Implementarea Aquis-ului Comunitar în Domeniul Calității și al Protecției Consumatorilor

1. Acquis comunitar. Definitie. Caracteristici

Acquisul comunitar, respectiv normele juridice adoptate in baza tratatelor constitutive ale UE, in principal Tratatele de la Roma, Maastricht si Amsterdam, reprezinta totalitatea normelor juridice care reglementeaza activitatea institutiilor UE, actiunile si politicile comunitare, si consta in:

- continutul, principiile si obiectivele politice cuprinse in Tratatele originare ale Comunitatilor Europene si in cele ulterioare (Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht si Tratatul de la Amsterdam);

- legislatia adoptata de institutiile UE pentru punerea în practica a prevederilor Tratatelor (regulamente, directive, decizii, opinii si recomandari);

- jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene;

- declaratiile si rezolutiile adoptate in cadrul Uniunii Europene ;

- actiuni comune, pozitii comune, conventii semnate, rezolutii, declaratii si alte acte adoptate in cadrul Politicii Externe si de Securitate Comuna (PESC) si al cooperarii din domeniul Justitiei si al Afacerilor Interne (JAI);

- acordurile internationale la care CE este parte, precum si cele încheiate intre statele membre ale UE cu referire la activitatea acesteia.

Acquis-ul include toată legislaţia primară (tratatele), legislaţia secundară (Regulamente, Directive, Decizii, Recomandări etc.) şi studii de caz (verdicte ale Curţii Europene de Justiţie şi Curţii Europene de Primă Instanţă). Prin urmare, de vreme ce regulile UE se află în continuă schimbare (sunt adoptate noi Directive, sunt adoptate Regulamente şi sunt judecate alte cazuri), acquis-ul nu este un document static, ci unul aflat în continuă evoluţie.

1.1. Principii de bază ale dreptului comunitar dezvoltate prin jurisprudenţa CEJ

1. Spre deosebire de cea mai mare parte a tratatelor internaţionale, dreptul comunitar nu angajează numai Statele membre în raport unele cu altele, ci conferă particularilor drepturi care pot, în anumite condiţii, să fie invocate în faţa instanţelor naţionale împotriva organismelor publice sau a altor particulari. Este ceea ce se numeşte efectul direct al dreptului comunitar. CEJ a impus pentru prima dată acest principiu în hotărîrea Van Gend en Loos din 5.2.1963, rămasă de referinţă.

2. Tratatele comunitare nu conţin nici o dispoziţie conform căreia ele ar trebui să prevaleze asupra dreptului intern al statelor membre. Din acest motiv s-ar putea susţine că revine fiecărui stat membru să fixeze el însuşi nivelul la care dreptul comunitar ar trebui să fie inserat în ordinea sa juridică. Unele jurisdicţii naţionale au început prin a decide că în caz de conflict între o normă comunitară şi o normă internă, cea mai recentă ar trebui să prevaleze. O asemenea abordare dădea statelor membre posibilitatea de a anihila efectele dreptului comunitar, edictand reguli interne cu valoare juridică superioară sau chiar egală cu a normelor comunitare. De aceea, CEJ, printr-o altă hotărâre devenită celebră (Costa vs.Enel din 15.7.1964) a consacrat principiul supremaţiei dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre. Pentru CEJ, obiectivul integrării pe care îl urmăreşte Comunitatea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat şi interpretat uniform în toate statele membre. S-a decis astfel că, decurgând din natura proprie a Comunităţii, supremaţia dreptului comunitar asupra celui naţional este o condiţie sine qua non a integrării. De aceea, normele comunitare primează asupra tuturor normelor naţionale, chiar ulterioare şi - aspect deosebit de important-, indiferent de natura sau rangul textului naţional în cauză (constituţie, lege, decret, hotărâre) ori ale textului comunitar (tratat, regulament, directivă, decizie).