Impactul mediului competitiv asupra perspectivelor de piață ale firmei - studiu de caz realizat la SC Upetrom-1 Mai SA Ploiești

CAP. I COMPETIŢIE ŞI COMPETITIVITATE LA NIVEL MICROECONOMIC

1.1. Rolul competiţiei în contextul economic actual

Concurenţa reprezintă confruntarea deschisă a agenţilor economici în cadrul căreia fiecare urmăreşte să-şi atragă clientela consumatoare, să-şi stimuleze vânzarea şi menţinerea pe piaţă a produsului, prin preţuri mai convenabile, prin calitatea mai bună a produselor şi serviciilor, prin reclamă, în vederea obţinerii de profituri cât mai mari.1

Instrumentele luptei de concurenţă sunt atât de natură economică cât şi extraeconomică. Unele dintre acestea pot fi legale, altele nelegale. Printre instrumentele economice, sunt:

- reducerea costurilor bunurilor sub cele ale concurenţilor;

- reducerea preţurilor de vânzare;

- ridicarea calitaţii bunurilor materiale şi a serviciilor;

- acordarea unor facilităţi clinţilor etc.

Printre instrumentele extraeconomice amintim:

- furnizarea de informaţii generale pentru toţi clienţii;

- sponsorizarea unor acţiuni sociale de interes local şi naţional;

- exercitarea de presiuni morale;

- specularea cu promptitudine a unor situaţii critice (războaie, crize).2

Concurenţa poate fi structurată după mai multe criterii, astfel:

În funcţie de subiecţii cererii şi ai ofertei:

- concurenţa între producători;

- concurenţa între cumpărători.

În funcţie de comportamentul agenţilor economici faţă de reglementările în vigoare:

- concurenţa loială (corectă);

- concurenţ neloială.

În funcţie de posibilitatea satisfacerii intereselor agenţilor economici:

- concurenţa perfectă;

- concurenţa imperfectă.

Concurenţa loială se caracterizează prin folosirea nediscriminatorie de către vânzători a unora dintre instrumentele economice amintite, în condiţiile accesului liber pe piaţă şi ale deplinei posibilităţi de cunoaştere a mijloacelor de reglementare a relaţiilor de vânzare-cumpărare.3 Concurenţa loială se manifestă în limita uzanţelor comerciale oneste. Concurenţa loială îndeplineşte următoarele funcţii:

- funcţia de garanţie a economiei de piaţă;

- funcţia de facilitare a liberei circulaţii;

- funcţia de stimulare a iniţiativei participanţilor la activitatea de comerţ internaţional.

1. L. Enache, Ghe. Gorincu, C. Lazăr, Teorie economică generală, Editura Economică, Bucureşti 1993, p. 36

2. A. Stoica, E. Tănăsescu, Economie politică-Microeconomie-, Editura Fundaţiei Universitare „Dunărea de Jos”, Galaţi 2002, p. 45

3. Monica Duduian, Economie, Editura All Beck, Bucureşti 2005, p. 76

Concurenţa neloială constă în marirea artificilă a propriilor produse, acordarea de stimulente deosebite clienţilor, utilizarea unor mijloace extraeconomice de pătrundere şi menţinere pe piaţă etc.4

Piaţa cu concurenţa perfectă este acel tip de piaţă pe care se satisfac cel mai bine interesele vanzătorilor si cumpărătorilor şi care prezintă simultan următoarele trăsături:

- Atomicitatea cererii şi ofertei, care exprimă existenţa multor vânzători si cumpărători de putere economică egală sau apropriată, astfel încât nici unul dintre ei nu poate influenţa preţul în mod hotărâtor;

- Omogenitatea produselor, bunurile şi serviciile sunt substituite perfect;

- Intrarea şi ieşirea pe piaţă sunt libere, adica o firmă poate intra pe piaţă dacă preţul este superior costului său de producţie;

- Transparenţa perfectă a pieţei, care arată că pe piaţa cu concurenţă perfectă cumparatorii si vanzătorii dispun de o cuoaştere deplină a cererii şi a ofertei;

- Mobilitatea perfectă a factorilor de producţie, exprimă inexistenţa obstacolelor în procesul achiziţionării de factori de producţie în condiţiile în care firmele vor să îşi dezvolte activitatea.

Pe piaţa cu concurenţă perfectă produsele pot fi uşor substituite şi cumpărate la cel mai bun preţ, care satisface atât interesele vânzătorilor cât şi ale cumpărătorilor. Dacă una din trăsăturile concurenţei perfecte lipseşte atunci piaţa devine imperfectă. Acest model este, în cele mai multe cazuri o aproximaţie distantă a pieţelor reale, cu o posibilă excepţie a anumitor pieţe largi. În general există puţine pieţe perfect concurenţiale, dacă oricare dintre condiţiile de mai sus se aplică pieţelor reale. de exemplu, firmele nu vor avea niciodată informaţii complete unele despre celelalte şi vor exista întotdeauna anumite costuri de tranzacţie. Într-o piaţă perfect concurenţială va exista o eficienţă productivă şi o eficienţă alocativă.

Eficienţa productivă apare atunci când firma produce în punctul cel mai de jos de pe curba costurilor medii totale*, însemnând că bunurile nu se pot produce în nici un fel mai ieftin.

Eficienţa alocativă apare atunci când preţul este egal cu costurile marginale, iar bunul este pus la dispoziţia consumatorului, la cel mai mic preţ posibil. Acest lucru este posibil numai atunci când există concurenţă perfectă.

Spre deosebire de monopol sau oligopol, unei firme îi este imposibil să obţină un profit anormal în condiţiile concurenţei perfecte, pe termen lung, mai precis, o firmă nu poate câştiga mai mulţi bani decât este necesar pentru a-şi acoperi pierderile. Dacă o firmă înregistrează profituri anormale pe termen scurt, aceasta se va comporta „ca un trăgaci“ pentru ca alte firme să nu intre pe piaţă.

Se spune că agricultura, cu un număr mare de ofertanţi, o cerere relativ inelastică şi produse aproape perfect substituibile**, este o aproximare a modelului concurenţei perfecte. Acest lucru poate fi adevărat în anumite locuri şi perioade istorice, dar nu este adevărat în cazul economiilor moderne. De exemplu, pe piaţa globală a agriculturii, agricultorilor europeni sau americani li se oferă subvenţii, iar aceştia îşi exportă produsele la preţuri de dumping, preţuri sub costurile de producţie. Orice formă de intervenţie guvernamentală, cum ar fi subvenţiile, deformează piaţa, ceea ce duce la dispariţia concurenţei perfecte.5