avantaje pentru partile contractante, am ales pentru realizarea lucrarii de specialitate in vederea dobandirii certificatului de competenta profesionala un studiu mai amplu asupra acestui contract. Am utilizat in elaborarea lucrarii cunostintele dobandite in cadrul orelor de specialitate, la orele de instruire practica si multe alte informatii din cartile de specialitate. Foarte utila mi-a fost legislatia actual referitoare la franciza. Pe langa aspectele teoretice referitoare la acest contract am realizat si un studiu de caz prin care , pentru o societate comerciala , am scos in evidenta incidenta contractului in activitatea derulata de aceasta.

Desi este un contract care in Romania a aparut mai tarziu, literatura de specialitate este bogata si se observa o preocupare a legiuitorului pentru clarificarea unor aspecte. Romania este a doua tara din lume , dupa Statele Unite , care a adoptat un act normativ privind regimul juridic al francizei.

Lucrarea am structurat-o in doua capitole, unul teoretic si celalalt practic, fiind finalizata cu concluzii obtinute in urma studiului si cu o bibliografie care contine cele mai relevante titluri citite.

CAPITOLUL I

CONTRACTUL DE FRANCIZĂ - CONTRACT COMERCIAL

1. 1. Definiție și reglementare

Franciza, potrivit Camerei de Comerț și Industrie a României, reprezintă un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită Francizor, acordă unei alte persoane, denumită Beneficiar sau Francizat, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu.

Contractul de franciză este acel contract prin care o parte, denumită francizor, acordă unei alte părți, denumite beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie, un serviciu, bazat pe o colaborare continuă între părți, independente din punct de vedere financiar.

Franciza poate fi:

- de distribuție

- de servicii

- industrială

Reglementare: În prezent, franciza este reglementată de Ordonanța nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei, așa cum a fost aprobată, modificată și republicată în baza Legii nr. 79/1998, act normativ care stabilește, cu titlu general, cadrul legal aplicabil francizei. Astfel, actul normativ amintit conturează franciza ca un sistem de comercializare în care francizorul, în calitate de titular al unor drepturi de proprietate intelectuală și al know-how-ului necesar, acordă beneficiarului dreptul de a exploata și dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu, în schimbul unei revedențe. De asemenea, actul normativ conturează câteva norme destinate să guverneze relațiile dintre părțile la contractul de franciză, cu referire în principal la: conținutul minimal și principiile care ar trebuii să guverneze contractul de franciză, obligațiile părților, aspecte de proprietate intelectuală, încetarea contractului, exclusivitate, nonconcurență și confidențialitate, publicitate și selecție.

Dintre aspectele meționate de Ordonanța nr. 52/1997 cu titlu de principii ce trebuie avute în vedere la negocierea contractului de franciză, enumerăm urmatoarele:

- fixarea duratei contractului de franciză astfel încat să-i permită francizatului amortizarea investițiilor specifice;

- stabilirea clară și fără echivoc a condițiilor de reziliere a contractului, precum și instituirea unui preaviz suficient de mare pentru notificarea intenției de a nu reînnoi contractul la data expirării sau de a nu semna un nou contract;

- precizarea obligațiilor financiare ale beneficiarului și stabilirea acestora astfel încat să favorizeze atingerea obiectivelor comune;

- reglementarea precisă a condițiilor în care poate opera cesiunea drepturilor decurgând din contract, precum și modalitățile de desemnare a unui succesor;

- protejarea know-how-ului transmis de francizor prin includerea unor clauze de nonconcurență;

- instituirea unui drept de preempțiune, dacă se consideră necesar pentru menținerea sau dezvoltarea rețelei.

Cu titlu de obligații instituite în sarcina beneficiarului, denumit și „francizat”, Ordonanța menționează dezvoltarea rețelei de franciză, menținând identitatea sa comună și reputația acesteia, precum și furnizarea către francizor a oricăror informații necesare acestuia pentru gestionarea eficientă a francizei, cu privire la performanțele și situatia sa financiară.

De cealaltă parte a contractului, francizorul trebuie să fie titularul drepturilor de proprietate intelectuală și/sau industrială care fac obiectul francizei și să asigure beneficiarilor pregătirea inițiala necesară și asistență tehnică și comercială permanentă, pe toată durata existenței drepturilor contractuale. Dincolo de aceste cerințe minimale, francizorul se presupune că va utiliza inclusiv mijloacele financiare proprii în scopul promovării mărcii sale, cercetării și inovației, pentru a asigura viabilitatea și dezvoltarea produsului, tehnologiei sau serviciului care face obiectul contractului de franciză.