Importanța Impozitelor Indirecte în Formarea Veniturilor Bugetului de Stat în România

CAPITOLUL I

CARACTERIZAREA GENERALĂ A IMPOZITELOR ŞI TAXELOR

1.1 CONSIDERAŢII DESPRE IMPOZITE ŞI TAXE

Demonstrând că există raţiuni ca statul să furnizeze bunuri şi servicii publice, precum şi să realizeze transferuri de venituri în cadrul societăţii, trebuie să fim de acord că, pentru a realiza acest lucru, statul are nevoie de fonduri.

Metodele de finanţare a cheltuielilor publice s-au schimbat în decursul timpului, dar nu există nici o îndoială că impozitul este o perenitate şi că, până la urmă, nimeni nu scapă de plata acestuia.

Impozitul, punct nodal al fiscalităţii, este, ca şi acesta din urmă, produsul istoriei. În Grecia antica şi, mai apoi, în Imperiul Roman, costul activităţilor publice a fost finanţat direct de către membrii bogaţi ai comunităţii. Odată cu creşterea puterii statului şi extinderea activităţilor acestuia, a fost nevoie de venituri permanente şi crescătoare. Acestea au fost obţinute prin plăţi obligatorii care au condus la dezvoltarea unui sistem fiscal.

La rândul său, Imperiul Bizantin a dispus de un sistem de impozitare sofisticat. El a fost dezvoltat de un geniu financiar, IOAN CAPPADOCIANUL trezorier al lui Justinian. Impozitarea se baza pe prosperitate, iar impozitele erau plătite PER CAPITA, după averea deţinută.

Pe baza exemplelor la care ne-am oprit, îi putem da dreptate lui G. Ardant când spunea că: “Marile state ale Antichităţii nu au fost realmente puternice decât în măsura în care să permită retribuirea funcţionarilor şi soldaţilor, să hrănească şi să echipeze o armată fără să recurgă exclusiv la atribuirea de domenii şi la rechiziţii”.

În afara căii paşnice de impunere a impozitului în viaţa socială, adică prin extinderea puterii şi activităţilor interne ale statului, mai este verosimilă şi o altă cale. Astfel, este probabil ca originea impozitului să se afle în transformarea jafurilor în tribut, impus populaţiilor cucerite de către învingător. Este dificil însă de a găsi originile certe ale impozitului, pentru că statului, în căutare de susţinere financiară la începuturile sale, îi era, indiferent dacă tributul era plătit de proprii săi cetăţeni sau de cei supuşi în urma războaielor.

Astfel, există şi o teorie poate cel mai des întâlnită, despre originile impozitului şi statului, care reflectă viziunea economiştilor. Ea se bazează pe ipoteza că primul a dat naştere celui de-al doilea atunci când dezvoltarea societăţii a permis realizarea unui surplus economic şi că acesta ar fi fost imediat şi în mod regulat acaparat de către un grup care se detaşează de restul comunităţii.

Potrivit acestei teorii, surplusul economic însuşit de grupuri de putere este identificat cu impozitul care ar fi constituit temelia fondării statului. Dar oare acesta să fie adevărul? Greu de spus. De ce nu am admite ca, din motive de siguranţă şi pentru apărarea intereselor individuale, indivizii să se fi gândit, în stadiul incipient al relaţiilor sociale, să formeze asociaţii de protecţie care cu timpul, să fie culminant cu apariţia statului? Dacă am admite acest lucru, în consonanţă cu şirul ipotezelor lui Nozick, ar trebui să fim de acord că statul a fost cel care a dat naştere la impozit şi nu invers.

Cert este că această inovaţie formidabilă care este impozitul a însoţit permanent statul în prefacerile la care acesta a fost supus de istorie sau cele la care statul a contribuit în decursul istoriei. “Căci dacă istoria a proiectat un război, fiscul s-a asociat imediat pentru nevoia de bani. De s-a hotărât o reorganizare socială, o expediţie, o cucerire sau chiar o mişcare de altă natură, tot fiscul a fost elementul cel mai de seamă sub a cărui oblăduire a început şi s-au sfârşit toate aceste noianuri de fapte şi întâmplări”.

Pe măsură ce organizarea statală se dezvoltă, aceasta este însoţită de impozitul permanent perceput pe cale de autoritate. În acest context, faptul că impozitul trebuie să finanţeze o administraţie tot mai complexă a statului determină conducătorii de state, susţinuţi de către jurişti, să revendice prerogative fiscale.

La începuturile existenţei sale, impozitul numai că nu era permanent, dar şi rolul său era limitat şi obscur. Cu timpul, el începe să fie reformat de către conducătorii de state, iar el însuşi, la rândul său, stă la baza reformelor la care statul a fost supus de-a lungul timpului. Toate statele moderne şi-au bazat dezvoltarea economiilor şi extinderea puterii lor, în mare parte pe fiscalitate, fie ca aceasta este suportată numai de proprii cetăţeni sau şi de cetăţenii altor state aflate într-o formă sau alta de dependenţă faţă de statul respectiv.