Gândirea Economica Contemporana a lui John Maynaral Keynes

1. Introducere

John Maynard Keynes (1883 –1946) a trăit între 1883-1946 (se naşte în anul în care moare Marx). Tatăl său a fost John Neville Keynes, a cărui lucrare “Obiectul şi metoda economiei politice” este nu numai clasică în domeniu, dar rămâne şi un tratat extrem de util de metodologie până în zilele noastre. Mama sa a fost primar al Cambridge-ului până în 1932. Ei şi-au educat fiul la Eton şi King’s College, unde acesta a excelat în matematică, studiind în acelaşi timp clasicii, filosofia şi economia, ultima sub îndrumarea lui Henry Sidgwick şi Alfred Marshall.El a studiat si a predat in Cambridge. Primul Baron Keynes de Tilton, John Maynard Keynes a fost un matematician şi un economist englez ale cărui idei radicale au avut un impact major atât în teoria politică şi economică modernă, cât şi în reformele lui Franklin D. Roosevelt care urmăreau scoaterea SUA din marea criza. Este cunoscut îndeobşte pentru pledoaria sa în favoarea politicilor guvernamentale intervenţioniste, prin care guvernul ar folosit măsuri fiscale şi monetare în scopul temperării efectelor adverse ale recesiunilor economice, crizelor economice şi boom-urilor economice. Este considerat de mulţi drept fondatorul macroeconomiei moderne şi al keynesianismului.

Începând să se preocupe de economie a fost şocat de felul în care matematicienii preocupaţi de economie abuzau în folosirea matematicii în special acolo unde matematica nu putea fi utilizată sub nici o formă. El nu a ţinut secret dispreţul pe care îl avea pentru acest fel de economişti.

În 1906 Keynes lucrează în India, la India Office pentru doi ani, înainte de a se întoarce încă o dată la King’s College, unde s-a specializat în predarea Principiilor de economie ale lui Marshall. Viaţa academică, completată cu interese culturale şi de afaceri ce îi furnizau consistente venituri adiţionale, i se potrivea foarte bine.

Dar Keynes a fost întotdeauna implicat în chestiuni publice, în special în domeniul comerţului şi finanţelor. Acest aspect al carierei sale era în concordanţă perfectă cu înclinaţia predominant pragmatică; economia ca ştiinţă pură l-a interesat cu mult mai puţin decât economia în serviciul politicii economice.

Contribuţia lui Keynes la teoria şi practica economică trebuie privită din perspectiva confruntării cu primul război mondial şi cu anii interbelici. Aceşti ani au fost marcaţi de prăbuşirea relaţiilor comerciale şi a etalonlui aur în timpul primului război mondial, urmată mai întâi de inflaţie, instabilitatea ratei de schimb valutar şi de dezechilibrele balanţei de plăţi, şi mai apoi de deflaţie şi de şomajul de masă pe scară internaţională. Examinarea teoretică a acestor fenomene şi, ceea ce era mai important din punctul de vedere al lui Keynes – soluţiile practice pentru problemele apărute, erau de aceea la ordinea zilei.

Odată cu izbucnirea celui de-al doilea război mondial, Keynes a fost preocupat de probleme privind finanţele de război, restabilirea pe noi baze a comerţului internaţional şi moneda stabilă. Ideile sale asupra acestor chestiuni au fost prezentate într-un pamflet intitulat How to pay for the war (1940), ca şi în planul lui Keynes de înfiinţare a unei autorităţi monetare internaţionale propus în 1943. Deşi planul respectiv a fost respins, propunerea ce a fost adoptată în 1944 la conferinţa de la Bretton Woods (la care Keynes a participat în calitate de conducător al delegaţiei britanice) a reflectat evident influenţa gândirii keynesiene.

In eseul despre reforma monetară (1923) Keynes a prezentat teoria parităţii dobânzii. În anul 1925 s-a căsătorit cu balerina Lydia Lopokova care nu a fost niciodată acceptată de prietenii săi din grupul Bloomsbury.

Cartea sa, “The General Theory of Employment, Interest and Money “(1936) a schimbat în mod considerabil macroeconomia şi a fost deseori citată ca fiind opera cea mai influentă a secolului XX. Această operă a fost puternic influenţată de joia neagră, data de 24 octombrie 1929.

Keynes a fost conducător de discuţii la reforma sistemului monetar mondial în Bretton Woods (1944), nu a putut însă să se opună poziţiei americanului Harry Dexter White. Printre altele – în memoria lui Silvio Gesells – el a adus în discuţie o monedă de circulaţie internaţională pe nume Bancor.

În mod special, numele său este asociat de cele mai multe ori cu teoria sa economică, respectiv cu recomandarea sa vehementă, aceea ca statul să se implice în evenimentele economice, asemeni teoriei lui Bobzien. Conform lui Keynes, statul trebuie să întrebuinţeze măsuri politico-fiscale şi monetare, pentru a slăbi efectele provocate de recesiuni si boom-uri. În timpuri grele economia este sprijinită printr-o politică fiscală expansivă, iar şomajul este redus. În timpuri de prosperitate trebuie resuse deficitele acumulate, prin economisiri crescute (surplus saving). Fluctuaţiile economiei ar putea fi astfel ameliorate.

Prin eseul Cauzele economice ale tratatului de pace din 1919 a criticat plăţile reparatorii autoimpuse Germaniei ca fiind absurde din punct de vedere economic.

Încă din anul 1919, în lucrarea sa The Economic Consequences of Peace, Keynes îşi exprimă îndoielile cu privire la presupusele virtuţi economice ale cumpătării şi acumulării. El a arătat că primul război mondial a revelat posibilitatea consumului pentru toţi şi inutilitatea cumpătării, a chibzuinţei pentru mulţi. Keynes observă că se produsese, după primul război mondial, o schimbare fundamentală a valorilor sociale.

Marile dispariţăţi ale avuţiei, deşi esenţiale cândva pentru scopul acumulării capitalului, nu mai puteau fi acceptabile în societatea capitalistă.

Deşi format în tradiţia clasică, Keynes este un nonconforminst în cadrul ştiinţei economice.

Stilul de viaţă al lui Keynes a diferit mult de austeritatea şi aerul spartan ale lui Marshall. Bibliofil şi suporter al artelor, Keynes s-a simţit foarte bine în compania artiştilor şi scriitorilor. A fost o figură centrală a cercului literar Bloomsbury, din care făcea parte şi scriitoarea Virginia Woolf.

În decada anilor treizeci, ţările occidentale au suferit cea mai gravă criză economică cunoscută până atunci: Marea Recesiune. Marginalismul nu era capacitat să explice acest fenomen. În 1936 J.M. Keynes publica "Teoria Generala a mâinii de lucru, dobânzii şi a banilor", carte care, fără nici o îndoială, a influenţat în forma cea mai profundă modul de viaţă al societăţilor industriale după cel de-al doilea război mondial. Deciziile de economisire le iau indivizii în funcţie de veniturile lor, în timp ce deciziile de investiţii le iau întreprinzătorii în funcţie de aşteptările lor. Nu există nici un motiv pentru care a economisi şi a investi trebuie să coincidă. Când aşteptările întreprinzătorilor sunt favorabile, cantităţile mari de investiţii provoacă o fază expansivă. Când aşteptările nu sunt favorabile contracţia cererii poate provoca o depresiune. Statul poate împiedica căderea cererii crescându-şi propriile cheltuieli.

În timpul celui de-al doilea război mondial Keynes se reîncorporează la Tezaur. În 1944 conduce delegaţia britanică la Conferinţa de la Bretton Woods, unde vor lua naştere Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional.

În general, în anii 1920 şi 1930 ai secolului XX, atitudinea dată de muncă şi avuţie era într-o profundă schimbare. Capitalismul timpuriu al revoluţiei industriale a pus accentul pe muncă şi chibzuinţă. Era apreciată dedicarea eforturilor oamenilor pentru muncă şi era respins consumul de dragul consumului, inclusiv petrecerea timpului liber, care echivala cu a lenevi. La cotitura veacului oamenii încep să privească munca drept o activitate laică, seculară, ducând la bucuria pe care o vor procura banii obţinuţi din muncă. Înclinaţia spre muncă şi cumpătare este diluată de orientarea spre plăcerile consumului. Prin anii 1920 – vremea „Marelui Gatsby” şi a Charlestonului – mulţi americani vedeau munca drept calea de a obţine plăcerea şi luxul, şi nu drumul trudnic către împărăţia cerurilor. Keynes este economistul care a înţeles şi reflectat în opera sa toate aceste tendinţe.

La vremea morţii sale, în 1946, Keynes era liderul economiştilor nu doar din Anglia, ci din întreaga lume. A fost un teoretician strălucit, dar şi-a valorificat teoria în principal ca ghid pentru politica economică. Astfel, Keynes, poate mai mult decât oricine, este responsabil pentru întoarcerea la ceea ce era cândva cunoscut sub numele de „economie politică ”.