Importanța Creditului ca Pârghie Financiară în Susținerea Agriculturii de Către Puterea Publică

Capitolul 1

Importanţa creditului ca pârghie financiară în susţinerea agriculturii de către puterea publică

Din punct de vedere etimologic cuvântul “credit” vine de la verbul latin “credere” care înseamnă “a crede, a avea încredere”. Creditarea este deci o activitate riscantă care presupune luarea de măsuri ferme pentru reducerea riscului, mai ales în agricultură unde aceasta are un grad mai ridicat datorită legilor biologice care guvernează procesul de producţie.

Creditul reprezintă o formă şi o pârghie economică de bază a economiei moderne contemporane. Exprimă relaţia bănească între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut în bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie (cu plata amânată temporar) şi o altă persoană fizică sau juridică (debitor), care primeşte împrumutul sau cumpără pe datorie. Acordarea creditelor exprimă o activitate care pune indirect în raport disponibilităţile în căutare sau în aşteptare de utilizare cu împrumutatorii prin intermediul unor instituţii specializate.

Principalele forme ale creditului sunt: creditul bancar, comercial, pentru consum, creditul pe termen scurt. A deschide un credit înseamnă a pune la dispoziţia cuiva, cu respectarea formelor legale, un credit in limitele şi condiţiile stabilite dinainte.

In orice economie modernă există conceptul de echilibru financiar care nu poate fi înfăptuit fără implicarea creditului. Echilibrul financiar nu poate fi îndeplinit în mod permanent doar ca tendintă, numai dacă avem in vedere dinamismul si unitatea complexului economic naţional la care participă şi creditul. Din această perspectivă creditul este o pârghie financiară determinantă a politicii agrare de susţinere de către stat a agriculturii, prin care se urmareşte echilibrarea raportului dintre finanţatorii si utilizatorii de credite.

Elementele componente ale pieţei creditului agricol sunt:

- oferta de credite pentru agicultură care se realizează prin intermediul sistemului bancar în care un rol determinant l-a avut şi îl are Banca Agricolă urmată de Bankcoop, Cooperativele de credit, Bancpost si alte instituţii.

- cererea vine din partea tuturor participanţilor la activitatea agricolă indiferent dacă sunt producatori sau prestatori de servicii, proprietari sau arendaşi, intreprinderi, gospodării tărăneşti sau asociaţii agricole. Tot in sfera creditului agricol sunt cuprinse şi creditele folosite pentru nevoile de producţie şi investiţii ale apelor, silviculturii, pajiştilor, staţiunilor pentru mecanizarea agriculturii, unitaţilor de valorificare a produselor agricole.

Creditul reprezintă relaţia bănească exprimată de împrumutul acordat cu titlu rambursabil şi condiţionat de obicei de plata unei dobânzi. El asigură legătura dintre cererea si oferta de pe piaţa de credite.

In devenirea sa istorică activitatea de creditare a agriculturii româneşti a ţinut cont atât de specificul local cât si de modelele europene din epoca de unde rezulta caracterul modern (mai puţin perioada comunistă) al creditului capabil să răspundă eficient diverselor solicitări din partea masei largi a producătorilor agricoli.

Inceputul creditului in România se situează în Evul Mediu sub forma creditului cămătăresc practicat de zarafi.

In mod organizat creditul agricol funcţionează în România de 128 de ani adică din 1873 (9 martie), prin înfiinţarea Creditului Funciar Rural. Aceasta este prima instituţie specializată de acest gen având cea mai mare perioadă de funcţionare (1873 – 1923). Creditul Funciar Rural a avut un rol major în crearea unei baze materiale care să ajute la transformarea agriculturii tradiţionale într-o agricultură de piaţă. Această instituţie a fost organizată după modelul Landchaft-urilor germane si al Creditului Funciar al Franţei.