Gestiunea Riscurilor Bancare

INTRODUCERE

În ultimele două decenii ale secolului XX, studiul băncilor şi activităţii bancare a constituit, pentru cercetători, unul dintre cele mai fascinante domenii de exploatare. Acestui sector i-au fost dedicate numeroase lucrări cu caracter fundamental sau aplicativ. La acestea se adaugă si prezenta lucrare, care încearcă să pună în evidenţă aspectele metodologice şi practice privind managementul riscurilor şi performanţelor bancare.

Lucrarea de faţă abordează problematica complexă a riscului specific mediului economic actual, în conceptul dinamic şi diversificat al mecanismelor economice de pe piaţă. tratând riscul ca pe o asumare conştientă şi calculată a realităţii. Este adevărat că cine nu riscă nu câştigă, dar tot atât de adevărat este că asumarea superficială sau parţială a riscului nu înseamnă întotdeauna garanţia câştigului aşteptat.

Viaţa recreează în mod constant incertitudinea şi riscul. Însăşi viţa este în sine şi consolidare a abilităţii de a accepta şi înfrunta realitatea riscurilor. Raţionalitatea este nu atât o problemă de evitare a riscurilor şi de eliminare a incertitudinii, cât de control al riscurilor şi de reducere a incertitudinii la niveluri acceptabile în situaţii date. Este evident că numai în cazuri cu totul excepţionale norocul surâde celor ce se avântă în afaceri fără să ştie unde vor să ajungă. În mod constant, însă, succesul este un corolar al unor studii susţinute privind adaptarea la condiţiile pieţei.

Intrând în profunzimea riscului economic, lucrarea de faţă este dedicata riscului bancar, risc care însoţeşte ca o umbra dezvoltarea şi prosperitatea băncilor de pretutindeni, aceste uzine financiare cu rol esenţial în funcţionarea organismului economic. Trebuie precizat, însă, că în studiul riscului bancar există o „barieră ştiinţifică” generată de confidenţialitatea inerentă acestui tip de analiză. De aceea, intenţia de a acoperi toată sfera de cuprindere a riscului bancar s-ar afla în contradicţie cu realitatea.

Primul capitol al lucrării este dedicat prezentării conţinutului riscurilor bancare precum şi a modalităţilor de gestionare a acestora.

Stadiul actual al dezvoltării pieţelor financiare şi asistemului financiar, precum şi evoluţiile mediului în care acestea operează au impus abordarea dintr-o altă perspectivă a problematicii riscurilor economice, în general, şi a celor bancare, în special. Dacă până în anii ’70, riscurile bancare se rezumau doar la riscul de creditare în relaţiile băncii cu clienţii şi în cadrul sistemului de plăţi, pe măsură ce instabilitatea a devenit trăsătură dominantă a mediului economic, băncile se confruntă cu noi riscuri.

Pentru a putea face faţă noilor provocări se impune identificarea riscurilor şi a cauzelor ce le determină şi le influenţează, elaborarea procedurilor, tehnicilor şi instrumentelor de măsurare, atenuare şi evitare a acestora, ştiindu-se că riscurile bancare sunt o sursă de cheltuieli neprevăzute.

Competitivitatea societăţilor bancare contemporane îşi are sorgintea în calitatea strategiilor pe care le adoptă şi le aplică, strategii în care managementul riscurilor joacă un rol esenţial. Condiţionarea decisivă a performanţelor bancare de conţinutul managementului bancar în general, şi a managementului riscurilor financiar-valutare în special, evidentă pentru cvasitotalitatea băncilor, explică interesul cercetătorilor şi practicienilor pentru acest domeniu. Situarea sa în prim-planul managementului bancar contemporan este valabilă pentru întregul sistem bancar, inclusiv pentru băncile centrale care trebuie să dispună de strategii capabile să identifice, comensureze şi minimizeze riscurile bancare globale.

În definirea riscului bancar, cei mai mulţi specialişti se rezumă doar la tratarea riscului de creditare sau de lichiditate, care derivă din funcţia clasică a băncilor. Alţii se concentrează asupra identificării unor pierderi potenţiale sau efective generate de riscuri aleatoare, ca de exemplu frauda, catastrofele naturale. Astfel, abordarea secvenţială a riscurilor bancare nu este surprinzătoare, deoarece problematica riscurilor bancare, a managementului acestora nu a avut importanţa pe care o are în prezent, atât

pentru practicieni, cât şi pentru teoreticieni. Riscurile bancare trebuie privite global, analizate dintr-o perspectivă sistemică, evidenţiindu-se interdependenţele dintre ele, ştiindu-se că producerea unuia poate genera în lanţ alte riscuri. Indiferent de tipul instituţiilor bancare – bănci regionale, locale, universale, de investiţii sau de retail –

toate şi-au ajustat comportamentul ca actori pe piaţa financiar-bancară, în funcţie de evoluţia sistemului bancar marcat de fenomenul globalizării, intensificarea concurenţei, liberalizarea pieţelor financiare, apariţia inovaţiilor financiare.

Practica bancară tradiţională, axată pe constituirea de depozite şi acordarea de credite, este în prezent doar oparte din activitatea băncilor, noile orientări către piaţă şi diversificarea ofertei bancare punându-şi amprenta asupra managementului riscurilor în scopul evitării eventualelor sincope în activitatea băncilor. Astfel, analiza bancară tradiţională plasează instrumentele cantitative de tipul indicatorilor (utilizaţi pentru evaluarea băncii, calitatea portofoliului de credite, indicatori de lichiditate, gradul de adecvare a capitalului sau poziţiile deschise de risc valutar) în centrul evaluării şi gestionării riscului. Deşi acest tip de analiză statică este extrem de utilă, nu reprezintă un indicator adecvat pentru profilul risc al unei bănci.

Un concept relativ nou în literatura de specialitate şi în practica bancară o constituie analiza bazată pe risc a băncilor, care presupune o permanentă revizuire analitică a activităţii băncii, asigurându-se menţinerea stabilităţii şi încrederii în sistemul financiar. Această abordare presupune extinderea instrumentelor cu care operează analiza bancară

tradiţională, acestea fiind puncte de plecare pentru anticiparea riscurilor şi realizarea simulaţiilor, modificarea acestora în timp oferind o imagine dinamică a performanţelor băncii. Pe de altă parte, indicatorii financiari (referitori la structura bilanţului, profitabilitate, riscul de piaţă şi riscul de credit, lichiditate sau poziţiile valutare) fac obiectul supravegherii bancare, fiecare bancă având obligaţia de a calcula, raporta şi monitoriza nivelurile acestora. Analiza bazată pe risc ia în consideraţie şi alţi factori precum: calitatea şi stilul managementului, consecvenţa şi eficacitatea politicilor şi procedurilor bancare, eficienţa şi exhaustivitatea monitorizării riscurilor şi oportunitatea şi exactitatea sistemelor informaţionale de management .

Obiectivul managementului riscurilor constă în minimizarea riscurilor cu care se confruntă banca, astfel încât să fie posibilă maximizarea valorii băncii. Unii economişti consideră că managementul riscurilor bancare este parte componentă a managementului financiar, alături de planificare şi prognoză financiară, sisteme contabile,

controale interne şi trezorerie. Această abordare se dovedeşte a fi realizată dintr-o perspectivă îngustă, în realitate managementul riscului trebuind să răspundă la o

serie de provocări. Practicienii consideră că un management adecvat al riscului trebuie să asigure băncii capacitatea de a identifica, cuantifica şi monitoriza profilul risc, cât şi de a le evita şi de a le finanţa. Aceste elemente se regăsesc de fapt în managementul fiecărui tip de risc, dar la nivel global capătăo nouă dimensiune. Succesul managementului riscului depinde şi de capacitatea băncii de a anticipa pierderile potenţiale, politica rezervelor, transferul pierderilor, precum şi de gradul de integrare al acestuia în sistemul global de management al băncii.

Identificarea riscurilor bancare depinde de diversificarea liniilor de activitate sau a gamelor de produse bancare oferite clienţilor şi se concretizează în elaborarea profilului risc. La stabilirea profilului risc trebuie să avem în vedere faptul că multe riscuri sunt interdependente, o anumită expunere putând determina riscuri de mai multe tipuri.

Cuantificarea riscurilor presupune utilizarea tehnicilor, instrumentelor şi abilităţilor necesare băncii pentru a comensura riscurile. Dezvoltarea instrumentelorde modelare cantitativă permit realizarea simulărilor care sunt utile în analiza efectelor induse de schimbările ce au loc în mediul bancar asupra profilului de risc al băncii, precum şi impactul acestuia asupra profitabilităţii şi a valorii nete a băncii.

Acordul de la Basel cu privire la adecvarea capitalului atribuie o importanţă deosebită instrumentelor de modelare cantitativă şi a capacităţii băncilor de a le folosi, creânduse premisele pentru implementarea abordării bazate pe rating- ul intern de evaluare a gradului de adecvare a capitalului unei bănci. Abordarea pe baza rating-urilor interne determină o îmbunătăţire continuă a practicilor interne de gestionare a riscurilor în general şi a riscului de credit, de piaţă şi operaţional în special.