Grupări regionale

Grupări regionale

Capitolul 1: Comerţul internaţional

1.1 Introducere

Comerţul internaţional a devenit o variabilă importantă in lumea economică contemporană, întrucât complementaritatea şi interdependent producătorilor şi consumatorilor din diferite ţări şi afectează autonomia politicilor economice.Acesta este motorul esenţial al reînoirii structurilor productive ale ţărilor industrializate tradiţionale şi a jucat un rol important în naşterea şi dezvoltarea capitalismului, constituind, în continuare, un vector esenţial al dezvoltării unor naţiuni, cum sunt ţările recent industrializate,care nu mai pot fi considerate ca aparţinând ,,lumii a treia”, în principal datorită exporturilor.

Perioadele de criză determină o manieră nouă de abrdare a rolului comerţului internaţional: este ceea ce s-a întâmplat după 1929; principalele naţiuni au căutat să se apere de concurenţa externă pe care o acuzau de adâncirea depresiunii economice. Neacceptarea schimburilor, departe de a redresa producţia, a contribuit, dimpotrivă, la accentuarea depresiunii. După 1973, fluxurile de mărfuri dintre ţări nu au mai întâmpinat asemenea obstacole, dar o serie de neînţelegeri opun principalele ţări dezvoltate între ele, precum şi ansamblul acestor ţări, pe de o parte, şi ţările în curs de dezvoltare pe de altă parte. Aceste tendinţe de protecţionism se bazează pe o idee simplă, iniţial atragătoare: importurile reprezintă o concurenţă inacceptabilă şi se află la originea creşterii şomajului.

În perioada 1980-1986, economia mondială a cunoscut perturbări legate fie de manifestarea în continuare a crizei economice, fie de apariţia pe scena internaţională a unor noi puteri care au contribuit la modificarea ierarhiei anterioare. Rezultatele acestor modificări apar la diferite niveluri: decăderea unor sectoare, pe vremuri esenţiale, creşterea somajului în diferite ţări, dezindustrializarea. Impactul asupra schimburilor internaţionale se evaluează, în primul rând, în sfera exporturilor, apoi în balanţa comercială şi abia în ultimul rând se examinează protecţionismul.

1.2 Repartiţia geografică a schimburilor

În secolul al XIX-lea, comerţul internaţional s-a dezvoltat într-un ritm superior celui al producţiei mondiale. Desigur datele sunt nesigure,iar indicatorii sunt toţi criticabili. Totuşi, se poate conveni asupra unui ordin de mărime acceptabilă, reţinând datele raportate pe locuitor: între 1800 şi 1913, comerţul internaţional pe cap de locuitor a crescut de 25 de ori, în timp ce, în aceeiaşi perioadă, producţia mondială pe cap de locuitor nu a crescut decat de 2,2 ori.

Rata exportului, care este o expresie a raportului dintre exporturi şi produsul naţional brut, ilustrează deschiderea ţărilor la schimburile externe.

În perioada 1830-1910 se constată o tendintă generală de deschidere pentru ansamblul ţărilor europene. Există diferenţe mici între ţări, dar datorită nivelului ridicat al produsului sau naţional brut, Regatul Unit domina din plin schimburile. Acest caracter dominant este pus în cauză la sfarşitul secolului al XIX-lea o data cu apariţia unor noi ţări participante la schimburile internaţionale, Japonia şi, mai ales, SUA.

Apariţia Japoniei şi SUA ca puteri comerciale nu impiedică Europa să domine net comerţul mondial. Pentru anul 1913, se pot da urmatoarele cifre: comerţul intraeuropean reprezintă 40% din importurile mondiale, iar importurile europene (provenite deci din alte regiuni), 22%. Restul schimburilor mondiale corespund în proportie de 15% importurilor de produse europene de către alte regiuni mondiale, iar în proporţie de 23% comerţului între ţările neeuropene. Prin urmare peste 34 din importurile mondiale au în vedere, sub o formă sau alta, Europa.

Schimburile intraeuropene, care reprezintă 40% din comerţul mondial, se efectuează între ţări cu niveluri de dezvoltare apropiate; de aceea ele nu pot fi explicate printr-o cauză atat de simplă, cum ar fi indisponibilitatea bunurilor. Cu toate acestea, Europa nu constituie un asamblu perfect omogen; coloniile pe care le posedă şi localizarea geografică a acestora diferenţiază comerţul internaţional al marilor puteri. Astfel, originalitatea Regatului Unit consta în rolul Asiei ca zonă de origine a importurilor şi ca destinaţie a exporturilor britanice.