Globalizarea Financiară și Implicațiile Ei

Există mai multe procese interrelaţionate care definesc globalizarea. Acum câteva decenii Marshall McLuhan a vorbit despre “satul mondial” (the global village) surprinzând cu acea expresie esenţa fenomenului din zilele noastre: tehnologii ale informaţiei care ne pun mai iute şi mai dens în legătură unii cu altii; comprimarea distanţelor prin noi tehnologii; inter-conectarea şi creşterea dependenţelor reciproce; integrarea pieţelor financiare şi comerciale; globalizarea crescândă a producţiei (prin intermediul firmelor cu activitate globala); apariţia unor probleme “planetare”, care necesită abordări globale; raspândirea de comportamente şi clişee presupuse a exprima raţionalitatea unui homo oeconomicus ce nu cunoaşte frontiere şi emoţii “locale” (apariţia unui homo globalus); dezvoltarea de identităţi transnaţionale etc.

Există mai multe tipuri de discursuri privind globalizarea, care pot fi puse în legătură cu predispoziţii intelectuale (de doctrină), cu interese de grup şi de comunitate diferite şi nu în cele din urmă, mersul evenimentelor.

Astfel, un tip de raţionament se reduce la propoziţia simplă, “globalizarea este un proces inexorabil”. Altfel spus, se afirmă că, orice s-ar întâmpla, procesul în sine nu poate fi stopat. În plus, se argumentează, nici nu ar fi de dorit întrucât avantajele ar depaşi considerabil costurile. Se poate detecta aici un anume determinism tehnologic în măsura în care integrarea pieţelor şi creşterea importanţei actorilor transnaţionali sunt puse pe seama, în principal, a progresului tehnologic. Pentru că, dacă acesta din urma este continuu, ceea ce nu se poate pune în dubiu, se poate asuma o evoluţie institutională liniară, de nestopat, într-o direcţie anume. Epoca victoriana a secolului XIX a fost una de mare avânt al globalizării, cu circulaţie liberă a factorilor de producţie (inclusiv a forţei de muncă –cum nu este cazul în zilele noastre), ceea ce nu a împiedicat, la un moment dat, recrudescenţa protecţionismului comercial şi finalmente izbucnirea primului Razboi Mondial.

Temă tulbure, globalizarea a prins în cultele ei studii din cele mai diverse. Tratată cu înţelegere inofensivă, de tip ingineresc, sau cu supradoză de emotivitate scriitoricească, globalizarea a lăsat puţină şansă de reuşită lucidă celor mai mulţi analişti.

Situaţia speciala creată de acest subiect, fierbinte şi pentru teorie şi pentru decizia politică, se datorează faptului că globalizarea a fost văzută în continuitatea nedorită a fenomenelor care vin să strice comodităţi şi reguli, să amestece faze de ambientare socială a unor trepte de civilizaţie sau pur şi simplu să schimbe o epocă şi ordinea sa atinsă cu greutate.

În plus globalizării i s-a refuzat îndelung dreptul distinct în cetatea teoriei, fiind doar o anexă puţin semnificativă a studiilor de economie mondială, în perspectivă de fenomen tehnicist, tratat în manieră marxistă, ca manifestare a dezvoltării neîngrădite a forţelor de producţie , pe filiera informatizată.

Astfel, globalizarea părea, paradoxal, acreditată cu speranţa mântuirii de blocajele rarităţii resurselor, dar şi cu statutul de purtătoare a soluţiei pentru eliberarea definitivă a muncii de chingile teritoriale.

Globalizarea a devenit culpabilă de cele mai cumplite rele care pun în cumpănă însăşi existenţa planetei. Cu cât globalizarea este mai culpabilizată pentru derapajele lumii contemporane, cu atât ea devine o soluţie de depăşire a lor, iar factorii care să o înzestreze cu această valoare nu au întârziat să apară.

Globalizarea a devenit astfel şi o problemă instituţională pe agenda începutului mileniului al III-lea.