Cuprins
- INTRODUCERE 3
- Consideraţii cu privire la piaţa financiară internaţională 5
- Factorii care au favorizat globalizarea pietelor financiare 6
- Consecinţele globalizării pieţelor financiare. 10
- Concluzii 15
- BIBLIOGRAFIE 16
Extras din proiect
INTRODUCERE
lobalizarea reprezintă o realitate a lumii contemporane cu manifestări şi repercusiuni interconectate la toate nivelurile activităţii umane - economic, tehnologic, social, politic, cultural, ştiinţific, ecologic.
Fenomenul globalizării a fost şi este îndelung dezbătut şi tratat în literatura economică de specialitate. Cu toate acestea, este interesant de constatat faptul că nu se poate vorbi despre o teorie solidă şi coerentă a globalizării. Şi, deşi s-au dat multiple definiţii globalizării, nici una nu a fost, însă, pe deplin satisfăcătoare.
La modul general, termenul de globalizare reprezintă procesul de extindere a activităţilor economice, sociale şi politice peste graniţele naţionale sau regionale, aşa încât evenimentele apărute sau deciziile luate într-o anumită zonă a lumii ajung să influenţeze viaţa şi activitatea celor aflaţi în altă zonă a arealului mondial.
- George Soros: „Globalizarea reprezintă mişcarea liberă a capitalului însoţită de dominaţia crescândă a pieţelor financiare globale şi a corporaţiilor multinaţionale asupra economiilor naţionale”.
- Thomas Friedman : „Globalizarea este integrarea la nivel mondial a pieţelor financiare, statelor-naţiune şi a tehnologiilor în cadrul unei pieţe libere capitaliste la o scară neîntâlnită până în prezent’’
- FMI: „Globalizarea reprezintă creşterea interdependenţelor economice dintre ţările lumii, ca rezultat al creşterii volumului şi varietăţii tranzacţiilor transfrontaliere a bunurilor şi serviciilor, ca şi al fluxurilor internaţionale de de capital şi, în acelaşi timp al difuzării accelerate şi generalizate a tehnologiilor.”
Din punct de vedere financiar, globalizarea este înţeleasă ca „integrarea sistemelor financiare individuale ale ţărilor,cu pieţele şi instituţiile financiare internaţionale. ”
Globalizarea pieţelor financiare este un concept care se referă la legăturile globale în creştere create prin intermediul fluxurilor financiare internaţionale. Integrarea financiară se referă la legăturile unei ţări privite individual cu pieţele internaţionale de capital. Globalizarea financiară în creştere este asociată în mod automat cu integrarea financiară în creştere, cei doi termeni putând fi utilizaţi cu acelaşi sens.
Conceptul de globalizare financiară are în vedere crearea unei pieţe mondiale a banilor, a unei pieţe financiare globale, a unui sistem financiar global, a cărui apariţie şi dezvoltare se bazează pe:
- apariţia şi dezvoltarea unor noi instrumente financiare;
- fenomenul de dereglementare a pieţelor financiare naţionale;
- expansiunea bancilor şi a altor instituţii financiare internaţionale.
Globalizarea financiară presupune amplificarea volumului fluxurilor financiare de capital şi creşterea intensităţii acestora, procese a căror mărime poate fi comensurată în funcţie de:
- gradul de deschidere a pieţelor financiare naţionale;
- nivelul de angrenare financiară;
- gradul de integrare financiară.
Deschiderea pieţelor financiare naţionale vizează eliminarea restricţiilor legale asupra tranzacţiilor financiare internaţionale.
Nivelul de angrenare financiară vizează gradul de implicare naţională în activitatea financiară globală. Acesta poate fi evaluat prin indicatori cum sunt: ponderea activelor financiare străine pe pieţele naţionale, ponderea activelor financiare interne pe pieţele străine, gradul de implicare a instituţiilor financiare străine pe pieţele financiare interne, gradul de implicare a instituţiilor financiare naţionale pe pieţele financiare externe.
Termenul de integrare financiară presupune existenţa, pe diferite pieţe financiare naţionale, a unei convergenţe a preţurilor şi a randamentelor unor pachete de active financiare similare.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Globalizarea Pietelor Financiare.doc