Geneza capitalismului

I. Capitalismul – concept

“Capitalismul” este un cuvânt care vine din secolul trecut, cu o mare încărcătură ideologică. Aceasta pentru că noţiunea ca atare a fost introdusă în vocabularul cotidian nu de un adept al capitalismului, ci de către un duşman al său, Karl Marx, duşman care a vazut în el cel mai mare blestem care a căzut vreodată asupra omenirii. Blestem trecător, deoarece capitalismul reprezintă, după părintele socialismului ştiinţific, un rău necesar, peste care se ca păşi în mod contradictoriu: capitalismul dezvoltă în cadrul său propria distrugere, clasa muncitoare, care va răsturna din temelii această ideologie.

Capitalismul a fost şi este analizat fie ca sistem economic, politic, filosofic etc., fie prin comparaţie cu opusul său, socialismul; fie prin prisma succeselor şi insucceselor sale, fie punând în două planuri ceea ce dă şi ceea ce ar trebui să dea. Nu puţine sunt analizele potrivit cărora capitalismul înseamnă o sumă de instituţii (proprietatea privată, libera întreprindere, profitul ca obiect şi motor al activităţii economice, producţia pentru piaţă, economia monetară, concurenţa, raţionalitatea ca norma comportamentală pentru agenţii economici producători sau consumatori, liberalismul şi individualismul etc.) care, toate la un loc, dau naştere la o mentalitate de tip capitalist. Din acest punct de vedere, începuturile capitalismului datează din secolele al XI-lea şi al XII-lea, cînd aceste instituţii şi această mentalitate îşi făcuseră prezenţa în lume.

Încercările de a analiza capitalismul spre a-l surprinde şi a-l prezenta din diferitele sale unghiuri şi laturi sunt generoase. Fiecare încercare oferă o lecţie proprie. Dintre toate, cel mai mult interesează genul de abordare comparativă, acela care încearcă să pună în valoare virtuţile capitalismului prin contrapunere cu socialismul, sistem care nu se recunoaşte decât în planificare centralizată şi control; un sistem care obligă, prin constrângeri decretate, la relaţii de “afaceri” pe care le contractează alţii decât cei în cauză; o administraţie a “oamenilor-obiecte”, fără efuziuni şi sentimente, a căror punere de acord se face prin birocraţie; o societate cu false drepturi şi false creanţe, ruinătoare pentru modul economic de gândire, pentru spiritul întreprinzător şi raţionalitate.

Conform Ion Pohoaţă1, în lucrarea “Capitalismul. Un bilanţ social” Peter Saunders, încearcă să conştientizeze asupra pericolului de a asimila capitalismul unei ideologii. Această idee eronată este, după părerea autorului, una din grelele moşteniri lăsate de Marx. Marx, aşezând capitalismul în dispută cu socialismul, l-a definit ca ideologie a burgheziei în confruntare cu ideologia clasei muncitoare. De atunci, de la mijlocul secolului al XIX-lea, cuvântul “capitalism” a căpătat acest sens, de ideologie potrivnică socialismului. Peter Saunders ne invită să înţelegem că societatea capitalistă reprezintă rezultanta evoluţiei naturale a oamenilor spre progres şi civilizaţie şi că, de fapt capitalismul înseamnă economie, şi nu ideologie, spre deosebire de

1. Ion Pohoaţă, Capitalismul. Itinerare economice. Editura Polirom, 2000.

socialism, care nu a fost un sistem economic, ci antieconomic. Astfel, capitalismul apare ca o victorie a ştiinţei, a progresului, a libertăţii şi a economiei.

În aceeaşi notă, a evoluţiei obiective spre progres, Ludwig von Mises socoteşte că în fapt, conceptul “capitalism” desemnează economia de piaţă2, rezultat al unui îndelungat proces de evoluţie.

Guy Sorman, citându-l pe Mises, gândeşte capitalismul tot prin prisma economiei. Îl concepe ca pe “o maşină economică de acumulat bogăţie”. Definiţia lui Sorman implică şi ideea de cooperare umană, capitalismul neputând fi înţeles dincolo de contract, contracte care nu sunt decât benefica concretizare a “mâinii invizibile” a lui Adam Smith.

Capitalismul poate fi definit la modul cel mai simplu: capitalismul înseamnă economie de piaţă; acestea desemnează normalitatea.

II. Geneza capitalismului

Mulţi autori consacraţi precum Weber, Sombart, Schumpeter, Marx, Engels ş.a. au scris pe tema originii capitalismului.

Geneza capitalismului a fost explicată din două direcţii esenţiale. Una este legată de contribuţia lui Max Weber, Werner Sombart şi Joseph A. Schumpeter. La cea de-a doua rubrică se înscriu încercările de descifrare a originii capitalismului de pe poziţia unei ideologii, cea a clasei muncitoare, pentru care capitalismul, aşa cum gândeau Marx, Engels, Lenin, a fost un mare blestem.

Referindu-ne la prima direcţie, trebuie reţinut faptul că discursul lor se încadrează în acelaşi perimetru larg, dacă avem în vedere că fac trimitere la aceiaşi factori cauzatori în amorsarea capitalismului: spiritul capitalist, climatul de raţionalitate, existenţa întreprinzătorului şi a muncitorului ca personaje-cheie. Deosebirile dintre ei vizează îndeosebi ierarhia acestor factori în procesul declanşării şi apoi al autoîntreţinerii pieţei libere şi a capitalismului în general.

Spiritul capitalist este o invenţie weberiană ce desemnează o atitudine mentală şi emoţională privită ca o sumă de însuşiri pozitive care, o dată constituite şi manifestate, fac posibilă apariţia capitalismului. O încercare de surprindere a spiritului capitalist se găseşte în recomandări de felul:

- “timpul înseamnă bani”;

- “banul este o natură productivă şi rodnică”;

- “un bun platnic este stăpânul tuturor pungilor”;

- “cine nu munceşte, nu mănâncă”;

- “distribuţia inegală a bunurilor pe pământ este opera lui Dumnezeu” etc.