Frauda și Evaziunea Fiscală

DEFINIŢIA ŞI FORMELE EVAZIUNI FISCALE

Evaziune fiscală reprezintă sustragerea de la impunere a unei părţi mai mari sau mai mici din materia impozabilă. Ca fenomen, evaziunea fiscală se întâlneşte deopotrivă atât în pe plan naţional, cât şi internaţional.

Într-o definiţie mai completă, evaziunea fiscală este prezentată ca fiind „sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi a fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice şi persoanelor juridice române sau străine”.

Noţiunea de evaziune fiscală este o noţiune generică, cuprinzătoare, care include noţiunile de evitare fiscală şi fraudă fiscală.

Evitarea fiscală reprezintă utilizarea de către contribuabil în folosul său a posibilităţilor oferite de legea fiscală pentru a-şi diminua obligaţia fiscală către stat cât mai mult posibil.

Frauda fiscală reprezintă încălcarea cu vinovăţie a legii fiscale, sub forma contravenţiei (formă mai uşoară) sau a infracţiunii (formă gravă).

De aceea, folosirea în titlul Legii nr. 241 a expresiei „pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale” este incorectă, pentru că lasă să se înţeleagă că legea respectivă îşi propune să prevină şi să combată inclusiv faptele legale din domeniul fiscal, în sensul celor arătate mai sus, ceea ce este incorect şi desigur ilegal.

Frauda şi evaziunea fiscală

Gradele de ilegalitate

* zona ilegală * fraudă

* zona gri * abuz de drept

* abilitate fiscală

* zona legală * abstinenţă

* aplicarea regimurilor fiscale de favoare

* eroare

* respectarea legii

Multitudinea obligaţiilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor ca şi, sau mai ales, povara acestor obligaţii au făcut să stimuleze, în toate timpurile, ingeniozitatea contribuabililor în a inventa procedee diverse de eludare a obligaţiilor fiscale. „Evaziunea fiscală a fost întotdeauna în special activă şi ingenioasă pentru motivul că fiscul lovind indivizii în averea lor, îi atinge în cel mai sensibil interes: interesul bănesc”. Evaziunea fiscală este capitolul cel mai studiat din dreptul fiscal atât de tehnicieni, cât şi de teoreticieni, jurnalişti. Cu toate acestea, şi în pofida a tot ceea ce se scrie despre cauzele, modalităţile, amploarea, controlul sau sancţiunile privitoare la evaziunea fiscală, cuvintele care desemnează acest fenomen sunt impresie, iar domeniul pe care-l explorează este incert. Ca atare, evaziunea fiscală este o noţiune foarte dificil de precizat, în plus, nu există o definiţie legală a evaziuni fiscale.

În funcţie de modul cum poate fi săvârşită, evaziunea fiscală cunoaşte două forme de manifestare: evaziunea care poate fi realizată la adăpostul legii (evaziune legală) şi evaziunea care se realizează cu încălcarea legii, fiind deci, ilicită sau frauduloasă.

Evaziunea fiscală realizată la adăpostul legii permite sustragerea unei părţi din materia impozabilă fără ca acest lucru să fie considerat contravenţie sau infracţiune. Evaziunea legală este posibilă deoarece legislaţia din diferite ţări permite scoaterea de sub incidenţa impozitelor a unor venituri, părţi de venituri, componente de averi ori a anumitor acte şi fapte care, în condiţiile respectării riguroase a cerinţelor principiilor generalităţii şi echităţii impunerii, nu ar trebui să scape de la impozitare. Impunerea veniturilor realizate de anumite categorii de persoane fizice pe baza unor norme medii de venit, creează condiţii pentru contribuabilii care realizează venituri mai mari decât media, să nu plătească impozit pentru diferenţa respectivă.