Impactul adoptării monedei unice europene asupra evoluției pieței din UE

Adoptarea monedei unice europene reprezintă este una din temele de mare actualitate si interes pentru tara noastra, mai ales dupa aderarea acesteia la Uniunea Europeana. Suntem deplini conştienţi că un asemena subiect amplu şi complex necesită în abordare cunoştinţe profunde în înţelegererea proceselor economice în general şi a mecanismelor economice de funcţionare a Uniunii Europene în special, cunoştinţe care apreciem că nu sunt încă acumulate de noi, studenţii din anul I. Din acest motiv, fără a avea pretenţia unui studiu comprehensiv, vom incerca sa abordam doar câteva aspecte considerate de noi printre cele mai importante referitoare la impactul adoptării monedei unice europene asupra evolutiei pietei din UE cu unele considerente privind implementarea acesteia de către România.

Se poate spune ca ideea crearii unei uniuni monetare europene are la baza doua motivatii principale. Una dintre acestea este cea pragmatica, legata de asigurarea cadrului necesar pentru functionarea in conditii optime a pietei unice interne, perfect armonizate, inlesnindu-se astfel libera circulatie a capitalurilor si armonizarea pietelor si sistemelor financiare. Cea de-a doua , determinarea economica, care are ca pivot conceptul monetar, care mizeaza pe rolul mobilitatii complete a factorilor de productie ca element de baza in absorbirea efectelor negative ale socurilor asimetrice. Pe aceste fundamente s-au concretizat atât pledoaria pentru euro cât si limitele acestei monede nou aparute.

Uniunea Economica si Monetara din U.E. reprezintă unul din programele esenţiale din cadrul primului pilon de bază - supranational-federatie - Comunitatile Europene(CE), care mai include şi alte domenii precum: Politica agricola comuna, Uniunea vamala si Piata Interna, Politica structurala si Politica comerciala, Educatie si cultura,etc.

La fel de importanţi şi cu impact mai mult sau mai puţin important, direct şi indirect, asupra uniunii economice şi monetară sunt şi ceilalţi doi piloni: Politica Externă şi Politica de Securitate Comună (PESC) - interguvernamental-confederaţie şi Cooperarea Politienească şi Judiciară în Materie Penală(JAI) - interguvernamental-confederaţie. Politica externă urmareşte câteva planuri, cum ar fi: Cooperarea, Mentinerea pacii, Drepturile omului, Democratie,etc. Politica de Securitate urmareste Dezarmarea si Aspectele economice ale dezarmarii, Politica Europeana de Securitate si Aparare. Al treilea pilon, JAI, se refera la trafic de droguri, trafic de arme si carne vie, terorism, crima organizata, coruptie,etc.

Crearea monedei unice europene - EURO - reprezinta unul din deziderele principale ale conducerii Uniunii Europene. Data fiind aceasta importanta a euro este necesara o analiza ampla, care sa reflecte atât avantajele statelor participante la "zona euro", cât si riscurile si eventualele dezavantaje pe care le implica moneda unica europeana, fara a trece cu vederea implicatiile euro pe plan mondial.

Prima etapă a procesului prin care s-a ajuns la moneda unică europeană actuală - euro este ultima conflagraţie modială, când economiile statelor participante aveau nevoie de "resuscitare" şi marile puteri europene au găsit necesară crearea unei uniuni interstatale, inceputa pe baze economice. S-au parcurs, pas cu pas, etape care au dus in final la aparitia Uniunii Europene , ca o uniune economica, dar si politica, desi la inceput acest aspect nu a fost recunoscut. Efectele benefice ale uniunii nu au intârziat sa apara, dar in acelasi timp s-au format si pareri contra, conform carora uniunea ar fi fost doar un prilej pentru marile puteri de a-si consolida economiile prin avantajele pe care le-ar fi putut obtine de pe urma celorlalte state participante, largindu-si astfel sfera de influenta, in dezavantajul SUA, spre exemplu. Opiniile pro si contra sunt demne de luat in considerare, dar semnificative sunt avantajele globale care s-au dovedit a fi majore in raport cu dezavantajele. Aceasta uniune europeana s-a dovedit un real suport pentru tarile in curs de dezvoltare, incurajate sa-si relanseze economiile cu ajutorul financiar obtinut in acest sens de la entiatatea europeana formata.

Au existat doua categorii de opinii privitoare la infaptuirea uniunii economice si monetare. Una este viziunea monetarista, care considera ca folosirea cursului valutar pentru corectarea decalajului de dezvoltare dintre tari este ineficient si minimalizeaza rolul cursului valutar in ajustarea socurilor, propunând integrarea monetara rapida, fara discriminare intre participanti. Cealalta este viziunea economista, care vede in rata de schimb valutar un important instrument in eliminarea dezechilibrelor.

CAPITOLUL I. CONCEPTE UTILIZATE

Istoria monedei unice europene este legată de dorinţa pentru stabilitatea monetară în Europa, care datează încă din secolul XIX când a fost creată Uniunea Monetară Latină, cuprinzând Franţa, Belgia, Elveţia, Bulgaria şi Grecia. Între 1944 şi 1973 stabilitatea a fost asigurată de sistemul cursurilor de schimb fixe ale sistemului de la Bretton Woods.

Moneda unică a reprezentat în fond o etapă avansată a integrării europene.

Institutiile monetare

Institutul Monetar European a avut ca principal scop sustinerea obiectivului comunitar de stabilitate a preturilor. A reprezentat o prima institutie care a dezvoltat instrumentele si procedurile aferente implementarii euro. Organul sau decizional, reprezentat de Consiliul Institutului includea presedintii Bancilor centrale ale statelor membre.

Institutul Monetar European, care a fost înlocuit de Banca Centrala Europeana (BCE), a constituit împreuna cu Bancile centrale sistemul de facilitare a circulatiei platilor “Target” (Trans European Automated Real Time Gross Settlement Expres Transfer System). În acest sens, Banca Centrala Europeana a adoptat în aprilie 2001 un ghid al Sistemului de transfer “Target”. Acesta reprezinta o retea între sistemele de circulatie a platilor nationale în scopul promovarii si dezvoltarii afacerilor în euro la nivel supra-national.

Banca Centrala Europeana si Bancile Centrale Nationale constituie un sistem conoscut sub numele de Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC), sistem care raspunde de moneda unica. Banca Centrala Europeana fixeaza rata inflatiei (pâna în anul 1999 aceasta sarcina revenea Bancilor Centrale Nationale), asigura stabilitatea preturilor, sprijina politica economica si conduce politica monetara în cadrul Comunitatii.

Consiliul Guvernatorilor BCE defineste politica monetara si fixeaza taxele de interes major ale Uniunii Monetare. Bancile Centrale nationale contribuie la definirea politicii monetare unice si executa operatii de politica monetara în maniera descentralizata.

Sistemul Monetar European II. Pentru a sprijini procesul de integrare europeană, miniştrii de finanţe ai UE şi guvernatorii băncilor centrale au decis ca membrii uniunii monetare să colaboreze în domeniul politicii cursului de schimb cu ţările care vor deveni ulterior membre ale uniunii monetare. La summit-ul din iunie 1997 de la Amsterdam, şefii de stat şi de guvern au aprobat această propunere a Institutului Monetar European şi au adoptat o rezoluţie în acest sens.

Monedele potenţialilor membri ai uniunii monetare vor fi legate de euro printr-un nou sistem similar cu Sistemul Monetar European (SME II, în engleză EMR II) respectiv un sistem de cursuri de schimb fixe, dar ajustabile, membrii acestuia fiind voluntari, opţiune introdusă la solicitarea Marii Britanii şi a Suediei.

Pentru ca o monedă să fie recunosctă ca monedă internaţională ea trebuie să îndeplineasă 4 funcţii: Rol major în tranzacţiile internaţionale; Monedă de investiţie importantă; Monedă de rezervă atractivă; Rol central, ca ancoră monetară, în sistemul existent al cursurilor de schimb.

Scenariul adoptat la Madrid în decembrie 1995, a prevăzut trei etape principale pentru trecerea la moneda euro:

- Etapa I, 1996-1999: colectarea de date, de la guvernele ţărilor implicate şi de la diverşi utilizatori de monede, referitoare la oportunităţile oferite de trecerea la moneda unică euro;

- Etapa a-II-a 1999-2001: utilizarea euro sub formă de monedă scriptică, pentru plăţi non-cash, în mod opţional, conform principiului "nici obligaţie, nici interdicţie" (“no obligation, no prohibition”);