Impactului Fenomenului Migraționist Asupra Forței de Muncă

INTRODUCERE

„Civilizaţiunea care ne-a eliberat pretinde de la noi respectul pentru dânsa şi ne obligă să prăbuşim în noul stat orice privilegiu şi să statornicim ca fundament al acestui stat munca şi răsplata ei întreagă’’- Vasile Goldiş, de la Tribuna Marii Uniri a României de la 1 Decembrie 1918.

Migraţia se defineşte printr-o „schimbare dintr-un spaţiu social, economic, politic şi/sau cultural în altul ‚cu scopul de a dezvolta un proiect oarecare şi de a răspunde unor aşteptări individuale sau de grup” .

De-a lungul istoriei, în urma migraţiilor au apărut schimbări de frontiere, s-au format noi state, noi naţiuni şi s-au dezvoltat mari oraşe, cartiere individualizate, zone industrializate. Astfel, se observă progresul omenirii în domeniile: comercial, tehnologic, cultural, informaţional, etc. Migraţia forţei de muncă reprezintă factorul de susţinere al globalizării, ’’ un proces care permite diminuarea constrângerii geografice asupra proceselor sociale, culturale şi în care indivizii conştientizează tot mai mult acest lucru”. În prezent nu există stat sau parte a lumii care să nu importe sau să nu exporte forţa de muncă.

Importanţa fenomenului migraţionist sporeşte în perioada postbelică. În acest sens ţările dezvoltate devin societăţi diversificate, multietnice prin migraţiile permanente şi a forţei de muncă temporare. Începând cu anii ’90, mâna de lucru străină necalificata creşte tot mai mult, în special în agricultură, construcţii şi lucrări publice, dar şi serviciile casnice (cazul Italiei, Spaniei, Greciei şi Portugaliei), însă a existat şi o deplasare constantă de specialişti competenţi, cu calificare superioară şi de studenţi către Europa de Vest, aceştia provenind din Europa Centrală şi de Est.Cu toate acestea migranţii ocupa domeniile deficitare dintre care multe sunt refuzate înainte de localnici, în timp ce locurile de muncă cele mai bune le revin cetăţenilor statului respectiv

Ţări precum Marea Britanie, Germania şi Franţa au adoptat măsuri pentru facilitarea intrării persoanelor înalt calificate, cu preponderenţă specialişti IT, pentru a face faţă competiţiei globale pentru astfel de lucrători. Apare „migraţia creierelor ’’, fiind asigurată de ţările în curs de dezvoltare. Reglementările privind securitatea socială la nivel naţional trebuie perfecţionate în permanenţă şi adaptate la evoluţia migraţiei, iar aplicarea lor să aibă o mai mare eficienţă, însă capacitatea statelor capitaliste nu mai este adecvată în raport cu exigenţele: migraţia ilegală a căpătat noi dimensiuni şi a devenit mai periculoasă. De asemenea, infrastructurile, instituţiile de transport cât şi comunicaţiile constituie un factor decisiv pentru migrare, modelând globalizarea migraţiei. Statele nu sunt singurele care intervin în procesul migraţiei, acestora alăturându-se dreptul internaţional şi organizaţiile internaţionale.

Pattern-ul contemporan de fluxuri migratoare globale şi regionale de natură economică şi non-economică este unul foarte complex, îndreptându-se în special spre ţările membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, mai întâi la nivel regional dinspre statele occidentale mai sărace către cele bogate, iar la nivel global dinspre lumea în curs de dezvoltare. Acestea sunt mai extinse din punct de vedere geografic decât cele din epoca modernă, însă mai puţin intense, iar noţiunile de „cetăţenie” şi „identitate naţională” sunt renegociate ca reacţie faţă de patternurile contemporane.

Oamenii nu doar muncesc, iar migraţia are consecinţe şi asupra domeniului social, cultural şi politic, extinzându-se şi reconturandu-se graniţele politice şi creându-se noi imperii. De asemenea ţările exportatoare de forţă de muncă se confruntă cu un deficit de forţă de muncă tânără şi o rată de îmbătrânire profundă a acesteia. O consecinţă a globalizării o reprezintă identitatea naţională în societăţile multiculturale, iar statele capitaliste doresc să implementeze un multiculturalism real ce trebuie să se bazeze pe sprijinul societăţii civile. Statele din Europa de Vest au dobândit caracterul cel mai multietnic de până acum, având comunităţi importante de imigranţi non-europeni.

Cea mai importantă temere actuală este aceea că forţa de muncă străină va crea dezechilibre în sistemul social, fiind încurajate măsuri protecţioniste din partea vechilor state comunitare, chiar dacă libertatea de mişcare a forţei de muncă reprezintă un principiu fundamental în legislaţia europeană.

Piaţa muncii la nivel european prezintă o saturaţie a ofertei de forţă de muncă. Există o contradicţie la nivel european: preocuparea pentru realizarea principiului fundamental al legislaţiei europene privind libera circulaţie a forţei de muncă, dar şi teamă că forţa de muncă provenită din zonele nou integrate în Uniunea Europeană va produce dezechilibre în sistemele sociale.

În ultimii ani, migraţia forţei de muncă în Europa a atins niveluri ridicate, cu toate că există încă de la începutul omenirii datorită faptului că noua economie are la baza ştiinţa şi forţa de muncă înalt calificată, iar procesul de globalizare a forţei de muncă a avut ca prim reper „exodul creierelor”. Ceea ce contează cel mai mult în fenomenul migraţiei este capacitatea migrantului de a se adapta la structurile existente deja în societatea respectivă: adaptarea la regulile şi valorile destinaţiei, la noul mediu economic, social, politic, cultural. Dificultăţile pe care le poate întâlni se referă în cea mai mare parte la diferenţierea profundă între mediul de provenienţa al imigrantului şi ţara gazda.

Partea I: Migraţia forţei de muncă – factor de susţinere al globalizării

Globalizarea reprezintă procesul complex care desemnează fenomenele ce ţin de schimbările la nivel social, întâlnite la scală globală. În acest sens, deşi până în ultima perioadă accentul a căzut asupra dezvoltării naţionale, la nivel regional şi a celei personale în prezent acesta se deplasează spre internaţionalizare sau globalizare. Ca şi consecinţă a globalizării, statele lumii şi-au redirecţionat interesul spre asigurarea unei bune dezvoltări economice atât la nivel micro cât şi macro, urmărind omogenizarea raporturilor globale şi regionale. Din perspectiva macroeconomică globalizarea este asociată cu dinamismul demografic, respectiv cu fenomenul de migraţie internaţională, declanşat de dorinţa indivizilor din statele subdezvoltate de a accede la standarde ridicate de existenţă.

Procesul migraţionist a început să prindă contur încă din perioada postbelică , în prezent fiind definit în maniera exhaustivă interferând cu elemente din sfera socială, politică şi culturală. Ba mai mult, din perspectiva unor economişti, dezvoltarea pieţei muncii ca urmare a globalizării capătă proporţiile unui bazar unde fiecare naţiune îşi etalează oferta forţei de muncă, ducând la accesibilizarea preţurilor. Cu toate acestea organizarea haotică ce poate surveni este preîntâmpinată de dreptul internaţional care monitorizează şi intervine în procesul de migraţie. Deşi libertatea de mişcare a forţei de muncă reprezintă un principiu fundamental în legislaţia Europeană, teama că forţa de muncă străină va crea dezechilibre în sistemul social a încurajat măsuri protecţioniste din partea vechilor state comunitare. În acest sens, Tratatul Comunităţilor Europene reglementează aspecte privind fenomenul migraţionist şi consecinţele care pot deriva.

Referitor la aspectul deplasării maselor spre zone dezvoltate economic, se poate observa o anumită stratificare pe care o corelăm cu ierarhizarea de putere între statele ce se confruntă cu problematica migraţionistă. Astfel, în funcţie de gradul de permeabilitate a statelor dezvoltate se evidenţiază două tipuri de accepţii: accepţia statelor care pot controla deplasările populaţiei atât în, cât şi dinspre spaţiul extern, şi state care sunt vulnerabile înaintea valului migraţionist.