Identificarea Legităților Sistemelor Cibernetice Economice

Sistemul Cibernetic. Intreprinderea

Analiza cibernetică a activităţilor care se desfăşoară la nivel microeconomic trebuie să pornească de la evidenţierea sistemelor care se constituie la acest nivel şi a modalităţilor prin care aceste sisteme interacţionează cu celelalte sisteme din mediu pentru a-şi realiza scopurile şi obiectivele proprii. La o primă privire, activitatea economică este desfăşurată de o multitudine de entităţi pe care le numim: firme, gospodării, pieţe, instituţii publice, bănci, societăţi de asigurări,

etc. Fiecare dintre acestea are o serie de caracteristici generale, comune şi celorlalte

sisteme, dar şi caracteristici proprii, care le deosebesc de toate celelalte entităţi.

Prin sistem înţelegem un ansamblu de componente (fenomene, obiecte, procese, noţiuni, concepte, entităţi sau colectivităţi) aflate în legătură unele cu altele, care acţionează în comun pentru atingerea unor obiective bine stabilite şi care interacţionează în mod unitar în relaţiile cu mediul înconjurător.

Structura sistemului reprezintă mulţimea relaţiilor dintre componentele sistemului, precum şi a relaţiilor existente între componente şi mediu.

Prin starea sistemului înţelegem mulţimea caracteristicilor sistemului la un moment dat.

Elementele sistemului pot fi obiecte reale (un stoc de produse, o societate etc.) sau obiecte virtuale (care nu au un corespondent fizic).

Sistemul reprezintă, faţă de mediul înconjurător, o entitate care reacţionează la stimulii exteriori primiţi de la mediu. Modul în care un sistem reacţionează la stimulii externi definesc comportamentul acestuia.

Cea mai cunoscută abordare a sistemelor în vederea studierii omportamentelor acestora o constituie principiul cutiei negre.

Dacă se admite că orice comportament este o formă de manifestare a interacţiunii sistem-mediu, atunci el trebuie privit după modelul unui sistem informaţional de comandă-control complet. Funcţionarea unei organizaţii presupune existenţa unui flux de informaţii permanent, dinamic, puternic, edificat pe componentele structurii organizatorice şi văzut ca determinaţie generală a sistemului complet de comandă-control.

Orice organizaţie economică funţionează ca un sistem cibernetic: are o serie de obiective, primeşte informaţii din mediul exterior, generează informaţii de ieşire către mediul exterior şi îşi adaptează starea internă în funcţie de intrări şi ieşiri printr-un mecanism de autoreglare asemănător unei bucle de reacţie.

Întreprinderea este o organizaţie umană în care se combină factori de producţie în vederea obţinerii de bunuri şi servicii. Ea reprezintă un agent economic, persoană juridică, în care elementele de natură materială, financiară şi umană se combină în scopul realizării unor obiective. Abordând studiul întreprinderii sub aspect sistemic trebuie sa o privim ca un ansamblu ierarhizat de oameni si obiective, de mijloace de producție si de informare, o împletire a intereselor generale cu cele individuale. Întreprinderea reprezintă o verigă de baza a economiei.

În cadrul întreprinderilor elementele componente ale sistemului sunt compartimentele care alcătuiesc unitatea respectiva. Între elementele componente ale sistemului se stabilesc anumite relații. Cunoașterea acestor relații condiționează cunoașterea sistemului. La tratarea sistemica a întreprinderii se remarca următoarele caracteristici:

- între elementele sistemului exista anumite legături cauzale: sistemul are un organ conducător si unul condus;

- caracterul dinamic al sistemului;

- posibilitatea de transformare a mărimilor de intrare în mărimi de ieșire;

- capacitatea de stocare, transmitere si prelucrare a informației;

- existenta conexiunii inverse care permite autoreglarea sistemului.

Abordate într-o concepție sistemica, firmele (unitățile economice) prezintă un ansamblu de trăsături care definesc atât specificul obiectivelor lor, cât si nivelul atins de transpunerea practica a acestora.

În context cibernetic întreprinderea corespunde legităţilor general sistemice ca fiind:

• sistem dinamic – astfel, firma sub influenţa diferiților factori endogeni şi/sau exogeni se adaptează atât la modificările generate de sisteme superioare (tendinţe generale sau specifice la nivel regional sau global), cât şi la cerinţele impuse de evoluarea elementelor proprii;

• sistem deschis – întreprinderea pentru dezvoltare, conlucrează (interacţionează) cu celelalte elemente ale mediului în care activează, printr-un permanent schimb de substanţă, energie şi informaţie. Totodată, firma are posibilitatea de a-şi reorganiza modul de activitate pentru atingerea obiectivelor propuse;

• sistem complex – în care au loc interacţiuni complexe între elemente de diferită natură – resurse umane, materiale şi financiare, tehnologii şi fluxuri informaţionale etc;

• sistem socio-economic - deoarece reuneşte factori de producţie şi forţa de muncă, prin intermediul cărora îşi realizează funcţionalitatea conform obiectivelor fixate, care decurg din nevoia socială. Acţiunea angajaţilor asupra mijloacelor de producţie are drept componentă de bază, potenţialul acestora de cunoaştere şi volumul de cunoştinţe, care determină o comportare motivată a salariaţilor în procesul realizării obiectivelor economice şi sociale stabilite pentru firmă.