Impactul politicii de coeziune - absorbția fondurilor structurale

Introducere

Uniunea Europeană este una dintre cele mai bogate regiuni ale lumii, cumulând 28 de state, 507 milioane de locuitori, o singură piață și, în cea mai mare parte, o singură monedă. Chiar și asa, importante diferențe privind dezvoltarea economică și socială continuă să existe între statele membre.

Politica regională și de coeziune a UE a fost creată în scopul de a stimula integrarea economică și socială a regiunile europene și statelor membre. Prin acest proiect vom urmări analiza relației dintre obiectivele politicii regionale și fondurile de coeziune alocate pentru a evalua rezultatele obținute și pentru a găsi elemente cheie pentru o politică regională mai eficientă a UE.

Politica de coeziune a Uniunii Europene, prevazută în tratate din 1986, şi-a stabilit ca obiectiv să minimizeze diferenţa între gradul de dezvoltare al diferitelor regiuni, în vederea consolidării coeziunii economice şi sociale.

După aderarea celor zece ţări noi în 2004, urmând Bulgaria şi în anul 2007 România, acest efort de armonizare a trebuit întărit. Principalii beneficiari ai Fondului au fost nevoiti să contribuie la dezvoltarea economică a noilor lor parteneri. Totodată, întreaga Uniune trebuie să faca faţă unor provocări datorate unei accelerări a restructurării economice ca efect al globalizării, al deschiderii schimburilor, al revoluţiei tehnologice, a unei populaţii pe cale de îmbătrânire, al unei creşteri a imigraţiei, dar și al dezvoltării economiei cunoaşterii.

Cel mai important factor care influențează impactul politicii de coeziune reprezintă absorbția fondurilor structurale. Tarile care au aderat la Uniunea Europeană in 2004 și 2007 se confruntă cu cele mai mari probleme de acest gen, excepție făcând țările baltice, precum și Polonia.

1.Evoluția politicii de coeziune

De-a lungul istoriei integrãrii europene postbelice s-a acordat o importanță sporită coeziunii. Însã, pe mãsurã ce Uniunea se extindea, îndeplinirea obiectivului de coeziune economică și socială a devenit mai dificilã, întrucât statele membre deveneau tot mai eterogene.

Fondurile structurale au reprezentat, încă de la înființarea Comunității Oțelului și a Cărbunelui,un important element pentru realizarea politicilor europene în domeniul economic și social. Încă de la redactarea Tratului de la Roma, actul ce a pus bazele viitoarei Comunități Europene, s-au facut precizări la nevoia eliminării disparităților economice dintre regiuni.În 1958 s-au înființat Fondul Social European si Fondul European pentru Orientare și Garantare în Agricultura. În 1975, după intrarea în Comunitate a Danemarcei, Irlandei și a Marii Britanii s-a creat Fondul European de Dezvoltare Regională. A fost pentru prima dată când a aparut noțiunea de redistribuire între regiunile bogate și sărace ale Comunității.În 1986 s-a introdus în Tratat conceptul de coeziune socială și economică, care a avut ca scop să ajute ultimele state intrate (Spania si Portugalia) pentru a face față provocărilor pieței unice. Șefii de stat au hotarât în 1992 dublarea bugetelor pentru regiunile dezavantajate.

Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht privind Uniunea Europeanã în noiembrie 1993, consolidarea coeziunii economice și sociale a devenit, în mod oficial, unul dintre obiectivele Uniunii Europene, alături de înființarea pieței interne și a Uniunii Economice și Monetare. În 1995, prin aderarea Suediei și Findalndei, regiunile puțin populate au început să primeasca fonduri. În 1999, șefii de state și de guvern au adoptat la Berlin cea de-a doua reformă a fondurilor structurale, accentul fiind pus pe ajutorarea grupurilor sociale și a regiunilor dezavantajate.

2.Obiective și instrumente financiare ale politicii de coeziune

În perioada 2007-2013 politica de coeziune a fost finanțată prin trei instrumente financiare și i-a fost alocată o treime din bugetul UE ( cca. 840 mld euro) :

I. Fondul European de Dezvoltare regionala (FEDR)

Rolul acestor fonduri este de a reduce dezechilibrele între diferitele regiuni ale UE. Este considerat un instrument de corectare a dezechilibrelor regionale datorită importanței acordate alocării de ajutoare financiare în zonele defavorizate. Alocarea acestor fonduri se bazează pe următoarele principii:

- concentrarea pe obiective și regiuni (pentru maximizarea efectelor);

- parteneriatul între Comisia Europeanã, autoritãțile locale și regionale, dar și statele membre ale UE (pentru planificarea și punerea în practicã a intervenției structurale);

- programarea intervenției si adiționalitatea contribuției comunitare (care nu trebuie sã se substituie celei naționale).